Coloana „Înălţare” are ca sursă arborele vieţii, axul lumii, pomul adamic, viaţa…

Astăzi, 29 mai, a avut loc, la sediul JTI România din Bucureşti, vernisajul sculpturii “Higher Together”, realizată de artistul Giulian Dumitriu.

”De ce a apărut această operă de artă la intrarea în JTI? Ne aflăm aici într-un nou sediu, extins şi renovat. Ne-am dorit ca la intrare să avem un obiect de artă definitoriu, ca să innobilăm acest spaţiu. Am primit diverse propuneri, inclusiv de a amplasa o copie a «Coloanei Infinitului». Dar… noi suntem originali. Am discutat cu mai mulţi sculptori, dar în final l-am ales pe Giulian Dumitriu. El a înţeles de la început ce vrem, care sunt valorile şi aspiraţiile noastre. A pornit de la coloana de fum, care se vede pe ecranele televiziunii noastre interne. De ce coloană, columna, stâlp? Pentru că înseamnă transcendenţă, trecut, aspiraţie, construcţie, modernism, iar în cazul nostru înseamnă chiar echipă, pentru că e formată din foarte multe elemente individuale. Lucrarea e dechisă interpretărilor, oricine o poate intrepreta în stil propriu, este o operă la care s-a muncit foarte mult, inclusiv fizic. Aţi văzut imagini, cum s-au turnat elemente de bronz, cum au fost scoase la lumina ca sâmburii, dar nu din fructe, ci din piatră. Lucrarea a necesitat foarte multă forţă, pentru că nu este uşor să ajungi, din bucăţi, la un întreg armonios. Aşadar, această lucrare reprezintă interpretarea originală a unor valori: Enterprising, Open, Challenging. Este vorba despre valorile companiei, dar şi despre cele naţionale, îngemănate simbolic cu cele ale companiei mamă din Japonia, la fel de simple şi profunde. De aceea am invitat astăzi, la acest vernisaj, un renumit critic de artă, Pavel Şuşară, dar şi un autentic cunoscător al transcendenţei, Grigore Leşe”, a declarat Gilda Lazăr în deschiderea evenimentului.

”Sunt onorat şi vă mulţumesc că am fost ales să fac eu această lucrare. Sper să vă bucure prezenţa ei în fiecare zi în noul sediu JTI”, a declarat Giulian Dumitriu.

Pavel Şuşară, renumit critic de artă, a dezvăluit celor de faţă sensurile ascunse ale lucrării intitulate în engleza “Higher Together”, iar în română, începând de azi, “Înălţare”.

Sculptorul Giulian Dumitriu lângă opera sa, Înălţare

”Să privim împreună lucrarea pe care Giulian o oferă spaţiului în care ne aflăm acum şi, în relaţie cu locul în care se găseşte acest obiect, care ar fi semnificaţia lui. Orice obiect de artă îşi depăşeşte statutul lui material, prezenţa fizică, iar legătura se găseşte în zona în care totul devine bun comun, indiferent de specificul limbajului, de natura comunicării dintre oameni. În realizarea unei sculpturi sunt importante relaţia sculptorului cu piatra sau cu orice material din care va fi făcută lucrarea, iar cioplirea e tehnica exercitată asupra materialului. Astfel, obiectul pare că este îngropat, ascuns în materia amorfă, iar sculptorul îi dezvăluie forma. Există o altă formă de constituire a unui element statuar, şi anume prin adăugare. Se face un eşafodaj şi apoi se tot adaugă materie brută, smulsă direct din pământ, din zona nesemnificativă din punct de vedere expresiv, până când se defineşte o formă. Forma există înăuntrul artistului, iar acesta o revelează, o aduce în spaţiul tridimensional. Am spus acest lucru pentru a face o departajare. Giulian Dumitriu nu lucrează nici prin eliminare, nici prin adăugare. E o simplă aparenţă că cele două elemente, miezul, partea de susţinere şi elementele care înconjoară partea de inox sunt adăugate. El lucrează prin asociere, prin juxtapunere. Acesta este un alt tip de relaţie cu materialul şi cu tehnica. Elementele sunt lucrate individual, fiecare dintre moduli este separat iniţial. Lucrarea este modulară, se aşază pe verticală, urmează traseul unei coloane, iar modulii sunt aparent aleatorii, nici unul nu e asemănător cu celălalt. Fiecare modul îl preia pe celălalt într-un sistem de oglinzi, de absorbţie, iar scupltura devine incandescentă, un amestec de lumină caldă şi rece, care de fapt transformă totul într-o coloană de lumină. Iar lumina este mai degrabă una interioară, necreată, este un «lux», nu un «lumen», generează lumină, ca în mozaicul bizantin. Iar aici putem face o legătură subtilă cu spiritul extrem oriental, cu lumina care nu e retorică, ci umple golul, ne apropie pe noi, cei din zona orientală a creştinismului, de arta din Extremul Orient.

