Contractele secretizate cu JICA, semnate de Băsescu, protejate de Mircea Banias

Articolele despre „Filiera Japoneză” au pus paie pe foc la nivel înalt. Au fost semnalate infiltrări străine pe teritoriul României în legătură cu Moscova. Nume, firme şi activităţi economice dubioase. Agenţii străine erau introduse în ţară cu ajutorul ofiţerilor SIE corupţi sau mai grav, cu acordul tacit al unor demnitari. Complici, greii presei româneşti. Redactorul-şef Bogadan Ficeac, un tip comod de fel, a fost asediat de telefoane din toate direcţiile. Semnalasem comportamentul unor ofiţeri de rang înalt din SIE, care nestinheriţi „la post”, îşi făceau de cap în toate modurile posibile pe banii statului. Fonduri imense tocate sistematic de o cireadă de vechi securişti sub acoperire SIE, MAE şi MEC . Unde ? Îi găseai după numele reale şi cărţile de vizită împărţite cu dărnicie în Ambasada României de la Tokio. O mobilizare de agenţi pe spaţiul nipon, cum nu mai avea România din anii ’70, când le furnizam componente elctronice şi armament de contrabandă. Dezvăluirile despre samuraii securităţii au declanşat un adevărat război diplomatic. Am primit informaţii că a doua zi, după apariţia articolului „Filiera Japoneză”, la ambasada niponă din Bucureşti s-a constituit o celulă de criză. Forumurile românilor din Japonia gemeau de comentarii. Bogdan Ficeac, fire contemplativă pe bani mulţi, a fost chemat la Ambasada Japoniei din Bucureşti şi la Ministerul Afacerilor Externe şi muştruluit cum se cuvine. Niponii s-au prezentat la intimidare, cu jalba-n băţ, chiar la sediul cotidianului „România liberă”.

JICA îl mişcă pe Bogdan Ficeac

Trezit din comoditatea sa aproape nativă, fostul redactorul-şef m-a băgat pentru prima oară în seamă. Înainte de acest episod, de abia dacă mă observa pe holurile ziarului. Nu eram singurul în această situaţie. Oricum, deontologul mi-a dat lecţii de scriitură, timp de mai multe ore în şir şi recomandarea de a nu mai reveni asupra subiectului Japan International Cooperation Agency, pe scurt JICA. Uitase subit de campania defăimătoare la adresa omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, în care unii se folosiseră cele mai mârşave arme, pentru a-l face pe acesta din urmă să lase din mâini compania „Astra Asigurări”, actuala „Astra Uniqa”. Târziu aveam să aflu că agenţia japoneză îşi asigurase spatele în România cu şpăgi grele. Zeci de jurnalişti, elita, politicieni, ofiţeri şi alte persoane influente fuseseră invitate în Japonia pe banii agenţiei semiguvernamentale pentru a închide ochii la acţiunile desfăşurate pe teritoriul ţării noastre. Am obţinut de la ambasada niponă chiar şi o listă cu aceşti băieţi grei. Crema intelectualităţii româneşti se întâlnea cu japonezii comunişti în vila fostului mahăr dejist Berghianu. În acelaşi timp o comunitate de circa 8000 de „dansatoare” românce populau barurile şi locurile de pierzanie nipone, fiind folosite în scopuri informative. Patronii restaurantelor cu specific românesc „Darie” şi „România” din Tokio folosesc cu brio faimosul dicton: „Perna vorbeşte”, având în vedere că japonezii au o sensibilitate sporită la pielea albă a femeilor.

Diana Perfect şi Daniela Shiga (fostă Pantazi), pupila securistului Marin Vâlcea, continuaseră tradiţia lăsată de Matilda Caragiu Marioţeanu (sora regretatului actor Toma Caragiu) şi de profesoara de limbă română Baisho Kazuko. Cele două moderne mama-san şi-au creat site-uri la vedere pe Internet. Combinaţia nu ar fi completă fără basarabeanca KGB Daniela Mudreac, măritată cu regizorul japonez Eigo Desenshi

Iniţial, am fost surprins de simbioza informativă româno-japoneză şi nu înţelegeam scopul colaborării. Ulterior, unul dintre jurnaliştii japonezi (sătul de societatea virtuală de acasă), pornit în călătoria vieţii sale prin lumea largă, m-a luminat. La o bere pe terasa „Lăptăria lui Enache”, japonezul a confirmat afiliaţia profund rusească a agenturilor japoneze. Aflam stupefiat că România, membru NATO, pornită pe drumul integrării euro-atlantice era penetrată la vărf în politică şi în serviciile secrete de agenturile Kremlinului. Serviciile de contrainformaţii şi contraspionaj româneşti nu aveau situaţia sub control, făceau parte din sistemul de la Est.

