Controversatul subiect Kovesi

M-am întrebat, naiv cum sunt, de ce (cel puțin în ultima vreme) Laura Codruța Kovesi este atît de atacată. Este ea ținta unei campanii orchestrate de marii corupți sau avem de-a face doar cu critici normale și inevitabile într-o țară democratică!? Presa o pune zilnic pe șefa DNA pe prima pagină, iar politicienii nu uită să o conteste de cîte ori au ocazia. Îmi amintesc că ani în urmă aceeași presă o susținea și că DNA era văzută ca o salvare în fața valului nemaivăzut de corupție de după 2005. Corupția era privită ca un flagel și era principala preocupare a românilor, conform tuturor sondajelor. De atunci, lucrurile s-au mai schimbat.

Un răspuns este acela că, instrumentînd dosarele atîtor oameni puternici, superbogați și influenți, oameni de care se ține cont (afaceriști, parlamentari, miniștri, șefi de partid), era imposibil să nu se întîmpla așa, adică să nu stîrnească o furtună. În fond, cîte averi s-au făcut cinstit din 1989 încoace? Cine nu are din establishment un schelet în dulap? Să nu fim naivi! Era normal să existe o ripostă pe măsura importanței și nr-ului personajelor implicate.

S-a lucrat cu metodă de către diverși interesați la distrugerea reputației DNA, la demolarea sau măcar limitarea atribuțiilor DNA. Campania anticorupție a fost masiv bagatelizată, deși din Occident primim mereu mesaje că este obligatoriu să continuăm, că rezultatele sunt parțiale. Vezi, de exemplu, recentul mesaj al lui Donald Tusk către Mihai Tudose. România este încă percepută ca o țară a corupției, în care investițiile nu vin din această cauza. Establishment-ul românesc este văzut ca fiind unul corupt și rapace. Mă întreb, ce ar fi fost lumea românească de azi fără curățenia (fie și parțială) făcută de DNA de-a lungul anilor. Desigur, campania a repurtat succese, dar au fost și destule eșecuri. Încă exista mari și dubioase afaceri, jafuri din banul public rămase nerezolvate. Destule dosare se întorc din instanțe cu concluzii opuse celor date de procurori. Etc.

O observație – problema este tratată otova. Aici avem, de fapt, trei chestiuni distincte 1/Lupta anticorupție și statul de drept 2/Instituția DNA 3/și persoana Laura Codruța Kovesi. Ele se intersectează, dar adesea sunt distincte și trebuie tratate separat. Nu cred că ajută analizei confuzia dintre DNA și Laura Codruța Kovesi, de exemplu, sau cu campania anticorupție pe ansamblu. Peste tot, personalizarea unei instituții este în paguba acelei instituții. Destui încearcă (din ambele tabere pro și contra Kovesi) să suprapună DNA cu șefa DNA și lupta împotriva corupției. Lucrurile se înrăutățesc și mai tare cînd intervin interese de alt tip, politice mai ales, care se servesc de problemă pentru a-și promova propriile cauze.

Întreb – Dacă Laura Codruța Kovesi ar trebui demisă? Apoi – dacă ar fi înlocuită de la șefia DNA, ar continua campania împotriva marii corupții? Da sau nu! Unde s-ar găsi extraterestrul fără păcate care ar putea să conducă neabătut DNA? Altă întrebare – Dacă lupta împotriva corupției a fost/este doar atît? Așadar, cîtă politică este amestecată aici? La ce răfuieli personale am asistat de fapt? Cîte interese se confruntă în acele dosare (unele intens mediatizate)? Cad capete, sunt ruinate cariere, se pierd poziții și averi…

Un fapt – bătălia pentru resurse s-a mutat din politică, din economic și din social – cum era în anii ‘90-2000 – pe terenul justiției. Aici e miezul luptei pentru putere în România de azi – în parchete și tribunale. Averile făcute în anii 1990-2000 se cer consolidate și confirmate. Judecătorii le decid soarta. Pasiunile sunt mari și orice dosar care ajunge în instanță poartă o poveste care nu e simplă deloc și mai ales, îi implică pe mulți. Adesea un întreg clan.

Ultima observație. România este o lume intens conflictuală, iar conflictele se produc nu doar între instituții, ci mai ales în interiorul lor. Inclusiv în interiorul DNA, dar și al altor instituții de forță, care se ocupă cu infracționalitatea și morala publică. România nu este o lume simplă împărțită în două tabere. De-o parte corupții, de cealaltă, procurorii și neprihăniții. Nu trăim într-o realitate în alb și negru. Se văd pretutindeni numai cu griuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Tanase 126 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.