Comisia Europeană, acuzată că stigmatizează Polonia

Polonia a refuzat să recurgă la reformele în justiție pe care Comisia Europeană le-a solicitat guvernului, pentru a respecta principiile statului de drept. „Polonia a subliniat din nou că disputa politică privind principiile de funcționare ale Curții Constituționale nu poate sta la baza acuzațiilor că în Polonia există o amenințare la adresa funcționării statului de drept. Dialogul dintre Comisia Europeană și o țară membră trebuie să se bazeze pe regulile respectării suveranității, obiectivității și identității naționale“, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe de la Varșovia.

Este ultimul episod din disputa dintre Polonia și Bruxelles iscată în 2015 de demiterea de către actualul guvern conservator a mai multor judecători constituționali numiți de fostul executiv liberal și de numirea în fruntea Curții Constituționale a unei judecătoare loiale Partidului Lege și Justiție, condus de Jaroslaw Kaczynski. Noul guvern a susținut că nu își va putea îndeplini în mod democratic programul pentru care a fost ales, cu o Curte Constituțională potrivnică. Drept urmare, Comisia Europeană a inițiat o procedură de monitorizare a Poloniei, în urmă cu mai bine de un an. La finalul acestei luni va expira termenul până la care guvernul polonez trebuie să renunțe la numirile făcute în cadrul Curții Constituționale, în caz contrar urmând ca țara să fie supusă sancțiunilor.

Guvernul polonez, susținut de Ungaria

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, olandezul Frank Timmermans, se vede însă cu mâinile legate, pentru că sancțiunea cea mai dură, anularea dreptului de vot în Consiliul UE, nu poate fi decisă decât în unanimitate, iar Ungaria a anunțat că se va opune. „Este limpede că CE nu poate face asta de una singură. Trebuie ca statele membre să acționeze împreună. Trebuie să ne asumăm toți responsabilitatea“, a spus Timmermans. În replică, diplomația poloneză l-a acuzat pe Timmermas că „stigmatizează“ Polonia și că „face politică“. În plus, guvernul de la Varșovia a acuzat Olanda că „face apel la alte state membre pentru a crea un front comun împotriva Poloniei“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.