Login Inregistrare ca membru
Sam, 21 Noi 2009, 01:13
Actualizat: acum 12 minute
Actualizat: acum 12 minute
ULTIMA ORA
Consolări de la Băsescu pentru Diaconescu (video)
Din culisele emisiunii “Realitatea Zilei”: un Traian Băsescu destins şi zîmbitor, care a găsit vreme să-l consoleze pe Cristian Diaconescu, dar şi să-l “ciupească” pe Gyorgy Frunda.
Jovial, Traian Băsescu i-a salutat pe membrii echipelor editoriale care erau de serviciu, după care a intrat la o scurtă şedinţă de machiaj. După o ultimă punere în temă din partea purtătorului său de cuvînt, Valeriu Turcan, preşedintele a ajuns în studio, unde Răvan Dumitrescu şi Iosif Boda, trecuţi şi ei pe la machiaj, îşi ocupaseră deja locurile.
Traian Băsescu şi-a menţinut tonusul şi pe durata pauzelor, cînd continua, la “foc” mai mic, temele din timpul emisiunii. La jumătatea emisiunii, un tehnician din platou i-a reglează înalţimea scaunului. “Acume mai bine”, spune el mulţumit. Preşedintele a ascultat impasibil declaraţiile lui Ion Iliescu, cu un zîmbet uşor ironic în colţul gurii. La momentul cu patronul grec care îi seamănă la fizionomie, preşedintele a rîs copios dimpreună cu mai toată redacţia de ştiri de unde a avut loc transmisia.
Preşedintele a declarat că “nu îi place nici unul” dintre vinurile pe care i le-a oferit redacţia, în semn de simpatie, drept cadou sosia sa din Grecia. Între timp, apar în studio, în spatele camerelor de luat vederi, Gheorghe Flutur, Cristian Diaconescu şi Gyorgy Frunda. După încheierea primei părţi a emisiunii, Traian Băsescu dă cu ochii primul de Cristian Diaconescu pe care îl consolează pentru înfrîngerea usturătoare din recenta campanie electorală:”Îmi pare rău”.
Când îl vede pe Gyorgy Frunda, preşedintele arată că a urmărit campania electorală din ţinutul secuiesc:”Ha ! Ha! V-aţi bătut acolo cu Szasz Jeno era să pierdeţi. Poate vă mai lăsaţi de furat”. Pe fază, liderul UDMR i-a replicat:”Noi nu furăm.” Pentru echipa de la ştirile sportive explică, mergînd spre ieşire că s-a bucurat de faptul că a reuşit să-i întîlnească pe componenţii echipei naţionale de fotbal a României la plecarea acestora spre Elveţia pentru Campionat. “Le doresc multă baftă ! Mi-aş dori să marcheze şi meciul cu Franţa”, a spus preşedintele mândru că Mutu i-a oferit drept cadou tricoul său pe care Briliantul l-a purtat în meciul foarte bun cu Muntenegru.
Când coloana oficială s-a pus în mişcare, o femeie i-a oferit o carte şi un dosar. Traian Băsescu a oprit coloana, a coborît din maşină şi a schimbat cîteva cuvinte cu femeia.
Vezi toate declaraţiile preşedintelui pe realitatea.net
25 comentarii
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
Vezi primele comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Citeste si:
-
Money.ro: Care sunt soluţiile prezidenţiabililor pentru ieşirea din criză. Respectă acestea Acordul cu FMI?
Tema crizei economice i-a antrenat pe Băsescu, Geoană şi Antonescu într-o dispută, la Palatul Parlamentului, în care şeful statului le-a transmis adversarilor politici că propunerilor lor - relaxarea fiscală susţinută de liberal şi subvenţionarea dobânzilor, a social-democratului - nu respectă Acordul cu FMI.
TOP NEWS
Băsescu, în inferioritate şi arţăgos
În cea de-a doua jumătate de oră a dezbaterii televizate din cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu şi Mircea Geoană au punctat punându-l în inferioritate pe Traian Băsescu. Candidatul susţinut de PDL a dat replici pe un ton iritat, arţăgos, şi a scos cu un uşor tremor al mâinilor, mai multe documente în apărarea sa.Autostrada Transilvania, terminată peste 12 ani
Deşi nu convenise cu statul aceasta, firma americană va preda până la 1 decembrie cei 42 de kilometri din autostrada Transilvania gata marcaţi, cu parapete şi semnalizarea rutieră făcută.Institutul Ifo: În România, situaţia economică va continua să se deterioreze
Politicile incoerente ale guvernului Boc, alături de nivelul redus al capitalului, sunt impedimentele majore în faţa relansării economiei.Bannerele clonate îi încing pe activiştii PSD şi PDL
Organizaţiile de Bucureşti ale PSD şi PDL au avut, joi seară, o dispută provocată de faptul că liderul PDL sector 1, Răzvan Murgeanu, a încercat să demonteze bannere ale PSD care ar fi ilegale, pesediştii acuzând că adversarii lor le-au înlăturat tot afişajul din zona Piaţa Victoriei.ING: cursul de schimb va ajunge anul viitor la nivelul de 4,3 lei/euro
Preşedintele băncii, Mişu Negriţoiu, se aşteaptă ca leul să se deprecieze uşor în 2010, iar creşterea economică să fie reluată abia din 2011.Training online
Peste 300 de cursuri online de la SkillSoft.
