Cioran la o sută de ani

„Am slujit în viaţă la mai mulţi stăpâni şi din fiece clipă mi-am făcut chip cioplit. De-ar şti lucrurile stinse cât le-am iubit, ar căpăta un suflet numai să mă plângă. Nimic din ale lumii n-am defăimat prin nepăsare. Şi astfel am lunecat înfrigurat şi trudnic pe nimicul ei”, scria marele filosof Emil Cioran.

Cât e de greu să serbezi centenarul unui om pe care l-ai cunoscut, iubit şi respectat. Exerciţiu nu de îndepărtare, ci de regăsire a memoriei pe fond, însă, de temperare a tristeţii, de emoţie împăciuită. Acesta a fost climatul în care s-a desfăşurat la Paris un colocviu excepţional, organizat de ICR, reprezentat de Horia-Roman Patapievici, şi de responsabilele Centrului Cultural, Katia Dănilă şi Simona Rădulescu. Reuniunea specialiştilor, prietenilor francezi şi români a avut loc în cadrul celui mai important eveniment editorial, „Salonul de Carte” de la porţile Versailles-ului, pe 18 şi 19 martie.

Anunţat de presa franceză, „Colocviul Cioran” a vrut şi a reuşit să evite pe de o parte pompa aniversărilor academice, iar pe de alta, anonimatul marginal. El s-a plasat şi în mijlocul tumultului unui târg de carte al cărui freamăt ajungea până la vorbitori, suscitând o voinţă de luptă şi rezistenţă. Astfel, riscurile celebrării clasice au fost evitate. Ceea ce merită semnalat este şi deosebita implicare a participanţilor care nu au venit, cum se întâmplă adesea, pentru a improviza rapid o intervenţie de circumstanţă, ci, dimpotrivă, au acordat o rară atenţie evenimentului, prezentând comunicări care merită să fie reunite într-un volum cel puţin… online! Un Cioran „electronic”!

Eu însumi am debutat propunând autorităţilor române să ia iniţiativa punerii unei plăci memoriale pe strada Odéon nr. 21, acolo unde a stat şi a primit pe mulţi dintre noi Cioran. Un semn în inima oraşului, un gest memorial a cărui absenţă nejustificată de ani de zile nu mi-o explic. Şi cu atât mai mult, cu cât numeroşi au fost cei care au evocat întâlnirile din „chilia” pariziană a lui Cioran, îndeosebi marele scriitor spaniol Savater sau eseistul Roland Jaccard. Plăcile memoriale poloneze se pot citi peste tot, cele româneşti sunt absente. Nici pentru Cioran, nici pentru Ionescu…

Câţi trecători nu s-ar opri cu emoţie, descoperind această inscripţie pe zidul casei de la Odéon 21! Români sau străini s-ar bucura să identifice acest loc altfel pierdut în masa anonimă a oraşului.

Savater a evocat ecoul operei lui Cioran în Spania şi America Latină, căci există adevărate comunităţi de fideli peste tot în lume!

S-a vorbit, cu pasiune şi inteligenţă, despre contradicţiile lui Cioran, despre complicitatea omului care a alternat râsul în viaţa cotidiană cu plângerea în scris. Tinerii l-au descoperit fascinaţi în versiunea semnată de Sorin Ilieşiu a celebrului interviu cu Gabriel Liiceanu.

„Apocalipsa după Cioran”, mărturisiri şi gânduri au relevat complexitatea personajului care, când frecventa Salonele, când anatemiza de la înălţimea etajului V din strada Odéon, când îşi deplângea ridicol mediocrele mizerii fizice – gripe şi reumatisme -, când scria pagini sublime despre insomnii şi plictis. Cioran s-a hrănit din contrastele unei constante şi nevindecabile sfâşieri. Ca un personaj shakespearian el alternează tragicul cu derizoriul. „Sunt asemeni lui Lear care spunea: o să fac ceva teribil, dar nu ştiu ce!”, nota Cioran însuşi. Un Cioran care a ratat buddhismul şi seninătatea, un Cioran care a ratat înţelepciunea, aşa cum l-au prezentat două celebre autoare, e un Cioran uman! Un Cioran care face procesul lumii şi, cu aceeaşi intransigenţă, îşi face şi procesul lui însuşi. El nu poate exista decât în regimul excesului.

În „Apocalipsa” se scrie: „Am să te vărs din gura mea pentru că n-ai fost nici cald, nici rece, ci călduţ”. Cioran, dimpotrivă, a fost tot timpul când „cald”, când „rece”. Cu tot ceea ce aceasta a implicat ca greşeală şi exaltare sau extaz şi teroare.

Cioran e un gânditor shakespearian, tragic şi bufon.

Colocviul de la Paris se înscrie ca un preţios gest de politică culturală al ICR, ce a permis, nu departe de agitaţie, ci în inima ei, să se vorbească despre acest „agitat” care a fost Cioran, pentru a relua o formulă a lui Dante.

Pe 7 aprilie, Serviciile Culturale ale Ambasadei de la Paris organizează lansarea unui volum de scrisori inedite, care apar la editura L’Herne. Laurence Tacou, actuala directoare a editurii, continuă să confirme legătura intimă, amicală şi afectuoasă între tatăl său, Constantin Tacou, care, în traducerea excepţională a lui Alain Paruit, a publicat la „L’Herne”, al cărui director era, textele româneşti ale prietenului său Emil Cioran.

O familie şi un autor! De amândoi ne vom aminti pe 7 aprilie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Banu 21 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.