Ciorbea: Ce vreţi să reacţionez?

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că nu a văzut încă OUG referitoare la migraţia aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial în cursul după-amiezii şi că un răspuns instituţional va fi posibil „de săptămâna viitoare încolo”, funcţie de prevederile Ordonanţei.

„Staţi mai întâi să o văd, ce vreţi să reacţionez? După ce o să văd, văd ce fac, adică ce dispoziţiii dau, ce verificări şi aşa mai departe”, a precizat Ciorbea, întrebat cum va reacţiona instituţia pe care o conduce cu privire la Ordonanţa de Urgenţă care permite aleşilor locali ca, timp de 45 de zile, să îşi aleagă partidul fără a-şi pierde funcţia publică.

Întrebat, pe de altă parte, când este de aşteptat un răspuns instituţional al Avocatului Poporului, având în vedere că Ordonanţa a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, Ciorbea a spus că acesta nu va fi elaborat în cursul acestei săptămâni.

„Nu ştiu, depinde ce prevede şi cum prevede (Ordonanţa, n.r.) şi aşa mai departe. Avem diverse proceduri în funcţie de diverse situaţii. Aşa că, mai vorbim, dacă vreţi, când doriţi. De săptămâna viitoare încolo mai putem vorbi, vedem ce şi cum. (…) În secunda asta nu pot să vă spun ce şi cum”, a spus Ciorbea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.