Comuniștii salută întoarcerea lui Băsescu

Traian Băsescu nu are sprijinul forțelor democratice ale țării și nici al majorității românilor, dar are toate motivele să nu dispere. Pe lângă iubirea necondiționată a pedeliștilor şi a 90 la sută din aşa-zisa presă, acesta mai beneficiază de sprijin și din partea… comuniștilor și al unei așa-zise Federații a asociațiilor de pensionari din sistemul public.

„C O M U N I C A T  al PARTIDULUI COMUNIŞTILOR (NEPECERIŞTI) MIŞCAREA NAŢIONALĂ „REZISTENŢA COMUNISTĂ”
Comitetul Național
Puciștii au fost învinși!

După ce, timp de 23 de zile, peceriștii din C.C.R. au făcut jocul peceriștilor puciști, au fost totuși nevoiți să accepte Adevărul impus de o lume întreagă: Poporul a respins puciul!
În consecință, Președintele Republicii, Traian Băsescu, își reia funcția din ghearele Uzurpatorului…
Acesta s-a acoperit de ridicol chiar și în penibila Lălăială de astăzi, la aflarea veștii despre Decizia C.C.R.; n-a putut să accepte realitatea dură a regulilor impuse de propria gașcă ponto-crinistă, continuînd să hîrîie inepția despre 7,4 milioane de votanți anti-Băsescu, aceștia fiind, în realitate, cam două-trei milioane, care au votat în procent de … 200-250!!!
Socotim necesar ca Procurorul General al Republicii să dispună imediat măsurile corespunzătoare pentru tragerea la răspundere a puciștilor și, mai ales, a celor care nu au executat Ordinul Suprem al Poporului dat prin rezultatul referendumului din noiembrie 2009 –net superior Constituției înseși- anume:
Parlament unicameral format din maximum 300 de Deputați ! Totodată se impune adoptarea, cu maximă urgență, a modificărilor implicite pentru organizarea noului parlament unicameral, pentru ca, apoi, să aibă loc, în 2013, alegerile parlamentare.
Pentru aceasta, adversarul nostru politic și ideologic, Președintele Republicii, Traian Băsescu, trebuie să pună în funcție principala sa îndatorire: medierea între TOATE FORȚELE POLITICE, ci nu numai între găștile peceriste din
actualul parlament (devenit neconstituțional).
Ca partid politic înregistrat legal, Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) solicită ca, pentru redresarea Țării, Președintele Republicii să aibă imediat consultări cu toate cele 50 de partide politice existente. 

PREȘEDINTE,
Prof. Gheorghe UNGUREANU”

Ce îi mână pe unii în luptă?

Nu doar comuniștii salută întoarcerea lui Băsescu, ci și o așa-zisă Federație a asociațiilor de pensionari din sistemul public de care n-a auzit nimeni.

