Contra-tenorul Franco Fagioli, un veritabil fenomen cu tehnica sa siderantă

“Unii sunt atât de impresionaţi să audă un bărbat cântând cu o voce atât de înaltă încât nu mai sunt interesaţi dacă sunetul este frumos”, afirma contra-tenorul argentinian Franco Fagioli, una dintre vocile foarte preţuite astăzi.

Propulsat la rangul de vedetă graţie performanţei sale din Artaserse de Vinci, în 2012, pe scenă ca şi pe disc, contra-tenorul argentinian este unul dintre artiştii cei mai solicitaţi ai momentului. În timp ce este lansat noul său recital pe CD la Casa Naïve, dedicat integral muzicii lui Porpora, el îşi pregăteşte debutul în rolul Idamante, într-o nouă producţie cu Idomeneo a Operei Covent Garden din Londra, programată pentru 3 noiembrie.

Încă dinainte de Artaserse, Franco Fagioli a cântat rolul Giulio Cesare în opera omomimă, la Théâtre des Champs-Elysées, în 2006. Este însă mai cunoscut în Germania, la Karlsruhe şi Stuttgart, dar şi la Opera din Zürich.

Alături de Cecilia Bartoli

A urmat studii complete de pian în Argentina, hotărând să se dedice cântului la vârsta de 18 ani. Şi-a părăsit oraşul natal, San Miguel de Tucuman, pentru a studia la Institutul Superior de Arte de la Teatro Colon din Buenos Aires. Câştigarea Concursului Neue Stimmen i-a permis să debuteze în Europa.

Întrebat de criticul Mehdi Mahdavi într-un interviu pentru revista Opéra cum şi-a descoperit registrul de contra-tenor, Fagioli a mărturisit: “Fusesem soprană într-un cor de copii unde mi se încredinţau întotdeauna solo-urile. Această experienţă m-a marcat şi a contribuit la construirea personalităţii mele muzicale. N-am încetat niciodată să mă joc cu vocea mea, nici măcar în perioada în care mă concentram asupra pianului. Desigur, nimeni n-a venit atunci să-mi spună că făceam pe imbecilul imitând sopranele, că eram, de fapt, contra-tenor! Apoi, într-o zi, m-am dus la un negustor de discuri pentru a-mi procura Stabat Mater de Pergolesi. Am luat primul CD la îndemână, dar, ascultându-l, timbrul de alto mi s-a părut straniu. Citind coperta discului, mi-am dat seama că această parte a fost cântată de un bărbat: James Bowman. Acest mod de a cânta, pe care eu nu-l luasem niciodată în serios, exista deci! În acel moment am decis să devin contra-tenor”.

Alături de Sandrine Piau în Încoronarea Popeei

Tânărul Franco Fagioli s-a lovit însă de dificultatea de a găsi un profesor cu care să studieze. Întâmplător, tocmai atunci cântăreaţa americană Annelise Skovmand s-a stabilit la San Miguel de Tucuman împreună cu soţul ei, un chitarist argentinian. “Ea a acceptat să mă înveţe ceea ce ştia, adică tehnica bel canto. Am fost primul ei elev contra-tenor”.

Solistul mărturiseşte că, în pofida întinderii vocii, pe care a avut-o încă de la început, nu ştia să abordeze acutele. “Sunetele pe care le emiteam erau îngrozitoare. Ca ascultător, detest să încerc senzaţia că un cântăreţ îşi va distruge instrumentul”.

Şi-a început în consecinţă cariera în roluri cerând o voce mai curând gravă, continuând să-şi perfecţioneze tehnica pentru a putea atinge notele situate desupra registrului obişnuit de contra-tenor. Pentru a traduce în terminologia modernă, vocea sa este acum cea a unei mezzosoprane.

În Artaserse la Opera Reala de la Castelul Versailles

A abordat apoi marile roluri de operă scrise pentru castrati. În 2010 a cântat la Karlsruhe rolul titular din Ariodante, după ce debutase la Festivalul de la Martina Franca în Aureliano in Palmira, debut pe care îl consideră o mare realizare personală, nu numai pentru că nimeni nu-l interpretase integral până atunci, dar şi pentru că acest rol i-a dovedit că merge în direcţia bună.

