Corespondenţă specială din New York de la Doina Uricariu

Prima oară am văzut cu ochii mei arhitectura lui Louis Kahn, când am vizitat „Yale University Art Gallery” şi “Yale Center for British Arts” în New Haven. În Connecticut. Am exclamat atunci, deşi eram înconjurată numai de arhitecţi şi de studenţi la arhitectură: “Acesta este modernismul în care cred!”. Dincolo de părerea mea, erau în jurul meu destui specialişti care nutreau de mult această credinţă. Louis Kahn rămâne unul dintre cei mai mari arhitecţi ai secolului XX.

Arhitectura Centrului de Artă Britanică a impus o concepţie unică de expunere a artei, mai intimă, mai relaxată, cu pereţi despărţitori tăiaţi la nivelul privirii care lasă deasupra lor deschis, liber şi gol, întreg spaţiul ce rămâne până la înălţimea tavanului. E ca şi cum ai privi tablourile printr-o uriaşă fereastră deschisă, peste o tejghea, stând în picioare, la un bar, sau scrutând o grădină peste un gard viu, ce nu depăşeşte înălţimea ochilor tăi. Spaţiul este deschis şi privirea e liberă să se scalde în arta expusă într-o altă încăpere, din care se văd alte şi alte încăperi cu pereţii acoperiţi de tablouri, fără să existe acea înghesuială a pânzelor din alte muzee. E ca şi cum ar călători dintr-o încăpere în alta şi privirea ta s-ar rostogoli în sine şi către alte şi alte orizonturi. Ca un val, privirea ar aluneca mai departe, într-o înaintare de praguri ce se despart şi se încarcă de mereu alte energii. Spaţiul este cât mai deschis. Iar tu eşti slobod să vezi… Pereţii despărţitori funcţionează ca nişte ecluze. Acoperişul este o imensă alcătuire de lucarne de sticlă. Muzeul creează o relaţie extraordinară a colecţiei de artă cu lumina naturală, folosind lumina artificială doar în zilele înnorate sau când se lasă întunericul mai devreme, în zilele scurte de iarnă. Cele două curţi funcţionează şi ele ca rezervoare de lumină. Centrul a primit “AIA Twenty Five Year Award”. Este un premiu foarte prestigios pe care-l acordă “American Institute of Architects”. Cinci dintre construcţiile proiectate de Louis Kahn au primit acest premiu: Galeria de Artă a Universităţii Yale, construită de Kahn în 1951, premiată în 1979, “Salk Institute for Biological Studies”, construită după proiectul lui Kahn, în 1959, premiată cu “AIA Twenty Five Year Award”, în 1992, “Philips Exeter Academy Library”, construită în 1965, premiată de AIA în 1997, şi “Muzeul de Artă Kimbell”, construit în 1966, premiat în 1998.

Colecţia Paul Mellon

Scara Memorialului Roosevelt

La originea acestei noi instituţii muzeale americane se află, ca de obicei, în America, o donaţie reprezentativă. Paul Mellon, care a făcut parte din promoţia 1929 de la “Yale College”, şi-a dăruit, în 1966, colecţia lui de artă excepţională Universităţii din Yale, dimpreună cu o sumă mare de bani, necesară construcţiei şi susţinerii acestui “Centru de Artă Britanică”. Având peste 2.000 de picturi şi peste două sute de sculpturi provenite din colecţia Paul Mellon, muzeul din Yale este considerat drept cea mai cuprinzătoare şi complexă colecţie de artă britanică, aflată în afara graniţelor Marii Britanii.