„COMUNICAT DE PRESĂ FEDERAŢIA ASOCIAŢIILOR DE PENSIONARI DIN SISTEMUL PUBLIC

Ne exprimăm deplina satisfacţie vizavi de eşuarea Loviturii de Stat instrumentată de banda nelegiuiţilor aflaţi în solda marilor distrugători de ţară şi neam. Acţiunea lor distructivă, cu mari deservicii aduse interesului naţional, nu poate fi plasată
în derizoriu. Tocmai de aceea cerem, cu responsabilitate, instituţiilor îndrituite ale statului de drept să se autosesizeze, să demanteleze legăturile nedisimulate ale capilor struţo-cămilei, numite oficial USL, cu capii lumii interlope. In goana lor iresponsabilă de a se exonera de răspunderea penală, încearcă, la modul iresponsabil, să îndemne pe cei ce au votat „ da” la referendum, să iasă în stradă, deci să destabilizeze ordinea constituţională a statului de drept, numit România.
Apreciem activitatea lui Victor Ponta şi a lui Crin Antonescu demnă de a fi considerată compatibilă cu afirmaţia „inocentă” a unei persoane oficiale care-i spunea altei persoane oficiale – ambele persoane fiind de rang înalt, nu fiştecine –
cam aşa: „ Să fugim din acest grup infracţional organizat!”.Şi chiar au făcut-o imediat, dovedind că trăiau fenomenul la modul în care îl defineau în exprimare!
Exprimarea fiind fără nici o umbră de ambiguitate, concisă şi imperativă. Suntem bulversaţi de amatorismul, de lipsa de moralitate şi de verticalitate a persoanelor investite cu funcţii înalte în stat, de această structură a interesului de tip mafiot, pe nume USL. Am mai spus-o şi cu altă ocazie! Acum, mă folosesc de acest prilej să-l atenţionăm pe Valeriu Zgonea că-i este căciula mult prea mare!Concret, pregătirea-i cu mult deficitară, cel puţin pentru funcţia de
Preşedinte al Camerei Deputaţilor. Facem trimitere la comportarea sa la diverse ieşiri pe micul ecran, penibilizându-se de fiecare dată. Mult prea grav mi s-a părut insistenţa sa în a convinge că, existenţa cvorumului la referendumul consumat în
acest an este datorat C.C.R. şi că niciodată nu a existat cvorum la referendumuri.
Pentru a convinge, nefericitul Zgoneaspune că la referendumul din 2007 nu fiinţa! Există butada: „ Prostul dacă nu-i fudul, nu e prost destul!”.Dacă era un obscur absolvent de liceu la fără
frecvenţă – cum poate să şi fie – l-aş lăsa să doarmă în pace! Dar în ipostaza în care se află, de a fi investit în funcţia nr. 3 din Stat, n-o pot face! Pentru că, se pare, că Dumnezeu a fost cam zgârcit cu dânsul, eu îl ajut să se edifice cum este cu referendumurile acestea, ataşând un material în acest sens, cu toate că i l-am mai emis la timpul potrivit, dar, probabil că încă nu a reuşit să şi-l însuşească! Orice poate fi posibil! Pentru a-i uşura înţelegerea, pot să-i rezum subiectul: „ Organizarea şi desfăşurarea tuturor genurile de referendumuri a fost stabilită la superlativ, după părerea noastră, de legea 3/2ooo, publicată în M. Of. nr. 84/24 febr. 2000.”.In această lege, la CAPITOLUL I întitulat DISPOZIŢII GENERALE, deci dispoziţii obligatorii pentru toate referendumurile, se găseşte un articol 5,care la aliniatul (2),glăsuieşte: „ Referendumul este valabil dacă la
acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.”.La CAPITOLUL II, Secţiunea a 2-a, art.10,va găsi un text pe care ar fi trebuit să-l cunoască, precum cuvântul MAMĂ, fiind foarte frecvent comentat în
toate MEDIILE: „ Demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.”. Restul ce a urmat s-a datorat celor 322 pucişti din 2007,care au modificat art. 10,în forma: „ Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.”,precum şi celor 256 pucişti din
2012,care, cu legea 131/2012,au modificat textul aceluiaşi art. 10 ( text revenit la forma iniţială prin legea 62 din aprilie 2012)în forma: „ Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a
întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.”.Credem că numai prostia proverbială a lui Şovaa făcut ca legea 131/2012să nu se refere deloc la modificarea art. 5(2), care impunea cvorumul! Modificarea legii 3/2ooo de către legea 131/2000, exemplificată mai sus, a fost contestată, iar C. C. R. a hotărât, cu decizia nrt. 731/2012 din 10 iulie 2012,următoarele: „ C. C. R. constată că
Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor
înscrise în listele electorale permanente.”.Deci, încă odată, acest piţifelnic trimis să înveţe carte la Washington, cu inteligenţă de subsol, s-a dovedit că insistă să ne convingă că merită să fie considerat groparul adunăturii mafiote, fără să dorească să o facă!.
