Clădirile lui par că bat step şi dansează rock and roll

Este unul dintre foarte puţinii arhitecţi ale căror nume sunt recunoscute de către cei din afara branşei. Formele şi suprafeţele sale aventuroase, experimentele şi exploatarea fantezistă a proprietăţilor structurilor şi a materialelor pentru acoperiri satisfac în mod evident o gamă foarte largă de gusturi. El a asamblat materiale obişnuite, ca placaj, gard de sârmă sau metal corodat, pentru a crea clădiri de inspiraţie cubistă, respingând raportarea istorică a postmodernismului, printre care multe case, deseori asociate cu mişcarea deconstructivistă.

Născut în 1929 la Toronto, Gehry s-a mutat cu familia la Los Angeles, în Statele Unite, în 1947. A studiat arhitectura la Universitatea din California, proiectarea urbană la Harvard, iar apoi şi-a deschis propria afacere în 1962. În lucrările sale Gehry trasează fiecare clădire ca pe un obiect cultural unic, în cadrul căruia spaţiile aerisite, utile sunt reţinute şi luminate ziua de mişcarea soarelui, iar noaptea sunt iluminate teatral. Fiecare proiect este conceput în contextul admiraţiei lui pentru tablourile şi sculpturile expresionismului abstract. A încercat să imite libertatea şi impulsivitatea teoriei şi practicii acestei mişcări artistice. Ritmurile şi formele fiecăreia dintre lucrările sale primesc o forţă irezistibilă şi pitorească printr-o varietate de materiale pentru acoperiri, inclusiv sticla, dar foloseşte de asemenea o paletă extinsă de culori şi de texturi. Arhitectura lui a devenit atât de cunoscută încât mai multe oraşe de pe glob i-au atribuit comenzi ca un mijloc de încurajare a turismului.

O parte a Muzeului Guggenheim din Bilbao

Gehry deţine o firmă internaţională şi clădiri construite în multe ţări din lume. Odată cu trecerea la proiecte mai mari, clădirile lui au devenit din ce în ce mai curbilinii. Este primul arhitect care a folosit tehnologia digitală pentru fabricarea de forme până atunci irealizabile. Firma lui Gehry a fost pioniera folosirii software-ului din industria aeronautică pentru proiectarea şi fabricarea clădirilor sale, dintre care multe folosesc materiale high-tech.

Vitra Design Museum

Prima lucrare a fost în Germania, la Weil am Rhein, pentru Muzeul Naţional de Design „Vitra”. El declara că ar vrea ca muzeul să arate ca o conservă strivită şi aşa ar fi fost dacă intenţia lui de a înveli toată clădirea în metal s-ar fi concretizat. Din punct de vedere estetic, clădirea trebuia să fie la fel de provocatoare ca obiectele din colecţie. Cu pereţii curbaţi şi turnurile suspendate se poate spune că Muzeul „Vitra Design” sparge elementele de bază ale cutiei moderniste şi le reasamblează la întâmplare. Tehnica lui a fost aceea de a construi forme sculpturale ce par mai degrabă să se ciocnească decât să interacţioneze. Stucul alb şi zincul cu care este placat „Muzeul Vitra” fac să se estompeze distincţiile dintre planurile orizontale şi verticale, ca şi dintre spaţiul exterior şi cel interior. Tavane curbate dirijează lumina solară către piedestalurile albe pe care se găsesc exponatele. Iluminarea se face în principal cu lumină naturală, care pătrunde prin luminatoarele poziţionate să atragă lumina solară.

Clădirea Novartis din Basel

La 82 de ani continuă să se implice personal în fiecare proiect. Secretul tinereţii lui este colaborarea cu „tinerii” de 40 de ani, asociaţii săi, şi, aşa cum mărturiseşte, curiozitatea. „Întotdeauna am fost curios. Este, presupun, latura mea evreiască, chiar dacă nu sunt deloc religios. Când eram copil, bunicul mă incita tot timpul să întreb de ce, pentru fiecare lucru.”