Imediat după eliberare, în perioada de debriefing, aveam să aflu chiar din gura preşedintelui mult iubit cât de sus am lovit. Dădusem din întâmplare de o agenţie semiguvernamentală japoneză, care nu avea de a face nici cu NATO, nici cu UE, dar acţiona nestingherită în România, sprijinită politic şi informativ la nivel înalt. Sub acoperirea ajutoarelor pentru ţările în curs de dezvoltare primim an de an, fonduri rambursabile şi sute de aşa-zişi voluntari niponi împăştiaţi în toată ţara. „Proiectele” deosebit de costisitoare vizate privesc în mod preponderent zonele energetice ale Gorjului, oraşul Bucureşti, portul Constanţa şi mai recent lucrări de îndiguire şi refacere costieră. Miliarde de dolari şi lucrări complexe cu durată foarte lungă. Presa locală şi centrală au semnalat soluţia ingenioasă descoperită de agenţie pentru a stoarce bani din piatră seacă pe termen lung. Spre exemplu, ne acordau un împrumut rambursabil de 200 de milioane de dolari, pentru un proiect de ecologizare la CET Turceni, garantat de statul român, în care mai băgam şi noi tot pe atât. După care, lucrările în sine erau câştigate tot de firme nipone. Astfel, nu numai că îşi dădeau singuri bani cu împrumut, dar luau şi banii noştri. Japonezii şi-au asigurat front de lucru în proiecte gigant pe termen lung. Ingenios, nu-i aşa?

Articolul apărut în data de 21 februarie 2005 în cotidianul „România liberă”.

Năravuri SIE în ambasadele României

Filiera Japoneză

Baronii serviciilor secrete româneşti strâng rândurile. Băsescu le-a acordat o perioadă de graţie. Alegerile de la sfârşitul anului trecut le-au provocat emoţii. Au desfinţat departamentele care făceau bani pentru PSD şi au şters toate urmele. Acum se reorganizează. Şase luni de zile îşi vor mai face de cap. Serviciul de Informaţii Externe doreşte autonomie financiară. La prima vedere, e totul perfect. Bugetul de stat scapă de o cheltuială. Opacitatea SIE acoperă dinozaurii securităţii. Fără o iniţiativă legislativă clară, degeaba va declara preşedintele corupţia o problemă de securitate naţională. În ceea ce priveşte criminalitatea economico-financiară şi corupţia instituţionalizată, serviciile secrete trebuie să devină transparente. Statul român a scăpat din mâna situaţia. Premianţii lui Băsescu îşi fac de cap în ambasadele ţării. Ambasada chiolhanurilor la Tokio.Vâlcea l-a lucrat pe ministrul Ungureanu. Triunghiul Vâlcea-Pantazi-Iliescu. Inflaţia de securişti din diplomaţie este greu de stopat. Samuraii securităţii.

Chiolhane nipone cu program românesc

Eugen Dijmărescu şi-a dorit toată viaţa să ajungă ambasador în Japonia. A reuşit într-un târziu. Bolnavi şi el şi soţia, Dijmărescu a fost un om de paie în Japonia. Ambasada română de la Tokio este o clădire impresionantă. Nu sunt multe ambasade la Tokio ca aceea a românilor. Un bunker, o cetate costisitoare, ticsită cu securişti. Generalul Adrian Isac a fost o lungă perioadă de timp consul, iar generalul SIE Valeriu Ruşeţ consilier economic. Cel mai în vână era un alt vechi general de securitate, Vâlcea Marin. Adjunct al lui Dijmărescu, Vâlcea conducea ambasada din umbră. Bun prieten cu Ion Iliescu, se lăuda cu orice ocazie că a fost şef de misiune la Teheran. Şi se comporta ca atare. Din pricina sănătăţii precare a ambasadorului, „adjunctul” îşi făcea de cap. Personalul ambasadei îl ştia de frică. Vâlcea, un killer prin aspect şi atitudine era mult diferit spre exemplu de Isac. Lăsa impresia că te execută pe loc dacă primeşte ordin. Şi o face cu plăcere. Personalul ambasadei o ducea destul de greu în anii ’90. Prost plătiţi, oamenii făceau foamea pe la Tokio. Surse neoficiale spun că traducătorul oficial al ambasadei, Petre Stoian era singurul diplomat care muncea. În rest nimeni nu făcea nimic. Stoian a fost văzut deseori culeagând monede de un yen din parcul învecinat clădirii. Pentru ţigări. 100 yeni pachetul.

