Comisia Europeană „respectă” rezultatul referendumului grec

Comisia Europeană a anunţat duminică seara că „respectă” rezultatul referendumului din Grecia, iar preşedintele acestei instituţii, Jean Claude-Juncker, va avea luni consultări cu Donald Tusk, cu şeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, şi cu preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, iar marţi va rosti un discurs în faţa Parlamentului European, potrivit Bursa.

„Trebuie să respectăm suveranitatea şi voinţa grecilor, exprimată astăzi (duminică /n.r.) la referendum”, a spus el într-o declaraţie televizată, în care a cerut guvernului de la Atena „să facă în orele următoare propuneri cu sens şi constructive, care să permită reluarea negocierilor, altfel vom ajunge într-un moment foarte greu, sau poate chiar dramatic”.

„Grecii au spus «Nu», dar 18 membri ai zonei euro au căzut de acord asupra propunerilor pentru care grecii au spus «Nu». Aceasta este democraţia în Grecia (…), dar guvernele şi parlamentele democratice din alte ţări au altă părere”, a adăugat Schulz.

Acum totul depinde de propunerile care vin din Grecia, a mai spus preşedintele PE, care a propus ca la summitul de marţi al zonei euro să se discute şi un program de ajutor umanitar pentru Grecia, având în vedere faptul că situaţia populaţiei acestei ţări devine mai dificilă pe zi ce trece.

În acest context, el l-a criticat pe ministrul grec de finanţe, Yanis Varufakis, care a promis că, în pofida crizei de lichidităţi, băncile se vor redeschide.

„Oamenii de rând, pensionarii, bolnavii sau copii nu trebuie să plătească preţul” pentru această situaţie „dramatică”, a conchis Schulz.

La rândul său, preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a declarat că rezultatul referendumului din Grecia este „foarte regretabil pentru viitorul” acestei ţări, a cărei economie are nevoie de „măsuri dificile şi de reforme care sunt inevitabile”. „Nu vom aştepta iniţiative din partea autorităţilor” de la Atena, a mai spus preşedintele Eurogrupului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.