Conversia creditelor în franci elvețieni mai așteaptă

Curtea Constituțională a amânat, miercuri, pentru 7 februarie, pronunțarea în cazul sesizării Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni.

„Am amânat pentru examinarea mai adâncă a problematicii și pentru a da o decizie care să fie și în consonanță, nu în sensul soluției finale admitere sau respingere, cu analiza pe care am făcut-o acolo cu privire la retroactivitate, cu privire la impreviziune, dacă se aplică și aici sau nu”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu.

Chestionat de jurnaliști dacă a mai cerut de la instanțe dosare sau alte precizări, acesta a spus: „Nu am mai cerut nimic, doar simțim nevoia unei aprofundări a motivelor pentru care vom da o soluție sau alta”.

Potrivit acestuia, motivarea deciziei CCR referitoare la darea în plată a fost pusă pe site. „Au văzut-o apărătorii celor în cauză cu mare operativitate și nu au mai cerut termen, după cum ați văzut și apare curând și în Monitorul Oficial”, a adăugat Dorneanu.

Guvernul Cioloș a contestat anul trecut la CCR proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.