Există şi o parte aplicată a acestei lucrări, ea se găseşte într-o instituţie care, din moment ce găzduieşte această lucrare, înseamnă că se regăseşte în ea. Nu te aştepţi ca în orice societate comercială în care intri să găseşti o operă de artă. Dacă aici găsim un asemenea reper, înseamnă că aici se întâmplă ceva special. Lucrarea devine o sinteză a ceea ce compania reprezintă, are legătură cu structura ei, cu esenţa ei. Este vorba despre o aspiraţie pe cale verticală, pe care o conotează, o dezvăluie opera de artă, despre un spirit al coagulării. Şi, probabil, ca orice companie care se respectă, spre asta şi aspiră. Să crească împreună cu ceea ce coagulează în jurul ei. Să adune în jurul ei, armonizând, elemente aparent disparate, dar care au o singură vocaţie, o singură aspiraţie, aceea de a funcţiona şi de a trăi unitar. Din punctul de vedere al unei lecturi narative, acest tip de lucrare se situează într-un spirit romantic. Deşi este o lucrare modernă, extrem de dinamică, vie, din materiale care ţin de tipul de civilizaţie în care trăim, ea în spirit, în esenţă, este romantică. Aş aminti aici o observaţie extrem de importantă a lui Edgar Papu, în cartea «Existenţa romantică». El susţine că «animalul» generează în cultură spiritul clasic. Pentru că animalul nu-şi modifică structura de la naştere până ajunge la maturitate sau până când dispare. Un pui de căţel creşte armonic în spaţiul aceleiaşi structuri. Pe când «vegetalul» este de factură romantică, pentru că îşi adaugă mereu elemente noi, pe care nu le are din sămânţă, din enunţ. Din punctul acesta de vedere, coloana, indiferent că este a lui Giulian, indiferent că este a lui Brâncuşi, are ca sursă arborele vieţii, axul lumii, pomul adamic care conotează viaţa, care poartă cu sine viaţa, care dă sens existenţei şi din care, până la urmă, se ciopleşte şi crucea reînnoirii şi a resurecţiei spirituale. Un alt lucru foarte important este şi faptul că noi trăim într-o lume orizontală, o lume care a uitat verticalul. Verticala leagă pământul de cer, este o axă care străbate spaţiile intermediare. Noi trăim pe orizontală, unde toate lucrurile sunt aşezate în acelaşi regim şi sunt de consum uşor, de consum ieftin. Nimeni nu-şi mai pune problema legăturii cu ceea ce este dincolo de ceea ce vedem, ce simţim sau folosim în mod curent, de multe ori de unică folosinţă, în spaţiul vieţii noastre cotidiene. Având în vedere toate aceste lucruri, mutarea interesului de pe orizontală pe verticală, comunicarea într-un spaţiu social, într-un spaţiu instituţional, expresivitatea plastică şi zona spirituală, metafizică, avem de-a face nu doar cu o simplă colaborare între o companie şi un sculptor, ci de o formă de căutare împreună a unei noi soluţii de descoperire a naturii noastre, care nu se erodează odată cu primul răsărit şi cu primul avânt.

Grigore Leşe a încântat cu muzica sa audienţa

Grigore Leşe nu se află întâmplător aici, pentru că tot ce face el este legat de etnos, nu de muzică populară aşa cum o înţelegem noi. El vine cu un substrat, cu spiritul care unifică oamenii, unifică specia, indiferent unde s-ar regăsi ea. El a găsit sonorităţi, fraze, comportamente, atitudini similare din Mexic până în Balcani, din Iran până în Rusia, înainte de a-şi pune problema unor locuri disparate şi a unei geografii exterioare. Ceea ce a făcut Giulian şi ceea ce ne va propune Grigore Leşe se leagă profund în motivaţia şi în sensul pe care cele două activităţi, cele două limbaje, cele două tipuri de sensibilitate le au, în mod obligatoriu, la nivel de specie, şi în urma experienţei individuale”.

