Lumile analoge ale lui Michael Lassel

La Consulatul General al României de la München poate fi văzută, până în 15 iulie, expoziţia Lumi analoge a unui foarte special artist al zilelor noastre: Michael Lassel.

Organizată în colaborare cu Tiny Griffon Gallery din Nürnberg şi curatoriată de Cristina Simion, manifestarea s-a bucurat, la vernisaj, de prezenţa E.S. Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român, al cărui discurs de a însemnat o analiză a operei acestui pictor orginar din România, stabilit din 1986 la Fürth, lângă Nürnberg.

Publicul bucureştean a putut admira lucrările lui Michael Lassel, în 2010, la European Art Gallery, descoperind o artă mai puţin abordată în zilele noastre, pictura în trompe-l’œil.

Cu expoziţii în întreaga lume, cu opere în muzee din Germania, Tokyo, Singapore sau la Tate Gallery din Londra şi în colecţii particulare vestite, cum ar fi cea a familiei Baur din Elveţia sau a Ducilor de Beaufort, a descendenţilor lui Napoleon Bonaparte ori în companii precum Texaco Oil din Statele Unite, Michael Lassel prezintă acum, în eleganta sală de expoziţii a Consulatului din München, o selecţie de lucrări realizate în străvechea tehnică care „înşală ochiul”, invitând vizitatorul să plonjeze într-o lume cu fiinţe mitologice, cu poveşti despre curgerea timpului, cu aluzii la filosofie sau istorie, toate devenite, de fapt, metafore ale timpului nostru. Pentru că, dincolo de aluzia culturală prezentă în toate lucrările sale, Michael Lassel este un artist al vremii lui, iar subtextul social transpare nu odată. De fiecare dată, însoţit însă de ironie, de umor, care dau măsura stringentei contemporaneităţi a creaţiei sale.

Michael Lassel la vernisajul de la Munchen

Construirea şi dărâmarea catedralelor, Domul ridicat din instrumente muzicale, un Arhanghel luptând cu paleta şi pensulele, o conversaţie istorico-mondenă sub patronajul “părinţilor Bisericii”, o construcţie a Europei Unite ridicată din bancnote, portretul unui Bancher în înalta societate, un dialog al epocilor, toate “supravegheate” de Autoportretul intitulat Aducătorul de noroc, transformă fragmente din istoria artei, idei, marionete în metaforă a lumii în care artistul trăieşte şi creează.

Tehnica lui Michael Lassel aminteşte de perfecţiunea marilor maeştri. “Urmaş” al creatorilor de lumi înşelătoare, ce par să prindă privitorul în aparenta lor adâncime sau să înainteze către el din rama tablourilor, aşa cum procedau artiştii încă din Antichitate, Michael Lassel are ştiinţa suprapunerii tonurilor, excelentei valorări a contrastului lumină-umbră, a tuturor secretelor perspectivei.

Michael Lassel, Cristina Simion, E.S. Radu Boroianu şi Marina Roman

Culorile profunde, transparenţele brunurilor şi griurilor, roşurile care se insinuează în ţesătura pânzei pictate, alburile subtil valorate, strălucitoare înnobilează cu calitatea lor obiectele şi personajele, creează atmosfera prielnică visului, melancoliei sau zâmbetului amuzat-ironic.

Trompe-l’oeil-ul a fost utilizată de greci şi romani în pictura murală, aşa cum mai putem vedea astăzi în ansamblul de la Pompei, ai cărui pereţi sunt “sparţi” de uşi, ferestre, holuri sau chiar grădini imaginare.

Renaşterea a redescoperit-o odată cu legile perspectivei, dacă ar fi să ne amintim numai de celebra Camera degli Sposi pictată de Andrea Mantegna în Palatul Ducal din Mantua, cu plafonul ce pare să se deschidă către cer.

Ignorată o lungă perioadă de vreme, tehnica trompe-l’oeil-ului a renăscut în anii ’50 datorită mişcării Trompe-l’œil/Réalité, fondată de Henri Cadiou. Întâlnirea lui Michael Lassel cu Pierre Gilou, pseudonimul fiului lui Henri Cadiou, la Salonul de Toamnă de la Paris, unde artistul român a expus în 1986, l-a determinat să facă a sa această veche practică pictoricească, adăugându-i hiperrealismul. A fost o pasiune şi a fost, în acelaşi timp, o decizie programatică.

Într-un interviu din 2010, Michael Lassel afirma: “Gruparea noastră s-a născut şi a rămas ca un fel de contrapunct al fotorealismului american. Simţeam că trebuie să facem ceva contra acestui curent, care, altfel, ne-ar fi invadat cu totul”.

Poveştile pictate de maestru te cheamă să le citeşti detaliile, să le descoperi sensul ascuns, devin un discurs despre lume, despre viaţă şi despre sine al artistului. Un artist pentru care “Pictura este o necesitate. Este o formă de viaţă”.

Un artist în a cărui existenţă “Totul a fost iubire”, de la artă la soţia sa, cunoscut galerist şi un om plin de căldură, la copii şi la nepoţi. “Asta m-a şi ghidat în viaţă. N-am făcut nimic dacă n-am simţit că în mine se mişcă ceva. Aşa a fost şi cu soţia mea, şi cu arta mea… Cred că am avut un mare noroc. Am fost privilegiat”.

Michael Lassel este un perfecţionist. Realizează două, cel mult trei lucrări pe an, iar uneori lucrează la o pictură chiar mai mult de un an. Aşa obţine extraordinarul rafinament al compoziţiei şi al culorii, subtilitatea straturilor de culoare, perfecţiunea fiecărei piese.

Raritatea tehnicii sale, dar în primul rând universul său perfect structurat, discursul cu multe niveluri de lectură al operelor, talentul şi calitatea estetică a pieselor l-au impus pe Michael Lassel în lumea artistică, în preţuirea criticilor şi colecţionarilor. Aşa se şi explică faptul că este unul dintre cei sub 2% din pictorii germani care reuşesc să trăiască numai din rezultatul muncii lor.

Într-o discuţie mai veche cu artistul, am remarcat că a vorbit de mai multe ori despre moarte. Mi-a explicat atunci că el moare în fiecare zi. Şi apoi, în ziua următoare, se întâmplă marea minune. “Lumina mă ridică din pat şi reîncep să trăiesc, să pictez”.

Este, probabil, secretul marilor maeştri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.