În pofida faptului că edificiile lui par rezultatul unui delir psihedelic, Frank Gehry a declarat în mod repetat că nu este un deconstructivist, fapt pe care i l-a relevat şi Jacques Derrida. S-a format în epoca de după război, când principiile lui Gropius şi ale lui Le Corbusier se banalizaseră. Arhitecţii s-au întors atunci către trecut, către secolul al XIX-lea, şi au făcut postmodernism. Dar Gehry n-a dorit să se înscrie pe această linie. A căutat o modalitate de a exprima umanul privind sculpturile Indiei şi pe cele ale Greciei antice, unde apar mereu figuri care dansează, mişcări…

Octogenarul care iubeşte umorul

Turnurile care dansează, Fred şi Ginger

Un alt element esenţial al acestei clădiri ar fi umorul. Lui i-a plăcut să ironizeze establishment-ul modernist. Gehry, influenţat de lucrările sculptorului Richard Serra, priveşte exterioarele clădirilor sale ca pe nişte sculpturi la scară mare. Este interesat de colaj, de combinaţia dintre obiecte disparate, recurentă în operele lui Picasso şi Matisse. Pentru clădirea „Nationale Nederlanden” din Praga, Gehry a rezemat o serie de săli de conferinţe, acoperite cu sticlă, de un turn proeminent şi o clădire de birouri acoperite cu stuf, arătând ca nişte parteneri de dans, aceste două turnuri discrete reproduc faţadele în colţuri ale clădirilor de birouri din secolul al XIX-lea. Clădirea care dansează este numită şi „Fred şi Ginger”.

Guggenheim Museum Bilbao

În 1997 a urmat „Muzeul Guggenheim” din Bilbao, în care valurile creatoare sunt îmbinate organic în multitudinea de forme curbilinii acoperite cu titaniu. Clădirea reflectă cu măreţie curgerea râului pe marginea căruia se află. Sala de concerte „Walt Disney” din Los Angeles aduce un amuzament şerpuitor datorită trapezelor interconectate cu faţade din metal strălucitor, poziţionate pe o bază acoperită de calcar.

Experience Music Project, cu culorile sale strălucitoare

„Proiectul Muzicii Experimentale” este una dintre creaţiile lui Gehry cele mai ambiţioase şi surprinzătoare. Clădirea se compune din părţi multicolore, modelate cu programe 3D de proiectare pe computer. Cele cinci culori ale ariilor separate vor să evoce melodii diferite. Unele arii ale faţadei sunt pictate, precum aripa albastră, care a fost pictată cu vopsea pentru automobile, în vreme ce altele capătă tonuri şi culori diferite, prin tratamente speciale ale învelişului lor metalic. În ciuda apariţiei sale extrem de moderne, faţada aminteşte de veşmintele sculptorilor antichităţii prin faldurile şi prin natura ei aparent suspendată. Pe o suprafaţă de 13.000 de metri pătraţi, în replică la termenii acreditaţi ai rock and roll-ului, „Hall of Fame” din Cleveland, trebuia să găzduiască obiectele ce i-au aparţinut lui Jimi Hendriks. Caracteristica acestui edificiu acoperit cu aluminiu şi oţel a fost aceea de a utiliza culori insolite pentru arhitectură: albastru, auriu, violet inspirate de cântecul „Purple Haze” al lui Hendriks, şi roşu. Fiecare din cele 21.000 de panouri externe are forme diverse, iar „edificiul meu, spune el, cu formele sale, aş vrea parcă să fie ca un copil care îmbrăţişează cutele de la rochia mamei sale”. Formele acestui edificiu reproduc arhitectonic ritmul rock and roll-ului, confirmând talentul sculptural al lui Gehry capabil de a redefini vocabularul arhitectural. Volumele interne exprimă o profundă vitalitate, la fel ca şi muzica pe care o celebrează.

Walt Disney Concert Hall

„Walt Disney Concert Hall” a luat fiinţă datorită celor 50 de milioane de dolari pe care defuncta Lilian Disney i-a oferit pentru această construcţie, la care s-au adăugat alte 50 de milioane, donaţii ale familiei Disney. În final, acest complex a ajuns la 274 de milioane. Se poate vorbi de o structură incredibil de complexă prin volume şi prin insolitele părţi de lemn, dar şi prin acustică. De altfel, Frank Gehry a participat şi la realizarea internă de la „Concert Hall”, una dintre operele cele mai spectaculoase, ca un fruct al maturităţii sale.