Beton, oţel şi sticlă, travertin alb, lemn de stejar auriu, deschis la culoare, materiale comune arhitecturii moderne. Şi mult lemn, la interior. Dar ce diferenţă în a utiliza aceste materiale, câtă inteligenţă în soluţiile alese pentru a aduce lumina de afară la interior. Proiectul lui Louis Kahn e celebru şi prin acel cilindru de beton din interiorul unei imense cutii de sticlă, concepute ca un rectangular aspirator de lumină având patru etaje. Comunicarea etajelor foloseşte cilindrul ca pe un tunel vertical. E o soluţie simplă şi magnifică totodată. Insertul de arhitectură industrială configurează modern un spaţiu eminamene artistic şi cultural. Această volumetrie a cilindrului vertical emană majestatea unei coloane, cu un diametru uriaş. Rosturile nu sunt decorative, ci funcţionale.

Memorialul din Parcul Franklin D. Roosevelt

Esenţializarea volumelor creează o eleganţă stupefiantă prin fiecare soluţie care are simplitatea unei rezolvări geniale.

Colecţia “Centrului de Artă Britanică” se întinde, în timp, între William Hogarth, născut în 1697, şi anul morţii lui Turner, 1851. Dintre numele notate în fugă, pentru a putea să privesc lucrările pe îndelete, Thomas Gainsborough, John Constable, Joshua Reynolds, George Stubbs, Joseph Wright, Thomas Lawrence, Stanley Spencer, Robert Polhill Bevan, Ben Nicholson, Barbara Hepworth…

Colecţia mai cuprinde lucrări de artă aparţinând unor artişti europeni şi americani care au trăit în Anglia, de la Hans Holbein, Peter Paul Rubens, Canaletto, Anthony van Dyck la Johann Zoffany, John Singleton Copley, Benjamin West şi James Neill Whistler. Portrete de Hogarth, Gainsborough, Zoffany şi Arthur Davis, peisaje de Constable, Turner, Richard Wilson, Gainsboroug, Richard Parkes Bonington, picturi dedicate animalelor şi sportului semnate de George Stubbs, Benjamin Marshall, Alfred Munnings, John Wootton. Marine semnate de Samuel Scott şi Charles Brooking, peisaje londoneze, picturi inspirate de călătoriile prin India, scene şi personaje din piesele lui Shakespeare, portrete de actori celebri la vremea lor, peste 20.000 de desene şi acuarele, peste 31.000 de tipărituri aparţinând lui William Blake, John Ruskin, Paul Nash, Stanly Spencer, pre-rafaeliţilor. Incunabule, atlase, hărţi vechi, adevărate comori în zona cărţilor vechi şi rarissime…
Louis Kahn nu a apucat să-şi vadă construit proiectul pentru “Yale Center for British Arts” din New Haven, căci a murit în 1974. Muzeul s-a deschis trei ani mai târziu. În 1977. Nu este singurul proiect al lui Louis Kahn, construit după moartea lui.

Galeria de Artă de la Yale University şi Centrul de Design

Limba de pământ triunghiulară pe care este construit Memorialul

“The Yale University Art Gallery” este cea mai veche instituţie muzeală universitară din emisfera de Vest. Galeria de artă a luat fiinţă în 1832 graţie unui ardent patriot şi artist american, pe numele lui John Trumbull, care a donat Universităţii, respectiv “Colegiului de Artă”, o mulţime de picturi având ca subiect scene din Revoluţia Americană. Prima clădire desenată în stil neo-clasic, chiar de John Trumbull, spre a adăposti galeria de artă, pe care tot el a iniţiat-o, nu mai există decât în arhive. Colecţiile sunt expuse şi adăpostite în alte trei clădiri cu valoare istorică şi patrimonială, proiectate de patru arhitecţi.

Cilindrul de beton de la Yale Center for British Art

Clădirea principală a acestei Galerii a fost construită după proiectul lui Louis Kahn. În 1953. Este unul dintre primele proiecte importante desenate de viitorul mare arhitect care preda, la vremea aceea, la Yale. Clădirea este făcută din zidărie, beton, sticlă, materiale folosite nu doar pentru inovaţii estetice, devenite parte din soluţii de inginerie, de o originalitate şi eficienţă izbitoare. Construcţia din 1953 a fost renovată de “Polshek Partnership Architects”, de curând, printr-o revenire la proiectul original al lui Kahn, care nu fusese urmat întru totul de Universitate. La nivelul anilor ’50, proiectele lui Kahn nu erau înţelese poate la adevăratul lor nivel vizionar. Dar ele au impresionat puternic de la început şi au revoluţionat însăşi concepţia şi funcţiile muzeului modern. Expunerea artei şi punerea ei în lumina naturală.

