Comisie de anchetă pentru arhiva SIPA, înfiinţată în Parlament

Plenul Parlamentului a aprobat, miercuri, înfiinţarea Comisiei de anchetă pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, PNL şi USR împotrivindu-se constituirii comisiei.

Constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie a fost adoptată cu 153 “pentru” şi 51 “împotrivă”.

Liberalul Daniel Fenechiu a declarat, în plen, că PNL va vota împotriva constiturii comisiei, însă, dacă ea va fi înfiinţată liberalii vor participa la lucrări.
USR a criticat înfiinţarea comisiei, în plen, senatorul Mihai Goţiu afirmând că obiectivele comisiei depăşesc atribuţiile Parlamentului şi că instituţia nu dispune de instrumentele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor asumate.

În rândul obiectivelor comisiei se numără: „stabilirea rolului activ al ministerului de resort la adoptarea HG 127/2006 precum şi ce acte au fost întocmite în intervalul celor 3 luni, prevăzut de HG 127/2006, de ce nu s-au finalizat procedurile de desfiinţare prevăzute în art. 3 şi 4 şi de ce nu s-a emis o nouă Hotărâre pentru prelungirea termenului”, identificarea şi audierea persoanelor care au avut acces în arhivă fără respectarea condiţiilor legale (…), precum şi la solicitarea cui au accesat arhiva, verificarea autenticităţii informaţiilor cuprinse în raportul 096/17-04.2008 şi împrejurările în care s-a dispus la data de 18 august 2016 sporirea gradului de secretizare.

Un alt obiectiv asumat de comisie este identificarea persoanelor care în luna ianuarie 2005 au sustras din arhiva SIPA registrul de intrări-ieşiri, documente secrete şi strict secrete, care înseamnă nume de persoane semnalate, conţinutul foarte succint, de unde proveneau şi beneficiarii informaţiilor
PSD a propus ca din comisia de anchetă să facă parte Şerban Nicolae, Marian Pavel, Adrian Diaconu, Alexandru Bălănescu, Costel Dunava, Liviu Pleşoianu şi Mihai Popa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.