Cioloș, vizită oficială la Bruxelles

Premierul Dacian Cioloș efectuează, în perioada 15-16 februarie, o vizită la Bruxelles, unde va avea o serie de întrevederi cu înalți reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European, dar și cu lideri ai grupurilor din Parlamentul European, anunță Guvernul într-un comunicat.
Cioloș se va întâlni cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, cu membri ai Executivului european și va avea un dejun de lucru cu președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, precum și întrevederi cu liderii grupurilor Popular European și Social Democrat din legislativul european.

„Premierul va prezenta prioritățile actualului guvern, viziunea de dezvoltare economică, programul de reformă administrativă, modul în care România își propune să se implice în dezbaterile actuale europene, dar și prioritățile de țară din perspectiva semestrului european. Discuțiile vor viza, de asemenea, fenomenul migrației, Uniunea Energiei și securitatea energetică, progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare evidențiate în cel mai recent raport al Comisiei Europene, precum și perspectivele țării noastre de aderare la Spațiul Schengen”, se menționează în comunicatul Guvernului.
Executivul mai precizează că vizita oferă și oportunitatea întâlnirii cu europarlamentari români și cu români care ocupă poziții de conducere în instituții europene.
Din delegație fac parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, şi şeful Cancelariei primului-ministru, Dragoş Tudorache.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.