Centrul Yale pentru Artă Britanică, interior

Restaurarea şi extinderea Galeriei de Artă a Universităţii din Yale au respectat proiectul original. Spaţiul ei a fost mărit semnificativ, dar fără să interfereze sau să prejudicieze proiectul lui Kahn. S-a creat şi terasa destinată grădinii de sculpturi… Priveliştea văzută de sus a scării, repetând la balustrade şi în structură forma triunghiului în combinaţie cu treptele, perpendiculare pe laturi, este copleşitoare. La fel jocul de triunghiuri şi romburi, muzica tetraedrelor din tavane, ce reconfirmă construcţia muzicală omniprezentă în toate proiectele lui Louis Kahn. Specialiştii pot dezvolta semnificaţia acestei emfazări a triunghiului şi a tetraedrului şi atenţia data de architect proporţiei de aur. Privitorii arhitecturii lui Kahn sunt copleşiţi de geometria impecabilă, de faptul că tot ceea ce numim în muzică armonice şi contrapunct, poate fi transpus în design. Arhitectura lui Kahn pare a fi proiectată de un geometru genial şi de un muzician virtuoz. Arhitectul este un geniu în compunerea spaţiilor, folosind la faţade, acoperiş, interioare şi căile de acces lumina şi laitmotivul luminării naturale din “arta fugii”. Structură, funcţiuni, pereţi portanţi şi pereţi despărţitori, scări monumentale şi muzicale sunt modern încorporate şi totodată madrigalesc, repetitiv, precum în canon şi ecou. Prin Louis Kahn, descoperim muzica şi magia arhitecturii moderne. Arhitectura lui este expresia devenită capodoperă a minimalismului din muzica lui Philip Glass.

Kimbell Art Museum

Nimic strident sau paradoxal în alăturarea clădirii lui Kahn, aflată nu departe de prima clădire a Galeriei, desenată de Peter Bonnet White pentru prima Şcoală de artă, care a funcţionat într-un campus universitar american, construită în stil gotic, cu elemente decorative din piatră policromă. Goticul este, de altfel, stilul caracteristic pentru întreg campusul Universităţii Yale. Galeria veche de artă de la Yale a fost desenată de un renumit arhitect, Egerton Swartwout (1870-1943), care a preluat în proiectul lui elemente ale arhitecturii florentine, trimiţând privitorul la “Palazzo del Bargello” şi la “Palazzo Davanzati” din Florenţa, ambele transformate în muzee.

Când am vizitat Universitatea din Yale, într-o zi de toamnă, valoarea arhitecturii lui Kahn m-a copleşit, ca tăietura menită să multiplice lumina şi strălucirea unui diamant perfect. Louis Kahn a conceput chiar piatra preţioasă a modernismului.

Periplu fericit

Kimbell Art Museum, vedere către exterior

Colecţiile de la Yale sunt impresionante. De la arta africană la artele decorative din America, de la pictura şi sculptura americană la arta Asiei, Islamului, arta europeană, arta modernă şi contemporană, arta Indiei şi Pacificului… Un tablou de Van Gogh, “Le café de nuit”, este imposibil să nu-ţi reţină atenţia, prin compoziţia magistrală a atmosferei cu ajutorul mobilierului, de la scaunul cu spătar din prim-plan până la masa de biliard, tacul ce odihneşte pe verdele postav, godinul, lămpile masive de tavan, ceasul de deasupra intrării care arată ora 12 şi 10 minute din noapte. Pe mese, sticle şi pahare cu băutură. Nici o ceaşcă de cafea. Nu departe de tabloul lui Gauguin, când ieşi afară din Galerie, sus, cocoţat pe faţada celebrului “Yale Harkness Tower”, un alt ceas de bronz, cu cifre romane, arată o oră total diferită, din prima jumătate a zilei.

