Comisia Europeană reacționează la măsurile de relaxare fiscală propuse de guvern

Comisia Europeană a decis să demareze procedura de dezechilibru macroeconomic pentru România ca avertisment la intenția autorităților române de a adopta măsurile de relaxare fiscală cuprinse în proiectul de modificare a Codului Fiscal, mai ales în contextul în care și negocierile dintre România și finanțatorii internaționali au intrat în impas, susține economistul șef al Băncii Comerciale Române, Radu Crăciun.

„Motivele oficiale nu mi se par foarte convingătoare. Eu le văd mai degrabă ca o lovitură preemtivă, având în vedere că discuțiile cu Fondul Monetar Internațional și cu Comisia Europeană merg prost, nu s-a semnat scrisoarea de intenție, iar deciziile care s-au luat vis-a-vis de modificarea Codului Fiscal, respectiv micșorarea impozitelor, sugerează o abordare mai relaxată din punctul de vedere al politicii fiscale. În plus, toate astea se suprapun peste faptul că noi (România — n.r.), practic, am făcut o cerere de excepție pentru deficitul bugetar care nu a fost acceptată și, cu toate astea, s-a luat decizia ca să se continue această direcție”, a declarat, joi, pentru Agerpres, economistul șef al BCR, Radu Crăciun.

În opinia sa, Comisia Europeană a reacționat, în avans, la măsurile anunțate în proiectul de modificare a Codului Fiscal pentru a încerca să împiedice intrarea României în procedură de deficit excesiv. „Este un proiect, dar tocmai de aceea este o reacție în avans, un avertisment, tocmai pentru că este încă în faza de proiect și este o invitație la a cântări bine astfel de decizii pentru că ele în mod clar vor avea un impact asupra deficitului bugetar, asupra țintei de deficit structural și, până la urmă, ne va duce în situația de depășire a țintelor stabilite cu Comisia Europeană”, a explicat Crăciun.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.