CNSAS, solicitat să verifice dacă Laszlo Tokes a colaborat cu Securitatea

Partidul Forţa Civică a cerut Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) să comunice dacă europarlamentarul Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor, a colaborat cu fosta Securitate.

„Solicităm acest lucru deoarece Laszlo Tokes ocupă în prezent un loc în Parlamentul European şi a fost ales recent în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania de către Adunarea Naţională a Delegaţiilor Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania”, se arată în comunicarea, către CNSAS, a Partidului Forţa Civică, remisă duminică presei.

Solicitarea vine după ce, în noiembrie anul trecut, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu susţinea că Laszlo Tokes ar fi colaborat cu fosta Securitatea, indicând un angajament şi o notă informativă din 11 septembrie 1975, respectiv 19 noiembrie 1982 ale lui Ladislau Tokes, care ar fi numele real al europarlamentarului. Diaconu mai spunea că PC va cere lămuriri de la CNSAS.

Conform lui Bogdan Diaconu, într-o declaraţie din 1975 se precizează că Ladislau Tokes se angajează să se abţină de la fapte şi acţiuni ostile regimului RSR şi să prevină şi pe alţii să comită asemenea acţiuni. Potrivit lui Diaconu, într-un angajament din anul 1982 acesta se obligă să aducă la cunoştinţa organelor de securitate toate datele şi informaţiile legate de redactarea şi difuzarea revistei „Ellenpontok”, iar nota informativă se referea la doi studenţi bursieri originari din Olanda şi mai mulţi studenţi de etnie maghiară de la Institutul Teologic din Cluj-Napoca din perioada 1971-1974.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.