Un tablou pictat de Gauguin, “Parau Parau, Whispered Words”, datat 1892, foloseşte aproape aceleaşi culori pentru a picta scene dintr-o lume exotică, senzuală, pulsând dincolo de timp. Vorbe în şoaptă.
14 ani a durat renovarea şi extinderea Galeriei de artă, echivalentul unui muzeu de talie naţională şi internaţională ce face parte din campusul universitar. Pretutindeni în America m-au impresionat aceste muzee ce aparţin unor universităţi şi care au colecţii de o valoare inestimabilă. Nicăieri în lume nu am mai întâlnit, ca în America, universităţi dotate cu excepţionale muzee de artă, unde înveţi şi cercetezi arta şi eşti în mijlocul ei, vecin şi ucenic al atâtor capodopere şi civilizaţii.

Philips Exeter Academy Library

Sală din Kimbell Art Museum

Louis Kahn a proiectat şi Biblioteca care ţine de “Philips Exeter Academy”, aflată în Exeter, în Hampshire. Este cea mai mare bibliotecă din lume, destinată unei şcoli de învăţământ secundar. Ea posedă 160.000 de volume, distribuite pe nouă niveluri de acces şi o capacitate de a distribui/etala un număr de 250.000 de volume pe rafturile propriu-zise de cărţi. Primul proiect pentru această bibliotecă a fost înlocuit de un proiect celebru desenat de Louis Kahn, un arhitect care nu a proiectat nimic din inerţie sau care aparţine acestui confortabil şi monoton déjà vu. Clădirea bibliotecii ce aparţine “Academiei Philips Exeter” este concepută ca o structură formată din trei pătrate aşezate concentric unul în altul şi desenând perimetrul pereţilor portanţi despărţitori. La exterior, cei patru pereţi sunt construiţi din cărămidă portantă. Pereţii ce se înalţă din perimetrul de mijloc sunt construiţi din beton armat menit să suporte greutatea rafturilor şi etajerelor pline de cărţi. Spaţiul creat pe pereţii marcaţi de perimetrul ultimului pătrat interior este conceput ca un imens atrium. Deschiderile practicate în pereţii enormului atrium sunt dramatice. Seamănă cu ecorşeurile din anatomie. Prin aceste deschideri circulare se văd mai multe etaje cu rafturile lor de cărţi pe verticala peretelui. Sentimentul privitorului acestui atriu e de spaţiu muzical, în primul rând. Biblioteca ţi se arată ca o imensă orgă şi imensitatea grămezilor de cărţi rânduite pe rafturi creează vraja unei tubulaturi de orgă, din care muzica poate ţâşni oricând. Şi din nou, Louis Kahn alătură structurii de rezistenţă, indispensabilă actului de a construi, o structură de rezistenţă consacrată luminii. Lumina reprezintă pentru Louis Kahn materialul indispensabil în această arhitectură a ecluzelor de lumină, definitorie pentru arta lui şi capodopereole modernismului pe care le-a proiectat.

O arhitectură pentru un om cu o carte în mâini

Michelangelo, The Torment of Saint Anthony

Kahn a avut un cult pentru cărţi şi cultura lui îl detaşează evident printre arhitecţi. El scria la un moment dat că o carte este ceva esenţial, de nepreţuit şi că nimeni nu a plătit vreodată preţul unei cărţi, cel mult costul tiparului. Kahn consideră cartea un dar, o ofrandă: ”How precious a book is in light of the offering, in light of the one who has the privilege of the offering. The library tells you of this offering.”

Un alt comentariu care sună ca o maximă subliniază relaţia arhitecturii lui Louis Kahn cu lumina. