Coaliţia împotriva Statului Islamic ştie pe unde trec jihadiştii care se duc în Siria

Washingtonul a anunţat că a obţinut prin coaliţia arabo-occidentală o sursă bogată de informaţii despre jihadiştii plecaţi în Siria şi în Irak, precum şi despre cei care aleg să se întoarcă în ţara lor de origine, relatează site-ul Slate.fr, potrivit Bursa.

Această importantă cantitate de informaţii a fost obţinută după un raid american în casa unui responsabil al Daesh (acronimul arab pentru gruparea jihadistă Statul Islamic/SI/) în iunie 2015, ocazie cu care au fost descoperite 10.000 de documente şi 4,5 terabiţi de date numerice în acest imobil situat în regiunea Manbij, în nordul Siriei, potrivit ediţiei New York Times din 27 iulie 2016.

Cu o lună mai devreme, miliţiile arabe şi cele kurde din Siria, beneficiind de sprijinul SUA, alungaseră Daesh din acest punct de intrare în califat, situat între frontiera turcă şi Raqqa, capitala autproclamată a SI.

Autorităţile americane şi aliaţii lor, în special europeni, ştiu de acum mai mult despre reţelele combatanţilor străini, ţările lor de origine şi căile pe care circulă pentru a ajunge la porţile „califatului islamic”. „Scopul acestei operaţiuni este ca noi să putem trasa reţelele lor de la sursă şi să depistăm toate punctele de conexiune, fie că acestea sunt în Europa, în Africa de Nord sau în Asia de Sud-Est”, a precizat Brett McGurk, reprezentantul preşedintelui SUA pe lângă coaliţie.

El a adăugat că aliaţii deţin de acum elemente despre unul dintre coridoarele cele mai frecventate de jihadişti, cel al teroriştilor care au acţionat în 13 noiembrie 2015 la Paris. „Avem o mai bună înţelegere a modului în care Daesh a facilitat sosirea combatanţilor străini pe teritoriul sirian şi plecarea lor”, dezvăluie colonelul Garver, purtătorul de cuvânt al coaliţiei în Siria, „ceea ce ne dă o viziune foarte preţioasă a modului în care se poate stopa fluxul combatanţilor străini în regiune”.

Succesul operaţiunii de la Manbij intervine într-un moment în care serviciile de informaţii americane se arată foarte rezervate în a se pronunţa cu privire la eforturile autorităţilor turce de a securiza frontiera cu Siria. Între 500 şi 1.000 de persoane o traversează încă în fiecare lună, potrivit lor.

Circa 30.000 de combatanţi străini se află în prezent pe teritoriul califatului autoproclamat, a estimat Jean-Paul Laborde, subsecretar general al ONU, în cursul unei conferinţe de presă la Geneva, în 5 iulie 2016.”Combatanţii terorişti străini sunt foarte numeroşi în Irak şi în Siria şi, în prezent, pentru că spaţiul vital al Daesh se reduce în Irak, pot fi văzuţi revenind spre noi, nu doar în Europa, ci în ţările lor de origine, ca Tunisia şi Marocul” 43.000 de combatanţi, provenind din 120 de ţări diferite, s-au dus sau au încercat să ajungă în Siria şi Irak din 2011 până în prezent. Dintre cei 7.400 de occidentali înrolaţi în SI, peste 1.000 sunt francezi, conform sursei citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.