Consultări la Cotroceni pe tema referendumului britanic

Update: Președintele Klaus Iohannis, care a convocat consultări la Cotroceni vineri pe tema referendumului din Marea Britanie, a declaratcă, din discuțiile avute cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, după Brexit, a rezultat că nu sunt motive de îngrijorare pentru economia românească.

„Cred că situaţia foarte deosebită în care ne aflăm acum datorită rezultatului votului de la referendumul din Marea Britanie de ieşire din UE impune o întâlnire de acest tip, în care ne armonizăm punctele de vedere, ne gândim la ce este de făcut”, a declarat şeful statului.

„Din discuţiile preliminare pe care le-am avut cu liderii politici am înţeles că toată lumea este perfect de acord ca România să continue calea europeană, iar din discuţiile pe care le-am avut cu prim-ministrul şi guvernatorul am înţeles că nu sunt motive de îngrijorare pentru economia românească şi finanţe”, a mai spus preşedintele.

Președintele Klaus Iohannis i-a chemat vineri, la ora 11,00, la Palatul Cotroceni, pe premierul Dacian Cioloș, pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, dar și pe liderii partidelor politice, pentru consultări pe tema rezultatelor referendumului din Marea Britanie.

”I-am invitat astăzi, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 11,00, pe prim-ministrul Dacian Cioloș, pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și pe liderii partidelor politice, pentru consultări pe tema rezultatelor referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii”, a scris Iohannis vineri pe Facebook.

Totodată, premierul Dacian Cioloș se întâlnește vineri, la ora 12,00, la Palatul Victoria, cu vicepremierii Vasile Dîncu și Costin Borc și cu ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, pentru discuții pe tema rezultatelor referendumului din Marea Britanie, au declarat surse oficiale.

La întâlnire vor participa și secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Cristian Bădescu, și șeful Cancelariei premierului, Dragoș Tudorache.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.