Am înțeles că domnul Tismăneanu așteaptă scuze de la mine și de la alții precum domnul Dorin Tudoran care, potrivit domnului Tismăneanu, a ales să se situeze în compania unora precum Platon, Racu sau Roncea. Domnul Tismăneanu își justifică solicitarea printr-o fotografie culeasă de pe internet în care domnul Bjoza apare în vecinătatea unui neolegionar obscur pe nume Florin Dobrescu. În treacăt fie spus, domnul Tismăneanu ar trebui să știe că această metodă de analiză politică și istorică a fost omologată chiar de Victor Roncea, cel care stabilea adeziunea la legionarism a lui Mircea Vulcănescu tot pe baza unei fotografii a acestuia din urmă de la înmormântarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Dar dacă domnul Tismăneanu și dușmanii săi au optat pentru istoria scrisă pe bază de fotografii, atunci aleg să analizez și eu fenomenul Tismăneanu și camarazii săi de luptă anticomunistă pe bază de filmulețe (asta pentru început), precum acest filmuleț în care domnul Sorin Lavric apare alături de poetul neolegionar Răzvan Codrescu:
https://www.youtube.com/watch…
Domnul Lavric despre domnul Tismăneanu: “Iar această atenţie selectivă în virtutea căreia Tismăneanu atacă idei şi cruţă persoane (da, exact asta face Tismăneanu, atacă idei și cruță persoane, a demonstrat-o și acum când l-a atacat pe fostul deținut Bjoza după ce a promovat fel de fel de neolegionari și rasiști – nota mea) îl face să posede un autentic şi nobil spirit de pantahuză: cînd e vorba de semnat o petiţie, de sărit în ajutor sau de adresat o recomandare, Tismăneanu este întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină: bate la toate uşile, trimite o mie de mailuri şi adună la un loc oameni care altfel nu s-ar fi întîlnit în veci. E un mijlocitor prin excelenţă, un liant uman cu virtuţi de verigă culturală, un ferment cu efect de coagulare omenească. Și un redutabil păstrător al memoriei noastre în privinţa trecutului comunist al Europei”. http://www.romlit.ro/fler_ideologic
Domnul Tismăneanu despre domnul Lavric, opinie exprimată pe un binecunoscut site cu conținut rasist pe care îl promovează domnul Tismăneanu: “oameni pe care îi respect şi de care sunt legat afectiv: “Teodor Baconsky, Mihai Neamţu, Sever Voinescu, Sorin Lavric, Codruţ Constantinescu, etc.” http://inliniedreapta.net/…/vladimir-tismaneanu-refuz-sa-c…/
Domnul Florin Dobrescu despre domnul Lavric: “Pesonalităţi de marcă ale culturii contemporane româneşti, precum Dan Puric, Răzvan Codrescu şi Sorin Lavric, care au şi vorbit de la tribună recomandând acest volum şi subliniind valenţele spirituale ale luptătorului Nae Purcărea … constituie o garanţie în plus că opera lui Nicolae Purcărea – atât cea scrisă, cât şi opera luptei şi a jertfei, scrisă cu sânge şi sudoare acolo, în munţi şi în închisori, a fost una roditoare, iar roadele încep să se vadă”.http://www.buciumul.ro/…/urla-haita-legionarul-nicolae-pur…/
Domnul Lavric despre români și germani: “Ideologic vorbind, în Germania totul pare destins şi civilizat, dar în realitate, nemţii sunt supravegheaţi la sînge de tot felul de fundaţii umanitare şi non-guvernamentale care, sub pretextul combaterii discriminărilor, monitorizează profilactic tot ce ar putea aduce cu semne ale recrudescenţei „Volkgeist“-ului. Şi, unter uns gesagt, îţi dai seama că temerea îşi are temeiul ei. Orice om cu fler îşi dă seama că neamţul în genere are ceva iremediabil superior în fiinţa lui, o distincţie a înfăţişăriii şi o notă a aristocraţiei de sînge, care nu poate fi camuflată de nici o prelucrare ideologică. Aşa cum românul are ceva ireductibil jigărit în fizionomie, detaliu cu atît mai izbitor cu cît silueta lui apare pe fundalul unui terminal de aeroport european, tot aşa neamţul are ceva inconfundabil înalt. Nu poţi lua o acvilă şi s-o preschimbi în vrabie, silind-o totodată să aibă conştiinţa egalităţii funciare care o leagă de vrabie. Iată de ce neamţul ştie să calce altfel şi ştie să ţină altfel capul pe umeri. Şi trebuie să fii cu totul orb să nu recunoşti această marcă a excelenţei” http://revistacultura.ro/blog/tag/sorin-lavric/