- Geoană îl bate pe Băsescu şi în primul, şi în al doilea tur
- Legile lui Boc, constituţionale, şi nu prea
- Isărescu şi BNR scapă hăţurile
- BEJ Iaşi: Traian Băsescu, jos afişele!
- Liviu Negoiţă este noul prim-ministru desemnat
- Crin Antonescu: Dezbaterile televizate faţă în faţă între candidaţi, sperietoarea campaniei electorale
- Biserica Ortodoxă începe să facă concedieri
- Un bun negociator scade preţul apartamentului cu 20%: 35.000 de euro, apartament de două camere în Bucureşti
- Românul câştigă 150.000 de euro într-o viaţă. Cât de sus este piaţa imobiliară?
- Acţionari de tranziţie: Cât mai valorează cuponul Văcăroiu
- Poker cu bani publici: Liviu Negoiţă susţine semnarea unui contract dezastruos
- Geoană îl bate pe Băsescu şi în primul, şi în al doilea tur
- Pe final de an, deşi suntem înglodaţi în datorii: Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor
- Liviu Negoiţă este noul prim-ministru desemnat
- Isărescu şi BNR scapă hăţurile
- Crin Antonescu: Dezbaterile televizate faţă în faţă între candidaţi, sperietoarea campaniei electorale
- „Ştefan Agopian fie a absentat de la întrunirile USR, fie e complice”
- FMI nu dă banii până nu se aprobă condiţiile prevăzute în acord
- FMI începe azi vizita în România
- Modelul Ridzi face furori la Operă
- Crin Antonescu: Dezbaterile televizate faţă în faţă între candidaţi, sperietoarea campaniei electorale
- Geoană îl bate pe Băsescu şi în primul, şi în al doilea tur
- Traian Băsescu, în vizite electorale: Candidat sau preşedinte?
- Crin Antonescu optează, post-alegeri, pentru un guvern politic condus de Johannis
- Liviu Negoiţă este noul prim-ministru desemnat
- Oprescu îl face afiş pe Geoană
- Vindecarea nu vine de la sine, vine de la Oprescu
- Interes major pentru confruntarea celor trei prezidenţiabili
- Specialist de ocazie în criza economică, Băsescu recidivează şi scoate Guvernul basma curată
- Băsescu, Geoană şi Antonescu au program pe net, Oprescu e de „e-discreţie“ ameţitoare
Campaniile Cotidianul: Stop fraudării alegerilor!
18 Noi 2009 4 comentarii
Pe zi ce trece, semnalele privind posibilitatea fraudării alegerilor sunt tot mai multe. Cotidianul vă prezintă principalele pericole care ar putea influenţa voinţa electoratului. Scrisoare deschisă către preşedintele CE: România în pericol!
01 Noi 2009 43 comentarii
Stimate domnule José Manuel Barroso! Procesul electoral din România evoluează ameninţător! O ţară care, în mai puţin de 10 luni, a angajat credite de 20 de miliarde de euro se epuizează doar în discuţii despre diminuarea Parlamentului! Un mandat prezidenţial plin de scandaluri şi proiecte eşuate este astfel mascat de o consultare a electoratului pe un cu totul alt subiect. Şeful statului desfăşoară o campanie furibundă împotriva principalei puteri democratice, Parlamentul, încercând ca prin minimalizarea acestuia să câştige încă un mandat de preşedinte. Copiii spun lucruri.... electorale: "La revedere, nenea Băsescu!" (video)
13 Noi 2009 2 comentarii
O dată cu apropierea zilei alegerilor prezidenţiale, campania electorală devine din ce în ce mai agresivă, iar clipurile electorale sunt pline de mesaje menite să strice imaginea contracandidaţilor. Aproape la fiecare oră pe Internet apar parodii cu principalii candidaţi, iar, din păcate, în aceste jocuri sunt folosiţi şi minori.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".
-
-
Servicii si e-Commerce
-
Shops:
-