In loc să fie preocupat de perfecţionarea legislaţiei de pensionare care priveşte pensionarii civili, care nu au beneficiat niciodată de legi speciale de pensionare şi care, în perioada lor de activitate, cu mari eforturi şi sacrificii, au împins Societatea Românească înainte, Victor Ponta este preocupat de redarea pensiilor neruşinate, sau a altor privilegii, precum cele ale aşa zişilor revoluţionari, a mămicilor cu venituri megalitice ( nu a bebeluşilor!) etc., dovedind că a stagnat în gândire, rămânând acelaşi oligofren de care făceam referire în intervenţiile noastre anterioare. Îl avertizăm pe acest reprezentant al structurilor mafiote că, urgenţa
nr. 1 privind pensiile o constituie definitivarea unei singure legi de pensionare privind pensiile gestionate de stat, uşor de realizat, efortul rezumându-se la integrarea pensiilor magistraţilor în prevederile legii 263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice.
Dacă acelaşi Victor Ponta nu dădea dovadă de jigodism, de nemernicie, în 2010, contestând la C.C.R. legea ce privea recalcularea pensiilor speciale neruşinate, respectiv legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acum tot românul avea o singură lege de pensionare ce impunea ca majorarea pensiilor să poată fi făcută numai prin mărirea valorii punctului de pensie. Altfel spus, mărirea pensiei să nu poată fi făcută decât în acelaşi timp la toată lumea şi în acelaşi raport!
Pe noi nu ne mai poate să ne surprindă sau să ne păcălească impostura şi minciunile lui Victor Ponta. I-am trimis o scrisoare cuprinzând dovezi irefutabile, cerându-i să nu nominalizeze la Ministerul Muncii pe Mariana Câmpeanu! Nici măcar n-a
catadicsit să formuleze un punct de vedere, sau măcar să ne bage în seamă cu un răspuns evaziv! Legea îl obligă să o facă, pentru că este remunerat pentru a fi în serviciul cetăţenilor şi nu în serviciului sistemului mafiot! Ca şef de partid, probabil poate face nemernicii, în limitele prevederilor legii 14/2004 a partidelor politice, dar, ca şef al Guvernului, nicidecum, fără a risca să-şi urmeze mentorul!
Altă problemă urgentă ce se cere a fi rezolvată este recalcularea pensiilor tuturor „muritorilor” prin raportarea punctajul individului, oricare ar fi el, la 25, şi nu cum se practică acum, fără nici o logică, încălcându-se brutal drepturile
omului.Ceea ce afirmăm aici sunt formulări apărate de o legislaţie internaţională aproape unanim recunoscută, de legislaţia comunitară, respectiv, impunerea obligatorie şi în România a acquis-ului comunitar încă de la 1 ianuarie 2007, data
aderării noastre la U.E.. Conform acestei legislaţii nimeni nu mai poate fi discriminat sau privilegiat! Oare cum îşi permite Mariana Câmpeanu să răsplătească „Batalioanele de Asalt” dirijate de Dogaru, sau pe aşa zişii revoluţionari, mari
destabilizatori de stradă aflaţi în serviciul mafiot, dar remuneraţi de la bugetul de stat, fără a rezolva problemele grave, aflate în aşteptare de ani de zile, precum: „ Valoarea punctului de pensie la nivelul minim de 45% din valoarea salariului mediu brut pe
ţară” ( motivaţia de faţadă a jigodiilor de a nu vota legea unică de pensii – în realitate motivul era de a nu se desfiinţa pensiile speciale neruşinate) , şi „ punctarea, în sfârşit, a condiţiilor deosebite de muncă” ?

In nota celor relatate mai sus cerem USL-lui:să înceteze provocările de orice gen la adresa stabilităţii ordinii constituţionale, a apărării prestigiului şi a autorităţii instituţiilor Statului de Drept; să renunţe la protecţia lumii interlope atâta timp cât este mandatată să deţină puterea executivă, respectiv să gestioneze treburile curente ale Statului; să oblige pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta să înceteze cu desăvârşire în a mai profera adresări imature, oligofrene, vizavi de persoane aflate în funcţii cheie de conducere a Uniunii Europene şi Americane, cu efecte dezastruoase pentru Ţară, pe termen lung; să se preocupe de a se promova în funcţii de înaltă responsabilitate în Stat numai persoane bine pregătite profesional, harnice, necompromise , necorupte şi necoruptibile; să înceteze de a instiga populaţia la nerespectarea legalităţii în Stat, mai ales când aceasta este
făcută la modul iresponsabil de către căpeteniile ei; în folosul „interesului naţional” să le retragă sprijinul celor compromişi, „proscrişi” de „protipendada” Uniunii Europene, îndeosebi lui Crin Antonescu şi lui Victor Ponta.

PREŞEDINTE EXECUTIV

Ing. Tudorache STĂNESCU”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.