Cod roşu de prostie la Traian Igaş

 

Acum vreo săptămână, Traian Igaş, ministrul de Interne, a deschis gura şi lumea s-a panicat. „S-a anticipat că vor fi nămeţi ca în 1954. Încercăm să ne pregătim pentru zilele care vor urma. Au fost alocate 10 miliarde de lei vechi din fondurile de rezervă pentru cheltuieli de benzină, motorină, apă şi ce mai este necesar", declara, pentru EVZ, ministrul de Interne, Traian Igaş.

Deci după mintea creaţă a lui Igaş, iarna aceasta va fi la fel de rea ca iarna din 1954. Atunci zăpada a trecut de 2 metri. E posibil? Eu cred că „da", aşa cum din fondul de rezervă al Guvernului s-au scos 10 miliarde de lei vechi. Adică, în bani noi, cât, domnule Igaş?

Curios, dar în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă de la Guvern, Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), nu a susţinut spusele lui Igaş. A anunţat doar că ploaia se va transforma în polei, iar „circulaţia va fi grea, ca să nu spun blocată". De asemenea, şeful ANM a mai subliniat faptul că astfel de fenomene meteorologice sunt normale pentru luna februarie şi că o iarnă normală în România presupune trei-patru viscole de genul celor care au fost.

"O iarnă normală în România presupune trei-patru viscole de genul celor care au fost. Că în ultimii ani n-au mai fost trei-patru viscole de această intensitate, cred că asta e anormalitatea, dar cred că noi am cam uitat ce-nseamnă iarnă în România. Prin urmare, nu este absolut nimic ieşit din comun", a mai spus Ion Sandu.

Teoretic, pentru ca zăpada din 2012 să fie la fel ca aceea din 1954, ar trebui să avem cod roşu. Dar despre acest lucru nu vorbeşte nimeni. În plus, la ora actuală în Bucureşti zăpada nu trece de 50 de centimetri. Până la 1,5-2 metri e cale lungă.

În concluzie, nu cred că această iarnă va fi la fel ca iarna din 1954. S-ar putea să fie mai rea ca iarna de anul trecut. Când a nins mai puţin. Dar aşa e în România: se exagerează. În ceea ce priveşte codul roşu, menţionez totuşi că el există. Este avertizarea de prostie din capul lui Traian Igaş.

Accesări: 2071
Dan Zavaleanu
Publicat Miercuri, 08 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+13
13 Voturi

 

Alte articole scrise de Dan Zavaleanu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

rxctps
07:40:25, 10 Feb 2012 3
Faptul ca Igas este t*ampit a devenit un postulat.Mai nasol insa este ca sunt zone unde chiar ca te poti crede in '54.Sute de localitati sunt izolate de nameti de peste trei metri,mii de romani sunt in pericol sa moara daca nu de frig atunci de foame iar snapanii de la ANM o dau pe dupa cires.Realitatea este una de cod rosu dar la asa stapani asa slugi...
ContraPro
+1
 
Greuceanu
14:08:50, 09 Feb 2012 2
Igas are locul rezervat in groapa de *editat* a istoriei Romaniei.A indeplinit ordinele murdare ale capitanului chior vizavi de trecerea in rezerva a atator cadre care , nu au avut decat nenorocul de a nu avea sustinere politica din partea conducerii(bani de spaga)).Cunosc fost angajat care avea vechime de 25 de ani in munca cu rezultate de foarte bine si totusi a fost dat afara!Examenele care au fost organizate de complezenta ,pentru a crea motivul
ContraPro
+4
 
victor
12:49:10, 09 Feb 2012 1
"Despre morti, numai de bine". Nu este însa cazul dlui. I(n)gas. Prostia ,ignoranta si incultura vor continua sa bântuie prin România. Efectele prostiei slugarnice a actiunilor lui I(n)gas vor continua sa se faca simtite. Gâga multi-diplomatul si multi-masteratul se va întoarce la treburile lui obscure, creatoare de saracie în jur dar facatoare de milioane în buzunarul interesatului. Acest tare-n Falca va continua sa apere cu dintii interesele clanului mafiot din care face parte. Lupta trebuie sa continue , pentru a putea , într-adevar, sa spunem si despre dl. I(n)gas: "despre morti, numai de bine".
ContraPro
+4
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.