Case pitoreşti şi sculpturale

Weisman Art Museum din Minneapolis

Deşi este cunoscut în special pentru celebrul „Muzeu Guggenheim” din Bilbao, el este apreciat şi pentru clădirile sale de mari proporţii. Pentru propria sa casă, construită la Santa Monica în California, Gehry a început prin a cumpăra o căsuţă stupidă, dar fermecătoare, o casă cu o structură fixată în cuie a unui constructor speculativ, finisată cu acoperire de şindrilă la exterior şi tencuială la interior, i-a transformat interiorul îndepărând pereţii şi dând jos tencuiala până la structura de lemn. La exterior i-a adăugat cuburi mobile din sticlă. Un bloc scund din ciment din capătul grădinii a fost vopsit cu un verde pal, dar însufleţit. Lucrările ad hoc şi caracterul direct sunt îmbinate puternic într-o exprimare sculpturală neobişnuită pentru o locuinţă, ceea ce provoacă şi întrerupe cu succes priveliştea liniştită.

Interiorul Walt Disney Concert Hall

Aceeaşi juxtapunere informală a pereţilor de diferite culori şi texturi apare din nou la „Norton House” din Venice Beach California, construită în 1984, dar al cărui întreg este unificat ritmic, datorită aranjării în terase a acoperişurilor pentru a avea vedere la ocean. El a acoperit alternativ multiple zone mici ale casei cu placaj, tablă şi stuc, ţigle ceramice, straturi de cupru, plăci de ciment sau sticlă, deasupra structurii interne de lemn.

Hotel Marc de Risqule Elciego, Spania

În schimb, „Winston Guest House”, construită în 1984 în Minnesota, este amplasată într-o grădină spaţioasă. Casa este foarte pitorească şi sculpturală, o compoziţie echilibrată, familiară. Patru forme diferite sunt ataşate asemenea unor membre anatomice la un corp central înalt, cu un pasaj spaţios de legătură între ele la interior. Corpul central piramidal şi fiecare dintre colţurile sale, cu forme unice, sunt acoperite cu un material diferit, metal sau placaj şi oţel zincat sau galvanizat. Una dintre camerele ataşate este un pavilion cu şemineu şi cu locul de lângă şemineu făcut din cărămidă roşie. Acest detaliu este de un deosebit rafinament.

În mod obişnuit, Frank O. Gehry nu realizează clădiri pentru persoane particulare. Socialist fiind, ca principii, nu se simte bine construind pentru oamenii bogaţi.

O arhitectură înaripată

Proiectul pentru Fundaţia Louis Vuitton din Paris

Recent, Frank O. Gehry a primit premiul cel mai important din lume, cel al „Consiliului Construcţiilor Înalte şi al Habitatului Urban”, datorat realizării celui mai înalt turn din lume, la New York, în Spruce Street.

Dar la Paris, „Norul său de sticlă”, atacat de asociaţiile de locatari din jur, a fost gata să rămână în proiect, aşa încât lucrările s-au reluat abia în primăvara acestui an. Comandat în 2006 de Bernard Arnault, directorul general al Fundaţiei Louis Vuitton, acest templu parizian al mecenatului artistic va fi terminat în 2013. O arhitectură înarivitrapată pentru patronul haute couture. Sub creionul lui, betonul devine uşor, graţios şi insolit. Şi dacă acest patriarh îşi desenează proiectele de mână, furnizând, după moda veche, machete peste machete, el este şi un pionier al cercetării 3D. La 82 de ani, n-a pierdut nimic din curiozitatea ce l-a caracterizat întotdeauna.

Noaptea, Guggenheim Museum pare o navă teatrală

În final, edificiul va avea o lungine de 180 de metri, o lăţime de 40 şi o înălţime de 46 de metri. Ansamblul va fi acoperit cu 13.500 de metri pătraţi de panouri de sticlă.