În încheierea evenimentului, Grigore Leşe a interpretat o serie de variaţiuni pe o temă ancestrală, în stiluri din diverse zone ale lumii. Pentru că, aşa cum a declarat artistul, noi toţi, deşi diferiţi în aparenţă, simţim la fel.

Grigore Leşe şi-a explicat însă mai întâi prezenţa: ”Când mi s-a spus să vin aici să cânt, m-am întrebat: sunt eu potrivit să vin în locul acesta, să mă destăinui? Mă uit la dumneavoastră şi văd că sunteţi tineri şi frumoşi. Şi aveţi minţi luminate, imediat mi-am dat seama. Acum, mă uit la lucrarea lui Giulian şi ce văd? Văd minţile dumneavoastră care se «încâlcesc». Şi se bat. Iar în această lume trebuie ca, la un moment dat, muzica să unească minţile. Oamenii din popor zic: «El e om de treabă, dar nu-i e mintea toată bună». Se zice că, de la o altitudine în sus, dacă te duci în Carpaţi, se cântă într-o structură muzicală anume, dacă te duci în Pirinei se cântă asemănător, dacă te duci în Mongolia se cântă asemănător. Oare de ce? Pentru că oamenii trăiesc – din punct de vedere psihic, social şi economic – asemănător. Aşa se spune că «n-o lucrat Dumnezeu pe unul mai mult decât pe celălalt».

Criticul Pavel Şuşară la vernisajul de la JTI

Suntem unde este suferinţa şi prin această suferinţă putem ajunge la fericire foarte uşor. Sunt întrebat de foarte multe ori la interviuri care este brandul României. Eu susţin că brandul României este suferinţa. Trebuie să demonstrăm în lume că brandul nostru este suferinţa şi că nu vrem întotdeauna să fim veseli. De câte ori apelez la acest semnal mă cuminţesc. Dacă mă duc la japonezi şi le cânt, îi văd că stau şi ascultă, dacă mă duc la nordici stau şi ascultă, dacă mă duc la mediteraneeni stau şi ascultă şi, astfel, găsim punctul comun. Dacă mă întrebaţi de unde vin horele, vă spun că nu avem de unde şti. Pot veni din noi, de la noi, din altă lume. Câte hore sunt pe lume? Eu cred că este o singură horă pe lume şi ea are pui şi puii horei s-au împrăştiat în toată lumea: unul a mers în Norvegia, unul în Mediterană şi fiecare structură muzicală s-a manifestat după psihicul omului şi după inima lui. La noi se zice aşa: cântă după inima ta şi nu cânta după inima altuia. Să încheiem cu un cântecel dacă tot am venit să ne spovedim aici, pentru că la noi aşa este. Când se face o răscruce în vârful dealului se adună – de când este creştinismul, popa dă cu tămâie – şi se învârt tot felul de oameni. Şi când ajung în răscruce, după ce termină popa cu sfinţitul, trec pe acolo şi stau în loc şi atunci se socoteşte câte păcate are fiecare. Şi fiecare se întreabă încotro să o ia: să o ia în stânga, se zice că atunci când o iei în stânga dai mâna cu dracul, dacă o iei în dreapta, e bine, o iei înainte. Dacă nu, trebuie să stai un pic în răscruce şi să te gândeşti încotro să o iei. Aşa că dumneavoastră, de câte ori veniţi la serviciu, vă uitaţi la ce a vrut acest om să spună cu sculptura lui, vă adunaţi gândurile, şi apoi intraţi pe computere, iar când plecaţi spre casă vă uitaţi din nou şi vă aduceţi aminte că aici a fost şi Grigore Leşe şi ne-a spus că trebuie să ne uităm la acest semn. Când faci un semn sau pui un semn, nu e de joacă”.

La final, artistul Grigore Leşe, legând prin coloana lui Giulian Dumitriu lumea de dincolo cu lumea concretă a prezentului, a spus celor de faţă: ”Şi, pentru că astăzi se întâmplă Înălţarea Domnului, vă spun tuturor, azi ne-am înălţat împreună!”.

“Higher Together” s-a înălţat, aşadar, astăzi la JTI!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.