Consecinţele deciziei Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană

Miniştrii de externe din cele şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene se reunesc sâmbătă la Berlin, pentru a discuta consecinţele deciziei istorice a Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, în timp ce liderul Parlamentului European îl acuză pe David Cameron că a luat ostatic un continent întreg, relatează AFP, preluată de Adevărul.

Liderii europeni discută despre măsurile ce trebuiesc luate pentru ca tranziția să fie cât mai puțin dureroasă. Parisul şi Berlinul le vor prezenta partenerilor lor “soluţii concrete” pentru a face UE “mai eficientă”, “fără a intra în mari construcţii”, a explicat Ayrault pentru AFP, citat de jurnaliști.

La câteva ore după publicarea rezultatelor, Premierul David Cameron şi-a anunţat demisia.Totuși el va rămâne în funcție până la desemnarea unui nou premier. Acesta va fi cel care va negocia cu UE procesul de ieşire a ţării sale.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a descris drept drept “scandaloasă” alegerea lui Cameron de a demisiona abia în octombrie. “Un continent întreg luat ostatic de această decizie”, a spus el pentru postul de televiziune ARD, scrie ziarul citat.

Sâmbătă, cotidienele britanice reflectau opiniile contradictorii ale alegătorilor. “De ce ar trebui să fac eu munca murdară?”, titra pe prima pagină tabloidul The Sun, alături de o fotografie a lui David Cameron, cu o figură frustrată. Daily Telegraph, conservator şi pro-Brexit, anunţa “Naşterea unei noi Marii Britanii”, în timp ce The Independent titra “Bine aţi venit pe insula Boris”, o referire la fostul primar al Londrei, Boris Johnson, care a făcut campanie pentru Brexit. “Înclină-te, Marea Britanie”, afirmă Daily Mail, salutând “ziua în care masele tăcute din Marea Britanie s-au ridicat împotriva clasei poltice arogante şi inaccesibile”, scrie autorul articolului.

”BREXIT. Cum vor fi afectați cei peste 10.000 de antreprenori români care au afaceri la Londra” titrează România Liberă.

“Cea mai circulată rută aeriană din România în prezent este Bucureşti-Londra.“ O ştire din Business Magazin publicată încă din vara anului 2014 anunţa că cinci companii oferă zilnic posibilitatea de a ajunge în capitala Regatului Unit, pasagerii putând alege dintre 16 variante de zbor. Interesul pentru Londra a crescut vizibil de la începutul anului trecut, după ce Marea Britanie a ridicat restricţiile legate de muncă, iar emigranţii români au scăpat de perioada de aşteptare de câteva luni, cât dura obţinerea unui permis de muncă, scrie Business Magazin, citat de autorul articolului.

Peste 100.000 de concetăţeni au decis să lucreze în Marea Britanie în căutarea unei soluţii de avarie pentru criza economică profundă din Spania sau din Italia care i-a lăsat fără serviciu. Și datele Institutului Naţional de Statistică arată că Marea Britanie este singura ţară de destinaţie cu valori în creştere ale emigranţilor români.

Gandul.info se întreabă cum a picat David Cameron în propria capcană. Primul decont al votului britanicilor pentru ieşirea din UE l-a plătit chiar premierul David Cameron care şi-a anunţat demisia imediat după anunţarea rezultatelor referendumului. El însuşi este cel care l-a convocat, scriu jurnaliștii.

Autorul articolului ne prezintă patru momente care au dus la acest deznodământ: Tratatul de la Lisabona , presiunea euroscepticilor, organizarea referendumului și un acord anti-Brexit care recunoaşte un statut special al Marii Britanii în UE, dar care nu a fost decât o prelungire a excepţiilor de care Regatul beneficia.

La numai o zi de la decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, analiştii politici încearcă evalueze efectele pe termen lung ale rezultatului referendumului şi să pregătească pentru ceea ce va urma, informează Evenimentul Zilei.

Jean Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene nu vrea să aștepte până în luna octombrie pentru a începe negocierile cu privire la termenii rupturii Marii Britanii de UE. Uniunea Europeană încearcă acum să se regrupeze. Miniştrii de externe ai celor şase state fondatoare UE se vor întâlni astăzi la Berlin, unde sunt aşteptaţi şi preşedintele Franţei, premierul Italiei şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.