Generalu Vâlcea era un om inventiv. Bun organizator de chiolhane. Ca să facă banu’ a hotărât, fără să aibe acceptul Bucureştiului, să închirieze ambasada. Tot stătea degeaba. S-au organizat petreceri şi chiolhane bizare pentru snobii japonezi. Pe bani grei. Două sau trei săli adăposteau licitaţii de tot felul de obiecte ciudate. Au fost aduse formaţii de muzică românească şi balerini care treceau din registrul clasic în programe artistice de muzică populară. Show business a la SIE. Cu această ocazie, personalul ambasadei se punea pe treabă. Găteau sarmale şi cârnaţi pentru distinşii oaspeţi.

Japonez de Moscova

Promovările la post bazate pe relaţii SIE au afectat şi ambasada de la Tokio. Este cazul tânărului Alin Ivanov, în vârstă de 36 de ani. La urma-urmei nu e vinovat că a ajuns dintr-un ingineraş obscur, ataşat cultural la Tokio. A fost reciclat şi promovat la post de către Serviciul de Informaţii Externe. Alin San este fiul unei scriitoare de cărţi pentru copii, Pasionaria Stoicescu şi al unui „oarecare „Ivanov. Probabil, lipoveni din Tulcea. În privinţa studiilor de limba japoneză, ataşatul cultural a studiat la… Moscova. Dealtfel, un institut foarte serios de studii orientale. Din păcate pentru el, „nu este în stare să lege doua vorbe”, spun specialiştii. Evenimentele culturale (rare) organizate de ambasadă reprezintă un adevărat calvar pentru „japonezul de Moscova”. Tolerat şi ascultător, Alin san este o mină de aur pentru oameni ca Vâlcea care trage cu uşurinţă sforile, manipulând incompetenţa şi corupţia.

Codul Bushido al diplomaţiei

Un bun exemplu de manipulare a fost vizita oficială a diplomatului Mihai Răzvan Ungureanu la Tokio. În 1999, actualul ministru de externe era o tânără speranţă a diplomaţiei româneşti. În calitate de secretar de stat, a efectuat o vizită oficială în Japonia. Trebuia să se întalnească cu toţi omologii săi japonezi şi cu alte persoane oficiale. Ambasada română din Tokio avea datoria să aranjeze detaliile vizitei. Spre exemplu, niponii trebuiau informaţi despre vârsta fragedă a diplomatului român. Vâlcea nu a miscat un deget în sprijinul vizitei. Dimpotrivă. Japonezii sunt conservatori. Vârsta înseamnă o garanţie a experienţei şi profesionalismului. Poziţiile de top din diplomaţia niponă sunt ocupate de persoane cu vârste înaintate. Aroganţa tradiţională nu le permite întâlniri şi discuţii cu persoane de vârstă mică. Ori vârsta şi fizionomia lui Răzvan Ungureanu nu le inspira competenţă. Fără o pregătire prealabilă din partea lui Vâlcea, „codul diplomatic” japonez nu a fost respectat. Vizita a reprezentat un eşec. Agenda de lucru nu a fost respectată. Oamenii ambasadei nu au făcut nimic pe tot timpul vizitei oficiale. Ungureanu a fost pur şi simplu ignorat. A zăcut prin ambasadă fără să aibă vreo întrevedere. Japonezii nu au dat doi bani pe tânărul secretar de stat, care s-a întors ruşinat, umilit şi cu coada între picioare. Îi va purta pică securistului toată viaţa pentru acel episod.

La numai câteva luni după eveniment, onorabilul Iliescu vizitează neoficial Japonia. Nu mai era preşedinte. Sub oblăduirea şi cu sponsorizarea unui cunoscut mafiot Kobaiashi, Vâlcea se ocupa de tot. Personalul ambasadei zbârnaie. Iliescu este primit cu înalte onoruri. Aproape ca un şef de stat. Iliescu a avut numeroase întâlniri. A ţinut discursuri la tot felul de instituţii, universităţi particulare sau de stat.

