Coldea: Lipsit de constrângerile uniformei militare, voi avea libertatea de a vorbi

Generalul-locotenent în rezervă Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, le-a transmis, miercuri, „criticilor săi” că, în viitor, „lipsit de constrângerile statutului și uniformei militare”, va avea libertatea de a vorbi și de a se exprima public.

„Criticilor mei, ale căror afirmații le-am considerat adesea constructive, le transmit că, lipsit de constrângerile statutului și uniformei militare, voi avea, în viitor, libertatea de a vorbi, de a mă exprima public, în baza expertizei profesionale acumulate și cu bună-credință care m-a ghidat întotdeauna. Aleg să fac acest lucru pentru a contribui astfel la dezvoltarea culturii de securitate, atât de necesară pentru România și cetățenii ei în contextul evoluțiilor mediului securitar, al transformărilor și multiplicărilor amenințărilor hibride, al realității cadrului legislativ și al condiționărilor tehnologice relevante la nivelul întregii societăți”, a declarat Coldea într-o declarație acordată Agerpres la final de mandat.

El a precizat că trecerea în rezervă nu îi modifică cu nimic „determinarea de a servi în continuare statul român” și de a contribui la prezervarea a tot ceea ce s-a construit în ultimii 12 ani.

Citeşte mai mult aici

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.