Comisia de învăţământ a Camerei a adoptat noua lege a educaţiei

Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a adoptat vineri noua lege a educaţiei, cu 16 voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi 5 abţineri. Voturile împotrivă şi abţinerile au aparţinut opoziţiei.

Astfel, deputaţii din Comisia de învăţământ au adoptat Legea educaţiei, care cuprinde 316 articole, după aproape trei săptămâni de dezbateri, în unele zile comisia lucrând de la ora 10.00 până la ora 19.00, inclusiv în zilele de vineri, informează Mediafax.

Preşedintele Comisiei de învăţământ, Cristian Dumitrescu (PSD), a precizat că va fi elaborat un raport al comisiei, arătând că acesta ar putea fi înaintat luni Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

Pe parcursul dezbaterilor din comisie au fost prezenţi la lucrările acesteia ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi membri ai conducerii Ministerului Educaţiei.

Proiectul de lege urmează să fie dezbătut de plenul Camerei Deputaţilor şi apoi de Senat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.