Domnul Tismăneanu despre Nicolae Steinhardt: “intruchiparea unui spirit universalist tot mai amenintat in aceasta lume a fragmentarilor post-moderne si a utopiilor fals-redemptive, patriot roman si cetatean al lumii, omul care nu s-a lasat frant de presiunile unui sistem criminal, aparatorul valorilor transcendente atunci cand ele erau calcate in picioare cu cinica neobrazare, dascalul moral, iluministul iluminat indragostit de Dumnezeu si de marele dar al Ratiunii, monahul de la Manastirea Rohia, figureaza neindoios in ceea ce numesc panteonul onoarei”.http://www.contributors.ro/…/un-om-care-a-dat-masura-umanu…/
Nicolae Steinhardt despre legionarii pe care i-a cunoscut în închisoare: “N-a fost camera in care tinerii – si mai ales legionarii – sa nu-mi vie in ajutor si sa nu-mi dea ‘cafeaua’ de dimineata si feliuta bisaptamanala de paine – odoare fara pret pentru un bolnav de intestine in schimbul ciorbei de muraturi putrede, al fasolei negatite, al cartofilor fierti cu coaja si pamant cu tot ori al verzei crude la care lighioanele s-ar uita cu sila – singurele alimente ce le puteam oferi. Pana ce – si au trecut mai bine de trei ani – n-am invatat sa mananc arpacas, ei m-au tinut in viata. Si fara a face caz. (Jurnalul Fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, p. 141)“
Nicolae Steinhardt despre doi medici evrei comuniști ilegaliști, soț și soție, pe care i-a cunoscut înainte de 23 august 1944: “Amândoi muncesc de zor, sunt plini de abnegație și devotament față de pacienți, modești, neînfricați”. Dar, adaugă părintele Steinhardt, anticomunist care punea un foarte mare accent pe virtutea curajului și pe virtutea discernământului (de curaj e nevoie mai ales în vremuri de tiranie în timp ce discernământul se cere mai ales în vremuri de libertate, ca acestea pe care le trăim), “atenție, să nu ne lăsăm cuceriți de calitățile oamenilor spre a le îmbrățișa ideile … oricât ar fi ei de curați, de cinstiți, de vrednici, de admirabili … Una este eroul, alta este ideea” (Jurnalul Fericirii, p. 377).
Judecata li se aplică la fel de bine și legionarilor care, în închisori, s-au dovedit a fi oameni de caracter. În măsura în care dăm la rândul nostru dovadă de caracter/onestitate, curaj și discernământ, putem gestiona memoria victimelor comunismului așa cum se cuvine, adică recunoscând calitățile și meritele care se cuvin a fi recunoscute fără ca aceasta să implice girarea unei ideologii care a decedat și decedată trebuie să rămână. Din păcate, până acum, memoria victimelor comunismului a încăput pe mâna oportuniștilor și impostorilor de tot felul, a politrucilor a căror slugărnicie este egalată doar de lașitatea lor și, nu în ultimul rând, a neolegionarilor finanțați de fundația Konrad Adenauer (http://www.cortinadefier.ro/parteneri), aceeași care l-a instalat și pe domnul Radu Preda (prieten apropiat al neolegionarilor) la șefia IICCMER. Încă aștept ca toți aceștia, prieteni direcți sau indirecți ai domnului Tismăneanu, să iasă să-și apere “bătrânii” care altminteri sunt buni ca strângători de voturi (tot pentru Volodea și ai lui) la vreme de campanie electorală și ca instrumente de șantaj mistico-emoțional la adresa lui Platon, Racu și Fedorovici care îndrăznesc să insiste că, oricât de mult și de demn ar fi suferit legionarii, ideologia legionară tot un parazit fascist al creștinismului răsăritean rămâne și trebuie tratată ca atare de conștiința dogmatică și morală a Bisericii, aceeași care este chemată să recupereze Omul din ciclul de educări legionare și reeducări comuniste, restaurându-l. Cert este că în timp ce bătrânii cu mai multe sau mai puține idei fixe (și care, de or fi avut mai multe sau mai puține păcate, au pătimit la viața lor cât pentru șapte generații) sunt folosiți pentru reciclarea Gărzii de Fier Vechi și sunt trimiși la adunat voturi pentru Căpitanul Băsescu, la fel cum adolescenții exaltați din interbelic erau trimiși să propovăduiască credința legionară și să se sacrifice ucigând pentru Căpitanul Codreanu, extrema dreaptă caviar profită și mărșăluiește bine mersi prin instituții, fără a fi însă luată în vizor (fenomen asupra căruia merită să reflectăm) de instituțiile care se ocupă de monitorizarea antisemitismului și care își focalizează atenția pe subiecte de gen mustața lui Mazăre sau declarațiile de pe youtube ale unor adevărați “stâlpi ai Ortodoxiei” de dugheană (că d-aia li se zice dughiniști) precum monahul Teodot.
