Cleopatra de Onești, primăriță-n București

Zilnic Gabriela Firea mai anunță un proiect. Mă și sperie. Miza este din ce în ce mai mare. Adică pe mai mulți bani. Doamna primar este totuși o începătoare în materie de proiecte. De-a lungul carierei sale, în afara vorbitului la televizor, n-a trecut decît prin ziarul Financiarul și prin revista Săptămîna Financiară, închise amîndouă. Adică Gabriela Firea n-a făcut nimic altceva mai important. Businessurile sale sunt cam de factura lui Pandele și a împușcatului de franc. Or, planurile despre care Gabriela Firea a vorbit în ultima vreme sunt de natură să ne îngrozească. Vrea să cumpere ELCEN, vrea la Primărie trei dintre cele mai importante locații din București (Pavilionul Expozițional, Stadionul Tineretului și terenul de pe Bulevardul Unirii, colț cu străzile Mircea Vodă și Octavian Goga). În plus, pentru a nu face o cale prea lungă din Voluntari pînă la un nou spital, își propune amplasarea unui proiect uriaș în domeniul sănătății undeva în zona Pipera – Voluntari. Ambițiile edilitare ale primăriței depășesc cu mult capacitățile sale profesionale. Probabil că în spatele unui asemenea plan de dezvoltare a Capitalei stă și mintea lui Florentin Pandele, primarul din Voluntari și partenerul de afaceri al lui Gabriel Oprea.

Oricît ar părea de fantasmagoric, planurile primăriței sunt posibile. Propune unui Consiliu General, care este și el dominat de o majoritate a PSD. Primarii de sectoare sunt tot ai PSD. Se va opune cineva acestor proiecte de dezvoltare a Bucureștilor? Cine va putea controla asemenea investiții de miliarde? Ce experți vor spune ce merge și ce nu în acest avînt feminin de a demonstra că madam este o conducătoare, nu o primăriță gălăgioasă? Se va opune cineva din Consiliul General? Mă tem că nu. Va refuza Guvernul Tudose pretențiile „teritoriale“ ale cuplului Pandele-Firea? Madam Pandele a fost una dintre forțele anti-Grindeanu. Atunci cerea doar metroul, Centura Capitalei, ELCEN și încă niște valori. Acum, după ce a reușit să contribuie la răsturnarea unui guvern, madam Pandele vrea trei terenuri de mare importanță pentru București, pe care să-și dezvolte ambițiile sale urbanistice.

Această expansiune a personajului îmi provoacă fiori. Mi se pare extrem de periculos. În primul rînd, primărița Bucureștilor este un om fără experiență și expertiză. Nu a probat niciodată asemenea calități. Nu are nici o echipă pe care să se bazeze. Dacă PSD-ul ar fi avut oameni de certă valoare profesională, i-ar fi folosit în cele două guverne scoase din pălărie în mai puțin de o jumătate de an. Guvernele Grindeanu și Tudose trădează o anume sărăcie în materie de oameni. Și dacă PSD-ul n-a avut pe cine se baza la guvernare, adunînd de pe te miri unde amatori și sfertodocți, de unde să scoată Gabriela Firea alții mai buni? Tot Florentin Pandele și consultanța din bucătărie rămîn baza! Or, dezvoltarea Bucureștilor după mintea a doi marinari și un zarzavagiu, după a unui circar și unui fraier, chiar devine o uriașă problemă. Bucureștii se chinuie cu traficul, cu parcările, cu calitatea aerului, cu spațiile verzi, cu curățenia și cu transportul în comun. Orașul este plin cu sute de construcții ilegale, cu abateri de la lege, cu autorizații de construcție eliberate pe veresie și acte false, împotriva normelor de urbanism. Bucureștii se conturează pe zi ce trece ca o capitală pestriță, fără stil, fără norme și lege, cu libertăți comice în materie de construcții, cu înțelegeri de tip mafiot între autorități și investitori. Pe zi ce trece, pe măsură ce se extind, Bucureștii se apropie din ce în ce mai mult de cei care erau pe vremea în care se întindeau pe ariile din jurul bălților și al locurilor de popas.

Poate scoate Gabriela Firea Capitala din acest trend balcanic și, implicit, antieuropean? Teoretic, da! Nimeni nu poate garanta că în poșeta unei moldovence nu se ascunde și un baston de Cleopatra. Teoretic, toate aceste mega-proiecte ar putea prinde contur în minimum două mandate. Și ar însemna enorm pentru Capitala României. Dar cum să le vedem prinzînd viață, cîtă vreme Gabriela Firea n-a probat excepțional nici măcar în talk-show-uri sau în pagini de reviste și ziare? Cu cine să ducă orașul spre asemenea schimbări spectaculoase? Sprijinită de PSD-ul ei drag și de președintele său legat cu lanțul de un utopic program de guvernare? Cu un Consiliu General care pînă acum a fost doar o mașină de stors banii bucureștenilor?

Rapidul, concertele, declarațiile de presă, mega-investițiile, bani pentru biciclete, centură, spital municipal, încălzire, sală de sport la Romexpo (în vreme ce constructorii blochează proiectul de la Sala Sporturilor), bani pentru tineri căsătoriți, firme specializate ale Primăriei în mai toate domeniile etc., toate fac parte dintr-un program care se developează încet sau care este improvizat peste noapte și care poate schimba fața Bucureștilor. În bine sau în rău.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.