Colaborarea cu Bernard Arnualt i-a provocat o mare emoţie. Edificiul este plasat lângă „Jardin d’Acclimatisation”. Tocmai atunci citea pentru a doua oară Proust şi şi l-a imaginat acolo împreună cu prietenii lui. În plus, se înţeleg bine, ceea ce contează pentru că, declară Frank O. Gehry, „nu pot lucra decât pentru oamenii care îmi plac”.

Osatura din beton a „Norului de sticlă”, imaginat pentru viitorul templu al mecenatului artistic, a prins deja contur. Parterul de verdeaţă în care se va înscrie este deja vizibil. Butonând cu dexteritate pe tastatură şi smartphone, octogenarul cu aer de geniu bun al arhitecturii se arată maliţios şi puţin dispus să renunţe la creion sau la ecranul computerului.

Muzeul Toleranţei din Ierusalim

Cu zece ani în urmă, declara: „Sunt prea scump pentru francezi…”. Acum, explica jurnalistei Sylvie Santini că, de fapt, aceasta este părerea altora şi că ştie întotdeauna să se încadreze în constrângerile bugetare. La Bilbao a cheltuit cu 3% mai puţin decât suma alocată şi, în 2010, muzeul a adus oraşului 10 milioane. Costul construcţiei este amortizat. Sala de concert de la Los Angeles a mărit activitatea centrului oraşului cu 18% şi este considerată cea mai bună din lume pentru muzica clasică, după părerea dirijorului Pierre Boulez, cu care arhitectul este bun prieten.

DZ Bank din Berlin, întinsă pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi

Frank O. Gehry a lucrat la Paris, în anii ’60, în studioul arhitectului Robert Auzelle, la planul pentru Vlizy-Villacoublay, pentru generalul De Gaulle. Tot atunci era şi la agenţia „Candilis, Josie şi Wood” şi începea să fie interesat de arta romanică. A vizitat Vezelay, Autun, Thoronet, în sudul Franţei, unde revine cu regularitate. Intenţiona chiar să se stabilească la Paris, dar avea deja o familie şi cum n-a reuşit să obţină permis de lucru, a plecat.

Sala de concerte de la Walt Disney Concert Hall

Faţă de primul proiect, cel de acum are câteva modificări privind în primul rând peisajul înconjurător şi cafeneaua fundaţiei, pentru care a desenat totul, inclusiv mesele şi scaunele. Această concepere a mobilierului interior se înscrie în linia arhitecţilor din tinereţea lui. Dar îi place, după ce imaginează un spaţiu frumos, să se lase suprins de ceea ce introduc în el clienţii. La clădirea pentru Fundaţia Louis Vuitton, este convins că unele opere de artă ce se vor expune îi vor plăcea, iar altele nu.

Trăiesc în literatură, recitesc Proust, Melville, dar şi Lewis Caroll

Berlin, DG Bank

După părerea lui Frank O. Gehry, toate artele sunt legate între ele. „Eu trăiesc în literatură, citesc şi recitesc Proust, Melville, dar şi Lewis Caroll, «Alice în Ţara Minunilor» este una dintre cărţile mele de căpătâi – şi am trăit întotdeauna în lumea artei”, declara arhitectul prieten cu Bob Rauschenberg, Jasper Johnes, Frank Stella şi James Rosenquist, dar şi cu Jeff Koons, Anish Kapoor sau Sophie Call. În domeniul sculpturii îi apreciază pe Giacometti, pentru felul în care a înţeles bronzul şi pe Willem de Kooning pentru „The Clam Digger”.

În acelaşi timp, reuşeşte să integreze în formele lui atât de mişcate programele de esenţă ecologistă, ca în cazul casei sale din Santa Monica, unde acoperişul este construit din panouri solare. Dar totul trebuie realizat cu inteligenţă. Problemele energiei nu trebuie să reprezinte niciodată un impediment într-un proiect.

În ceea ce priveşte statutul lui de „star”, consideră că întotdeauna arhitecţii interesanţi l-au avut, doar că înainte numărul lor era mult mai mic. Şi apoi presa a inventat cuvântul „stararchitect”, pe care personal îl detestă. În plus, mediatizarea nu aduce niciun folos. „După Guggenheim de la Bilbao n-am mai construit decât un muzeu, în timp ce Renzo Piano a construit 15.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.