Convingerile comuniste ale unor democraţi de azi

Răsfoind revista studenţească “Convingeri Comuniste”, organ al Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti, am avut surpriza să descopăr, alături de numele unor propagandişti şi scriitori politruci precum Gheorghe Niculescu Mizil, Ion Stratan, Petre Baranga, Traian T. Coşovei sau Romeo Buşegescu, semnături ale unor cunoscute personalităţi de azi: Radu Călin Cristea, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Horia Gȋrbea, Mircea Vasilescu, Florin Iaru, Matei Vişniec, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie, Filip Florian, Bogdan Hrib sau Mircea Beuran. Editorialul omagial a fost ȋntotdeauna sub semnătura colectivă a redacţiei, ceea ce ȋnseamnă că el era asumat integral de membrii redacţiei. Redactor-şef adjunct la “Convingeri Comuniste” a fost şi dl Radu Călin Cristea, iar din această redacţie au mai făcut parte, printre alţii, Matei Vişniec, scriitorul Horia Gȋrbea şi, ulterior, Bogdan Hrib (astăzi director al Editurii Tritonic). Revista “Convingeri Comuniste” lansa cititorilor sfatul să nu uite ȋndemnurile “tovarăşului Nicolae Ceauşescu”, deoarece numai “acţionând ȋn spirit revoluţionar vom demonstra zi de zi că putem ȋnvinge orice greutăţi, că suntem ȋn stare să facem ca poporul nostru să meargă ferm ȋnainte, să ȋnfăptuiască mai devreme Programul de făurire a societăţii multilateral dezvoltate”. (nr. 4/1978, p.1).

În acelaşi număr aflăm că sub preşedinţia altui renumit politruc, Ion Dodu Bălan, preşedinte al Societăţii Literare a Studenţilor, au fost aleşi ca vicepreşedinţi ȋn anul 1978 Mircea Cărtărescu şi Radu Călin Cristea. Într-un alt număr din anul 1980, Mircea Cărtărescu a scris despre cât de aplaudat a fost Mircea Cărtărescu ȋnsuşi la un cenaclu de poezie susţinut ȋn oraşul – pe atunci – Gheorghe Gheorghiu-Dej: “Pentru mine, episodul din oraşul muncitoresc de pe Trotuş a ȋnsemnat cu mult mai mult decât o afirmare ȋntr-un mediu receptiv şi cunoscător de poezie. (…) Mult aplaudate, poemele citite de Magdalena Ghica, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Augustin Frăţilă, Ion Stratan şi Mircea Cărtărescu constituie ȋncă o dovadă a posibilităţilor poeziei moderne de a se dovedi pe măsura cerinţelor publicului şi vremii ȋn care trăim”. (Mircea Cărtărescu, “Convingeri Comuniste”, nr. 3/1980, p.18)

În acelaşi număr al revistei am dat peste un articol angajant semnat de Mircea Vasilescu, ales nu demult cel mai sexy intelectual, deşi nu ştie să ofere un drept la replică atunci când ȋn revistele pe care le gestionează apar atacuri la persoană. Această lipsă de politeţe dl Mircea Vasilescu a “ȋnvăţat-o” pe şantierele patriei, nu muncind cot la cot cu nefericiţii duşi cu arcanul, ci de la distanţă, scriind cu detaşarea politrucului, ȋn cunoscutul limbaj de lemn: “Şantierul Naţional al Tineretului, canal Dunărea-Marea Neagră”, unde “60 de studenţi ai Facultăţii de Transporturi, cei mai buni studenţi din anul V secţia M.A., au plecat brigadieri la 1 martie, plini de elan şi voie bună… ei lucrează la km 48, şantierul 33, ȋn zona tineretului, a UTC-iştilor şi ȋmpreună cu toţi tinerii trebuie să termine cei 10 km de canal pentru care s-au angajat… şi răsună valea, la km 48, unde s-a ajuns la cota zero a canalului… dar nu e gata ȋncă. Va fi gata…spre mândria poporului nostru”. (Mircea Vasilescu, “60 de tineri minunaţi”, “Convingeri Comuniste”, nr. 3/1980, p. 4).

Criticul literar, ȋncă de pe atunci “celebru”, dl Nicolae Manolescu a fost ȋntrebat “ce ȋnseamnă a fi inteligent ȋn critică?” Iată răspunsul său: “Cred că ȋnseamnă pur şi simplu a scrie bine despre literatură: critic este acela care scrie despre cărţi, nu cel care le citeşte. Altfel spus, criticii se aleg nu dintre cei care iubesc literatura, ci dintre cei care iubesc critica”. (“Convingeri Comuniste”, nr. 3/1978, p.12). Prin declaraţia sa, dl Nicolae Manolescu lasă o portiţă deschisă opiniilor critice fără ca respectivul critic să parcurgă literatura despre care vorbeşte ȋn cronicile sale! Greu de crezut aşa ceva. Dar, mă rog, de gustibus…

În acelaşi număr al revistei, marxistul Ion Ianoşi afirma că “marxismul a elaborat o viziune coerentă şi consecventă asupra lumii. (…) Programul socialist de «vertebrare» a omului constă ȋn esenţă ȋn crearea condiţiilor naturale şi spirituale pentru ca obştea şi individul să-şi poată lua treptat ȋn stăpânire soarta, autoconstituindu-se, autoperfecţionându-se ȋn cunoştinţă de cauză”. (Ion Ianoşi, “Ateism, Libertate, Artă”, “Convingeri Comuniste”, nr. 4/1978, p. 4). Revista era destinată nu numai literaţilor sau filozofilor, ci şi altor profile universitare.

Mircea Beuran (fost ministru al Sănătăţii, acuzat de plagiat şi poreclit “ministrul-copiuţă”), după alegerea sa ca preşedinte al Consiliului Asociaţiei Studenţilor Comunişti pe UMF ȋn anul 1980 (“Convingeri Comuniste”, nr. 3/1980, p. 3), şi-a pregătit apoi foarte docil lecţiile propagandistice: “Anul 1982, an cu semnificaţie deosebită pentru ȋntreg tineretul patriei noastre, pionieri, utecişti şi studenţi care angajaţi cu toate forţele lor ȋn măreţul program de ȋnaintare a ţării pe calea socialismului şi comunismului, sărbătoreşte ȋmplinirea a 60 de ani de la crearea UTC şi a 25 de ani de la crearea Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti din România”. (Mircea Beuran, “Cu luciditate revoluţionară, portretul faptelor noastre de muncă şi viaţă”, “Convingeri Comuniste”, nr. 2, 1982, p. 4).

Revistele studenţeşti din perioada 1970/1989 ne vor releva surprize nebănuite ȋn privinţa celor care şi-au construit după 1990 o falsă imagine de disidenţă faţă de regimul comunist; se doresc moralişti şi profesionişti, ȋncercând să eludeze faptele unui trecut nu foarte ȋndepărtat. Iar această atitudine, de tăinuire, tipică unei mentalităţi obediente şi imorale, a creat blocajele sociale şi culturale ȋn care s-a prăbuşit România ȋn ultimii 20 de ani. Tocmai de aceea vom continua periplul nostru prin deceniul optzecist. Şi vom reveni cu dezvăluiri surprinzătoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.