„Colivia”, o premieră spumoasă pe scena Teatrului Naţional din Iaşi

Un model exemplar de vodevil

Colivia (în franceză, Un fil à la patte) a avut premiera în 1894 chiar în regia lui Georges Feydeau, la Palais-Royal, avându-i în distribuţie pe cei mai buni actori ai trupei. Încă de la primele reprezentaţii piesa a înregistrat un succes enorm, iar autorului i se conferea, a doua zi, titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare.

De atunci şi până în prezent, piesa a făcut înconjurul teatrelor pariziene (şi nu numai) – de la Odéon la Bouffes du Nord, de la Rennaissance la Vaudeville. În 1961, Jacques Charon o pune în scenă la Comedia Franceză (cu un Bouzin de referinţă interpretat de Robert Hirsch), unde se joacă cu casa închisă vreme de doisprezece ani. Mai aproape de noi sunt de remarcat montările lui Lavaudant la Teatrul Odeon, în 2001 şi cea a lui Jerôme Deschamps la Comedia Franceză, în 2010. Numeroasele adaptări cinematografice şi pentru televiziune sunt dovada succesului acestui model exemplar de vodevil.

Secretul constă în calitatea unui intrigi construite cu minuţie şi în ţesătura de cauze şi efecte care învăluie personajele. Înlănţuirea vertiginoasă a quiproquo-urilor şi folosirea inteligentă a tuturor elementelor din panoplia vodevilului (amantul ascuns în dulap, cheile pierdute, umbrela uitată etc.) se găsesc în miezul acestui microcosmos burghez în care totul se supune logicii demente a unui destin implacabil.

Ritmul este extrem de alert (şi asta este una dintre preocupările de căpătâi ale dramaturgului) iar personajele care traversează stările cele mai contradictorii, trăiesc fără încetare “sentimentul de urgenţă” care le interzice (ca şi spectatorului de altfel) orice moment de reflexie.

Scriitura pare să-şi exploreze la maximum limitele şi trimite la o estetică generală a excesului, o atmosferă saturată, foarte animată, în care nu puţinii protagonişti te prind, de voie, în alaiul numeros al hohotelor de râs.

Regia este semnată de: Cristian Hadji-Culea

Decoruri: Ştefan Caragiu

Costume: Rodica Arghir

Pregătirea şi aranjamentele muzicale: Dragoş Cohal

Distribuţia: Haruna Condurache, Petronela Grigorescu, Puşa Darie, Ada Lupu, Irina Răduţu Codreanu, Catinca Tudose, Brânduşa Aciobăniţei, Delu Lucaci, Ionuţ Cornilă, Călin Chirilă, Daniel Busuioc, Constantin Puşcaşu, Horia Veriveş, Gelu Zaharia, Emil Coşeru, Andrei Sava, Constantin Avădanei, Sorin Cimbru, Radu Homiceanu.

Premiera va avea loc pe 23 aprilie, ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi. Următoarea reprezentaţie, a doua zi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.