Oricum ar fi, eu pun pariu că dacă mâine se răzgândește Iohannis și îi dă domnului Tismăneanu înapoi “foncția” de șef al IICCMER, la fel cum domnul Iohannis s-a transformat dintr-un “Relu Fenechiu cu nume german” într-un vajnic apărător al statului de drept, se va transforma și domnul Bjoza dintr-un negaționist neolegionar într-un vrednic luptător anticomunist. Partea cea mai scârboasă e că Vladimir Tismăneanu nu s-a dat înapoi de la a lovi într-un om bătrân care și-a pierdut tinerețile prin pușcăriile comuniste, asta în condițiile în care, dacă altceva i-ar fi dictat interesul, s-ar fi folosit fără jenă de același bătrân pentru a-și etala virtuțile de anticomunist care tratează cu “moderație” problema legionară. La domnul Tismăneanu vedem exact acea strategie a călcatului pe cadavre care a jucat un rol cheie în modul de funcționare a societății comuniste.
PS: Mircea Platon mi atrage atenția că mi-a scăpat cel mai tare text al domnului Lavric:
Sorin Lavric întâlnirea cu Mircea Nicolau: „Îmi amintesc cum, intrându-i pentru prima oara în casa, Mircea Nicolau m-a poftit în sufragerie. Intrând, am înghetat: pe pereti erau atârnate portretele unor oameni despre care învatasem la scoala ca erau niste criminali odiosi care facusera de rusine generatia interbelica. M-am uitat îngrozit la ei si apoi m-am întors repede catre Mircea Nicolau: îmi era frica sa nu ma omoare. În locul amenintarii, o privire de ardoare mistica se uita la mine cu o nedisimulata compatimire: stia ce-mi trece prin cap; stia dimensiunile masluirii istorice.
Au urmat apoi sutele de ore de întrebari si raspunsuri în care, hartuindu-l cu cele mai absurde amanunte, am încercat sa înteleg ce s-a întâmplat cu generatia interbelica. Când am înteles, am intuit doua lucruri: proportiile minciunii în care traiam si, în al doilea rând, tragedia unui om ca Mircea Nicolau. Tragedia unui om inimitabil în privinta glasului, a privirii si a tinutei. Un timbru taios de brici ascutit, vibrând sub asprimea unei trairi paroxistice, cu detaliul bizar ca raceala vocii contrasta cu caldura privirii, care se uita la tine direct, încarcata de o dogoare de patetism ideal, de aceea, când te privea, licarul ochilor lui Mircea Nicolau îti sugerau prezenta unui alt plan de existenta, contaminându-te cu un tonus optimist care crestea sub presiunea unei senzatii de voluptuoasa protectie sufleteasca. Nu stiu de ce, dar în preajma lui Mircea Nicolau simteam cum, înconjurat de un nevazut zid de protectie, nimic rau nu mi putea întâmpla. De aici valurile de fiori placuti pe care îi resimteam în prezenta acestui om.“
Cine se întreaba care sunt revelatiile primite de Sorin Lavric de la Mircea Nicolau privind „masluirea istorica“ de mari proportii ce ar fi impietat asupra memoriei Miscarii Legionare poate gasi mai multe date în cartea lui Gabriel Stanescu „Convorbiri cu Mircea Nicolau. Curajul de a sfida Moartea“ (Criterion Publishing, Bucuresti 2007).
Iata ce spune Mircea Nicolau despre asasinarea lui Nicolae Iorga: „Iorga a fost asasinat de NKVD. Miscarea Legionara, reprezentata, evident, prin Horia Sima, nici nu se gândea sa se atinga de Iorga“ (op. cit., p. 57).
Iata ce spune Mircea Nicolau în legatura cu „mitul“ evreilor agatati în cârlige la Abator în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941: „nu evrei, ci legionari au fost agatati în cârlige“ (op. cit., p. 103).
Iata ce spune Mircea Nicolau despre pogromul din 1941 de la Iasi, stimulat de întrebarea lui Gabriel Stanescu („Apropo, la Iasi a existat cu adevarat în anii ‘41 un pogrom îndreptat împotriva populatiei evreiesti despre care vorbeste Elie Wiesel?“):
„Informatiile mele în legatura cu pogromul de la Iasi – si mentionez ca ma aflam în închisoare – sunt urmatoarele: pe când trupele germane traversau orasul, elemente comuniste, ascunse în podurile caselor de pe Strada Stefan cel Mare au tras focuri de arma asupra lor. Facându-se cercetari asupra locurilor de unde erau atacati, trupele germane au trecut la represalii, ucigând oamenii gasiti acolo. (…) Pentru ca elementele comuniste erau solidare cu o parte din populatia evreiasca, aceasta a fost eliminata. (…) Precizez ca nu legionarii au fost implicati în acest pogrom“ (op. cit., p. 75, subl. autorului).” http://revistacultura.ro/nou/2011/01/sotron-cu-legionari/
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.