Valiză diplomatică la container

„Să trăiţi ! Permiteţi să raportez! La Ambasada României de la Tokio nu s-a întamplat nimic deosebit în ultimii ani”, ar putea spune Vâlcea. Faţă de alte misiuni diplomatice în această ţară, cea romanească e invizibilă. Liniştea a fost spulberată rareori. O misiune de vreo 20 de inşi a Camerei de Comerţ a României, condusă de Cojocaru s-a aventurat în Japonia. Oameni de afaceri, în mare parte şefi de mamuţi economici cu uriaşe datorii la stat căutau să obţină de la niponi credite preferenţiale. Cei de la ARO Câmpulung doreau să-şi doteze rablele cu motoare Toyota. Japonezii nici că i-au băgat în seamă. Prezentările au fost sub orice critică. Oamenii de afaceri români nu au avut prezentări în limba japoneză. Nici măcar în limba engleză. Chinuiţi cu termeni tehnici româneşti, japonezii moţăiau prin sală. Organizarea a fost sub orice critică. Personalul ambasadei avea cu totul alte priorităţi. Business-uri proprii. Dijmărescu se deplasa mai mult cu taxiul. „Şefu’ mai scuteşte-mă. Am o treabă.” îl trimitea la plimbare şoferul ambasadei pe ambasador. „Ce mă ? Iar ai vreun business?”, chiţăia înţelegător Dijmărescu. Omul avea o afacere serioasă. Trimitea în România cu valiza diplomatică, în fapt un container pe vapor, piese de la maşini second-hand. Şoferul afacerist are o vilă mişto chiar în centrul Bucureştiului.

Samuraii SIE de ieri şi de azi

SIE şi-a recrutat samuraii cu ochi albaştri din simpatizanţii partidului comunist japonez Nihon Kominto. Japonia a avut dintotdeauna un puternic partid comunist. Înainte de 1989, după modelul sovietic, tovarăşii niponi erau trimişi la studii în ţările frăţeşti. În România au urmat dreptul. Ai noştri s-au inspirat dupa modelul „nevestelor KGB”. Suzuki, Mutzushika şi Shiga Shigehito au fost „căsătoriţi” cu româncuţe. Mya Kosey, mai tradiţionalist, a scăpat. Mutzushika era cel mai inteligent dintre samurai. Este profesor universitar pe bune, specialist în studiul fostelor ţări comuniste, ex-sovietice.

Mya Kosey s-a specializat în etnografie şi fotografie. Vorbeşte bine limba rusă şi româna cu accent moroşan. Shiga Shigehito are o poveste mai interesantă. Înainte de ’89 era corespondent al oficiosului Akahata (Steagul Roşu) în România. Aflat într-o excursie în Spania, a cunoscut-o pe Daniela Pantazi. Ghid ONT pe Europa Occidentală. Fata însoţea un grup de turişti. S-au cunoscut, s-au plăcut şi s-au luat. Cei doi se căsătoresc la Bucureşti. Cununia religioasă are loc la biserica Boteanu şi este oficiată de parintele Galeriu. Naş – Ion Iliescu. Din ziua aceia, Shigehito se transformă într-un om de afaceri de succes. Mare importator de vinuri romaneşti în Japonia. Restaurantul „Darie” (personajul central al romanului „Desculţ” de Zaharia Stancu) din Tokio este hogeacul acţiunilor informative româneşti pe teritoriul Japoniei. Daniela Pantazi a devenit pupila generalului Vâlcea. A depus eforturi pentru a reda credibilitatea ambasadei în rândul diasporei româneşti. Sub tutelă diplomatică, a încercat să construiască o punte şi să organizeze comunitatea românească. Nevasta samuraiului a respins întotdeauna ideea că ar fi colaborat cu securitatea, pentru a obţine postul de ghid pe Europa Occidentală. Japonezii nu stau nici ei degeaba. Sub umbrela unei organizaţii internaţionale de voluntariat JICA, trimit agenţi sub acoperire în toată lumea. Inclusiv la Bucureşti. Japan International Cooperation Agency este la prima vedere, un fel de asociaţie de voluntari fără frontiere. Ţara noastră a acceptat cooperarea cu JICA, în cele mai ciudate domenii. În capitala României, samuraii cu ochi albaştri se ocupă cu „studiul aprofundat al transportului urban în oraşul Bucureşti şi zona metropolitană”! Hai leliţă-n deal la vie! JICA este în fapt o reţea informativă cu acoperire globală după chipul şi asemănarea celor americane. Unul dintre „voluntari” era Kenichiro Fujiwara. Un oarecare Nara conduce filiala JICA pentru România. Se pare că au o bună colaborare şi cu Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. SIE ştie şi îi acceptă. O veste bună pentru preşedintele Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.