Ciorbea: Greșeala este a mea că m-am grăbit să vă dau un răspuns înainte de a verifica

Întrebat de jurnaliști dacă se teme de o revocare din funcție, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat că nu îi este frică decât de Dumnezeu.

„Nu îmi este teamă de nimic. Eu am demisionat mai mult decât oricine în țara asta și am avut presiuni mai mari decât oricine în țara asta și am făcut reforme mai importante decât oricine din țara asta, deci nu mi-e frică de nimic, decât de Dumnezeu, în rest fiecare apreciază și dacă poate să aprecieze cinstit, corect și cât de cât legal, constituțional și cu o minimă teamă și de Dumnezeu, dacă crede în El, e bine, dacă nu, asta e”, a spus Ciorbea.

Greșeala este a mea că m-am grăbit să vă dau atunci răspuns înainte de a verifica

„Eu nu cred că dumneavoastră aveți numai oameni care incită, nu, aveți foarte mulți spectatori, telespectatori, moderatori, îi respect pe deplin, respect protestatarii, greșeala este a mea că m-am grăbit să vă dau atunci răspuns înainte de a verifica și pe urmă să vă dau un răspuns în cunoștință de cauză (…) nu este vorba de presiuni (…) înseamnă că m-am exprimat greșit”, a declarat Ciorbea.

Întrebat dacă au fost presiuni de la politicieni, Ciorbea a negat.

„Nu, niciun fel de presiuni, ce fel de presiuni?”, a spus Ciorbea.

Referitor la o posibilă demisie, în contextul protestelor de stradă, Ciorbea a răspuns: „Dați-i înainte cu demisia și cu povestea dv.! Vă las să o duceți până unde vreți”.

În ceea ce privește nemulțumirile față de Avocatul Poporului exprimate în cadrul protestelor, el a menționat:

„Sunt sensibil la orice fel de critici și sunt deschis la orice fel de critici. Vă voi trimite acel cuvânt introductiv de aproape 30 de pagini pe care l-am trimis la Parlament, la cele două Camere, care însoțește Raportul de activitate pe 2016, care consemnează că în ultimii trei ani a crescut substanțial, chiar s-a dublat sau triplat numărul de sesizări din oficiu, numărul de anchete, de recomandări, rapoarte speciale, temeinicia acestora, consistența lor, faptul că nu sunt rapoarte de 3 sau 7 pagini, ci de peste 400 de pagini”, a conchis Ciorbea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.