Concert Johann Sebastian Bach la Ateneul Român

Corul Filarmonicii George Enescu, dirijat de Iosif Ion Prunner, şi pianistul Andrei Licareţ vor susţine un concert cu un program alcătuit din lucrări de Johann Sebastian Bach (Motetul nr. 3, Suita franceză nr. 1, Suita franceză nr. 6, Motetul nr. 1).

„Se continuă programul început în toamnă, în luna octombrie 2014, Integrala motetelor lui Johann Sebastian Bach şi Suite franceze de acelaşi compozitor. Am dorit să interpretăm toate motetele de Bach, în versiunea cu orgă (la orga Verona Maier). Considerăm că aceste motete şi suite îl prezintă pe compozitor în complexitatea sa. Verona Maier este o veche colaboratoare de-a noastră, iar Andrei Licareţ, un pianist excelent, care lucrează pentru a treia stagiune cu Corul Filarmonicii George Enescu. În România, Corul Filarmonicii George Enescu a fost primul ansamblu care a interpretat motetele lui Johann Sebastian Bach, iniţial într-o formulă fără instrumente. De data aceasta ne-am propus să subliniem apropierea de muzica instrumentală barocă. În acest context, prezenţa orgii, dar şi o anumită manieră de abordare a acestor lucrări vor evidenţia ideea noastră”, a subliniat maestrul Iosif Ion Prunner.

Concertul poate fi audiat astăzi, la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român.

Verona Maier

Dirijorul Iosif Ion Prunner

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.