Franco Fagioli şi Sasha Cooke în Giasone la Opera din Chicago

În 2005, Fagioli l-a întâlnit pe Max Emanuel Cencic. Acesta a fost de părere că solistul argentinian ar trebui să cânte Artaserse, oferindu-i posibilitatea de a aborda acest rol. Această opera l-a transformat de pe o zi pe alta într-un fenomen. “Această producţie, afirmă Fagioli, constituie un moment istoric nu numai pentru mine, dar şi pentru scena muzicală. Printr-un concurs de împrejurări, eu am cântat rolul potrivit la momentul potrivit. Sunt foarte recunoscător publicului că a primit prestaţia mea cu un asemenea entuziasm, pentru că ea este rezultatul multor ani de studiu şi de pregătire. Am încercat să dau tot ce puteam mai bine… Extraordinarul răsunet pe care l-a avut Artaserse mi-a deschis noi porţi, mai ales în Franţa, unde am constatat cât de apreciată este muzica barocă”.

În Lotario de Haendel

În ianuarie 2013, Franco Fagioli a avut un recital care a entuziasmat publicul la Sala Gaveau din Paris, în care publicul i-a cerut aria Vo solcando un mar crudele, pe care a interpretat-o a cappella. De atunci, el încearcă să includă în fiecare program nou piese primite ca adevărate hituri, care să rivalizeze cu această arie a lui Leonardo Vinci.

Fenomenul Artaserse s-a repetat cu albumul Arias for Caffarelli, apărut la Naïve anul trecut, un omagiu adus de Fagioli celebrului castrato. În ceea ce priveşte motivele abordării exclusiv a muzicii lui Porpora, care n-a fost numai compozitor, ci şi maestrul celor mai renumiţi castrati din secolul al XVIII-lea, în frunte cu Farineli, contra-tenorul mărturiseşte: “În acea vreme cântul era o discipliă mai mecanică decât astăzi, şi lecţiile zilnice pe care le luau nu numai castrati, dar şi viitoarele prima donne se asemănau cu un antrenament sportiv. Ei puteau să petreacă un an întreg repetând aceleaşi triluri şi aceleaşi game până când erau capabili să le execute cu o perfectă agilitate. Porpora dezvoltă astfel formule pe care noi le regăsim aproape identice în ariile sale – triluri, cadenţe, pasaje – şi chiar unele armonii ce par să iasă direct din sala de clasă. Această muzică este extrem de exigentă în plan tehnic, pentru că scriitura ei se dovedeşte foarte instrumentală”.

În rolul Giulio Cesare la Karlsruhe

În iunie 2014, la Festivalul de la Salzburg, consacrat lui Rossini, Fagioli a susţinut un recital dedicat lui Velluti, creatorul rolului principal din Aureliano in Palmira (1813), rămas celebru drept ultimul mare castrato din operă.

În primăvara anului viitor, Franco Fagioli va cânta, sub bagheta lui Laurence Equilbey, Orfeo din versiunea originală a operei Orfeo ed Euridice (1762), pe care Gluck l-a compus pentru un castrato. Este un rol diferit de pura virtuozitate a şcolii napolitane, prezentând un alt tip de dificultate. Modelul lui Gluck este tragedia antică. “Muzica lui ne permite să ne întoarcem la originile operei şi, mai ales, să o înţelegem mai bine. Nu este vorba numai despre voce şi despre sunet, dar şi de maniera, deloc simplă, nu de a spune, ci de a declama. Pentru că suntem în teatru”, explică Fagioli.

