Nu mi-am imaginat că preşedintele României va folosi ziua de duminică pentru a sublinia succesele ”Epocii Iohannis”. Şi trebuia să mă aştept. Când l-am văzut la Colectiv, depunând o coroniţă de flori şi o lumânare, încă îl mai credeam mişcat de o pornire pioasă. Dar când l-am văzut cum îşi îndreaptă cocoaşa de pe dinăuntru şi pe cea de din afară şi îşi umflă pieptul în invizibilele-i pene şi se duce spre microfoane şi spre camerele de luat vederi, am zis:
– Gata. Întâi deplânge morţii şi apoi se mândreşte!
Şi aşa a fost. Peste iadul suferinţei generat de accidentul încă inexplicabil de la Colectiv, Klaus Iohannis a încercat să întindă steagul epocii sale.
”Accidentul a schimbat, a schimbat destine, dar a schimbat şi România. România s-a schimbat în bine.”
Cu ce, Franţ, vorba motanului?
”Există proceduri…” Se simţea că din mintea sa adie gândurile afumate de mărire.
”Societatea s-a schimbat. Oamenii se uită mai atent…”
Dragă Franţ, asta este o schimbare în bine? Sau în rău?Dacă omul intră mai cu teamă undeva, o fi meritul progresului, al guvernului şi al preşedinţiei? Sau vorbim de o extindere a fricii? În ţara ”schimbărilor în bine”, oamenii sunt mai atenţi pe unde umblă să nu cadă clădirile pe ei. Păi acesta-i succes şi semn de progres sau este pură constatare a decăderii?
Care va să zică, bravul nostru ”conducateur” ne vorbeşte de schimbările în bine din acest an trecut de la ziua de 30 octombrie 2016. Care? Că românii intră mai cu frică în anumite locuri, că ”există proceduri”?
Să nu uit. A mai fost o schimbare importantă. A picat guvernul. După modesta mea părere, căderea guvernului Ponta este cât consecinţa accidentului de la Colectiv, cât consecinţa dorinţei lui Klaus Iohannis de a avea ”guvernul meu”. Cine a fost în acele zile în Piaţa Universităţii va fi observat câteva lucruri care să-i dea de gândit şi cărora nu le găseşte o explicaţie decât în regia unui spectacol bine controlat.
Este un merit această cădere a guvernului Ponta? Pentru ce? Pentru că ne-a adus pe cap cea mai plină de cretini şi neprofesionistă echipă din câte ne-au fost date după 1965? Nici hulitul de Ceauşescu, nici Petru Groza şi nici Gheorghiu-Dej nu au pus pe scaune ministeriale asemenea figuranţi! Şi n-ar fi îndrăznit nu din lipsa de putere, ci de ruşine şi de frica Istoriei României. Nimeni în România ultimei sute de ani nu şi-a imaginat că un guvern poate fi alcătuit din nişte puţoi şi cretinei chemaţi prin telefon la Bucureşti. Şi nimeni n-a dat unui om pe care nu-l cunoştea răspunderea formării Executivului, fără să verifice dacă ţara va încăpea pe mâinile unei cete de amatori sau chiar de aventurieri. Cum s-a format guvernul Cioloş, cu Cristina Guseth şi manechinul de la Sănătate, cu Ghinea sau cu madam Prună va rămâne capitol de penibil politic în istoria Europei şi a ţării noastre.
Cu aceştia vrea să zică Iohannis că ”România s-a schimbat în bine”? Sau cu faptul că el a izbutit să-şi instaleze guvernul său?
Cea mai profundă cugetare a fost scăpată de preşedinte atunci când a spus că ”România nu mai este acum cum a fost acum un an de zile”. Să mă ierte dacă nu-l citez riguros ca pe Platon, dar a zis ceva oarecum pe aproape. Sau pe foarte aproape.
Ştie fizicianul Klaus Iohannis un mecanism, chiar dacă acesta stă, sau o alcătuire, vie sau moartă, care să mai fie la fel ”cum a fost acum un an de zile!”. Dacă a descoperit el încremenirea în timp ar trebui să dea o fugă până la Oslo şi să se înscrie repede pe listele candidaţilor pentru Premiul Nobel.
Şi ca să nu îl deranjez prea tare în enormu-i orgoliu şi în betonata-i lipsă de umor, nu zic că este neapărat mai bine sau mai rău. Sigur este mai caraghios, mai incoerent, mai fără cap şi fără coadă, mai cu amatori înscăunaţi unde ne trebuie profesionişti, mai cu poame unde ne trebuie oameni drepţi. Şi, de nişte luni, mult mai răzbunător!
De ce o fi ţinut Iohannis o comemorare în bisericuţa de la Cotroceni? O fi comemorarea unui an de la Colectiv aniversarea unui eveniment al Preşedinţiei? Sau a început să-i fie teamă de huiduieli, de vocea părinţilor şi a rudelor celor morţi şi care nu se pleacă asemenea celor din PNL sau din SPP când înălţimea sa trece ca statuia pe culoarele de la Cotroceni?
De ce cred că această comemorare a unui an de la Colectiv a fost neconvingătoare? Mă copleşeşte sentimentul că la nivel oficial ea n-a depăşit dimensiunea unei prefăcătorii. Că încă pluteşte peste preşedinte teama de a coborî în infernul acestui accident despre care din ce în ce mai mulţi zic că nu ştiu cine a greşit reţeta. În loc să fie o sperietură şi un tărăboi, a avut loc o tragedie de proporţii.
Nu-l văd pe Klaus Iohannis presând cu încăpăţânare şi conducând cu luciditate cercetarea şi descoperirea adevărului aflat la baza acestei tragedii.
De-aia în România nu s-a schimbat mare lucru!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.