Codul Fiscal a trecut de Senat

Codul Fiscal a trecut de Senat fără emoţii, fiind votat cu majoritate de voturi. 130 de senatori au votat pentru, în timp ce împotrivă au fost înregistrate patru voturi și o abținere.

Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional.

Comisia de buget a Senatului a adoptat, luni, cu unanimitate, amendamentele la Codul fiscal convenite la reuniunea liderilor partidelor politice.

În luna iulie, președintele Klaus Iohannis a transmis Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal, subliniind că „legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ”, motiv pentru care „în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate”.

Biroul permanent al Camerei Deputaților a stabilit ca plenul să dezbată și să voteze joi cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis privind Codul fiscal.

Zgonea a anunțat în Biroul permanent că miercuri pot fi depuse amendamentele la Codul fiscal, până la ora 12,00, urmând ca în aceeași zi Comisia de buget-finanțe să întocmească raportul în cazul acestui act normativ.

Zgonea a precizat că joi se va dezbate și se va vota în plen Codul fiscal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.