În rolul lui Telemac din Întoarcerea lui Ulise, la Teatro Avenida din Buenos Aires

Întrebat dacă ar accepta şi roluri compuse pentru vocile alto feminine, ca Tancredi sau Arsace din Semiramida, Fagioli a explicat: “Compozitorii au încetat să scrie pentru castrati pentru că aceştia nu mai existau. Cred că aveau nostalgia lor. Îl ador pe Rossini şi dacă mi se vor propune roluri scrise de el pentru voci alto feminine, le voi accepta. Evident, apreciez muzica barocă, dar cu o vocalitate ca a mea aspir către Tancredi sau Arsace. Din acelaşi motiv m-am lansat în roluri mozartiene, cum ar fi Sesto din La clemenza di Tito, la Nancy, Idamante din Idomeneo la Londra… Următorul rol va fi Cecilio din Lucio Silla, la care lucrez încă”.

Publicul este obişnuit să asculte, în aceste roluri compuse pentru castrati, voci feminine. Franco Fagioli propune ascultătorilor să-şi formeze singuri o impresie asupra efectului unui Sesto cântat de o voce masculină. Şi nu numai publicului. Mulţi directori de operă consideră că ar trebui să se păstreze în continuare o distribuţie feminină pentru aceste cazuri. De altfel, nu toţi contra-tenorii sunt perfect pregătiţi din punct de vedere tehnic pentru aceste partituri. “Să cânţi Sesto este o mare bucurie şi cred că am convins publicul”, spunea Fagioli. În ceea ce priveşte montarea operei Idomeneno, Fagioli consideră că viziunea regizorală a lui Martin Kusej este incitantă, şi că se aşteaptă la o colaborare excelentă cu acesta. Ca şi cu dirijorul Marc Minkowski, sub a cărui baghetă a cântat în Giulio Cesare la Zürich, în Tamerlano la Salzburg şi de la care, declară el, a învăţat foarte mult.

Cu Emily Hindrichs în Riccardo Primo de Haendel

Unii critici au descoperit asemănări între timbrul lui Fagioli şi cel al Ceciliei Bartoli.

“Să fii comparat cu o artistă de asemenea anvergură este o imensă onoare, şi îndrăznesc să-mi imaginez că este vorba de un compliment. Cred că asemănarea este legată de acea italienitate pe care eu o iubesc în mod special. Am avut întotdeauna o pasiune pentru mezzosoprane până la a mă identifica cu modul lor de a cânta. Am învăţat foarte mult ascultându-le pe Anne Sofie von Otter, Jennifer Lermore, Veselina Kasarova… Mai ales că ele s-au distins în repertoriul baroc. Dar Cecilia Bartoli este altceva. Încă de la începutul carierei mele, în 2005, la Opera din Zürich, am reuşit să încarnez, în faţa Cleopatrei cântate de ea, rolul lui Giulio Cesare. A fost o experienţă formidabilă: trebuia să rămân concentrat pe ceea ce făceam, ca oricare dintre colegii ei, fiind în acelaşi timp în cea mai adâncă admiraţie. Aveam impresia că ating norii. Să colaborezi cu Cecilia este întotdeauna o plăcere. Este o artistă frumoasă şi o persoană generoasă”.

Franco Fagioli

La 33 de ani, Franco Fagioli a cântat Ariodante, Orfeu al lui Gluck, Nerone de Monteverdi, Sesto al lui Mozart, şi, în curând, Idamante. A debutat cu rolul Hänsel din Hänsel şi Gretel de Humperinck, în care nimeni nu-şi imagina un contra-tenor. Îşi doreşte să abordeze roluri straussiene, ca Octavian şi Compozitorul. Dar, până atunci, îşi propune să rămână la Mozart şi Rossini, la opera barocă şi să reia toate rolurile pe care le-a cântat numai o singură dată.

Din discografia contra-tenorului, să amintim rolurile din Ezio de Gluck, Berenice, Germanico şi Teseo de Haendel, Stabat Mater de Steffani, Artaserse de Vinci. Dar şi recitalurile Opera Arias de Handel şi Mozart, Canzone e Cantate, cu piese de Frescobaldi, Monteverdi, Ferrari, Haendel, Vivaldi şi Paisiello, sau DVD-urile operelor Aureliano in Palmira de Rossini şi Artaserse de Vinci.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.