Copii audiaţi în instanţă

Mai mulţi copii din Constanţa, cu vârste de 8 la opt ani, au fost chemaţi în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel, în procesul grădiniței „Micul Regat”, potrivit b1.ro.

Scandalul a izbucnit în urma dezvăluirilor făcute de părinți, care au găsit imagini pe camerele de supraveghere, în care copiii lor erau bătuţi umilinți, bruscați, treziți cu cafea ori adormiți cu vin.

Acum, copiii vor trebuie să dea detalii despre tratamentul la care au fost supuşi, în pofida recomandărilor psihologilor care au avertizat cu privire la vulnerabilitatea micuţilor.

„Echipa mobilă formată dintr-un asistent social și un psiholog vor însoți mâine echipajul jandarmeriei care are misiunea de a aduce minorii la judecătorie la ora stabilită pentru audiere”, a declarat Roxana Onea, purtător de cuvânt Protecţia Copilului Constanţa

De asemenea, părinții acuză că judecătorul, prin această măsură, obligaţi copiii să retrăiască momentele de groază, în condiţiile în care ei încă mai fac terapie pentru depășirea traumeor.

Şi avocaţii au încercat să evite audierea micuţilor

„În pofida recomandărilor date de psihologi, judecătorul a apreciat că nu i-am oferit suficient de multe motive pertinente și a dispus citarea cu mandat de aducere, mandatând Jandarmeria să intre în orice încăpere în orice dependință”, a declarat avocatul Marius Mocanu, scrie sursa citată.

În dosarul ‘Micul Regat’ mai multe cadre didactice sunt acuzate de purtare abuzivă, ele fiind judecate după ce au fost reclamate că au maltratat copiii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.