Ciorbea se spală pe mâini în cazul ordonanței traseismului

Avocatul Poporului a anunțat sâmbătă într-un comunicat că sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu Ordonanţa de urgenţă privind migraţia aleşilor locali excedează competenţa instituţiei. Avocatul Poporului a fost solicitat de mai multe persoane să sesizeze CCR în acest caz, dar se prevalează de lege precizând că nu este obligat să o facă.

Așa cum am subliniat și în alte ocazii, Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu stabilește pentru Avocatul Poporului obligativitatea sesizării Curții Constituționale, aceasta fiind o atribuție pe care legiuitorul a lăsat-o la latitudinea sa, legitimat de rolul pe care îl îndeplinește în protecția drepturilor fundamentale ale cetățeanului, iar rațiunea acestei învestiri circumscrie obiectivele excepției funcției constituționale a Avocatului Poporului — apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice. În aceste condiții, considerăm că prin posibilitatea sesizării Curții Constituționale, nu s-a urmărit ca instituția Avocatul Poporului să fie transformată într-un arbitru între autoritățile publice și nici să se substituie vreunei autorități. Tocmai din acest motiv, Avocatul Poporului are latitudinea de a stabili cazurile în care poate să intervină„, se precizează în comunicatul citat.

Avocatul Poporului apreciază, referitor la cauza pentru care i s-a cerut sesizarea CCR, că „petiţia formulată vizează în special raporturile dintre autorităţile publice, aspecte ale funcţionării democraţiei constituţionale care presupun o analiză şi o abordare cu predilecţie politică„, ceea ce ar obliga instituţia „să-şi depăşească poziţia sa de neutralitate şi de obiectivitate şi să se implice în controverse partizane”.

Sub acest aspect, menționăm că soluționarea problemei semnalate este de competența Parlamentului și a Guvernului, deoarece, în realitate, aceasta vizează raporturile constituționale dintre Parlament, Presedintele României și Guvern. Fără îndoială, aspectele sesizate excedează competenței instituției Avocatul Poporului, al cărei rol este apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice, în sensul stabilit de art. 58 din Legea fundamentală. În plus, apreciem că rezolvarea problemei sesizate revine Parlamentului, deoarece art. 115 alin. (5) din Constituție stabilește că ‘ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgență.’. Totodată, art. 115 alin. (7) din Constituție instituie competența Parlamentului de a aproba sau respinge printr-o lege, ordonanțele cu care a fost sesizat.(..) observăm că Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administrația publică locală a fost adoptat de Camera Deputaților, ca urmare a depășirii termenului de 30 de zile, potrivit art.115 alin. (5) din Constituția României, fiind înaintat Senatului „, se mai arată în comunicat.

Ordonanța Guvernului care a dat liber la traseismul aleșilor locali timp de 45 de zile și-a încheiat efectele vineri. În urma Ordonanței inițiată de Liviu Dragnea și susținută de Victor Ponta, peste 300 de primari ai ACL au sărit în barca PSD și UNPR.

În unele județe PNL și PDL au rămas fără niciun primar.

Opoziția: „Ciorbea, avocatul Guvernului Ponta, nu al poporului”

În replică la refuzul sesizării CCR, Alianța Creștin-Liberală (ACL) îl acuză pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, de sfidare, întrebându-se pentru ce mai este plătit.

„Alianța Creștin-Liberală constată că Avocatului Poporului, domnul Victor Ciorbea, i-a trebuit mai bine de o lună jumătate să se trezească din amorțire și să dea un răspuns la numeroasele solicitări de sesizare a Curții Constituționale cu privire la Ordonanța de Urgență 55/2014 privind migrația aleșilor locali. Astăzi, 18 octombrie, Avocatul Poporului sfidează întreaga societate românească, nemulțumită de ordonanța lui Victor Ponta, transmițând un comunicat de presă prin care își declină competența. Răspunsul lui Victor Ciorbea nu e sfidător doar la adresa Parlamentului României, ci mai ales la adresa fiecărui cetățean care îl plătește să stea în funcție și care teoretic ar trebui să aibă garanția că există o instituție, singura de altfel, care poate să atace ordonanțele de urgență abuzive ale Guvernului. Dacă domnul Ciorbea ne dă răspunsul absolut năucitor potrivit căruia instituția pe care o conduce nu poate ataca actele emise de Executiv și că Parlamentul ar trebui să se ocupe cu acest lucru, ne întrebăm atunci pentru ce mai este plătit Avocatul Poporului dacă refuză să-și exercite atribuțiile?„, afirmă purtătorul de cuvânt al PNL Alina Gorghiu într-un comunicat transmis sâmbătă seara.

Aceasta acuză totodată că „în loc să vegheze la respectarea corectitudinii ordonanțelor emise de Cabinetul Ponta, Victor Ciorbea a blocat deliberat, la presiunea PSD”, atacul ACL la Curtea Constituțională. „Avocatul Poporului ar fi putut da posibilitatea Curții să se pronunțe pe un act profund nedemocratic însă, Victor Ciorbea nu are interesul să apere cetățeanul de abuzurile actualei puteri, ci are interesul să apere abuzul guvernării Ponta asupra românilor”, mai spune Gorghiu.

Purtătorul de cuvânt al PNL mai precizează că Alianța Creștin-Liberală va merge mai departe cu acțiunile în contencios administrativ susținând că „nu poate asista la încălcarea regulilor democratice ale acestei țări, după bunul plac al lui Victor Ponta și PSD”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.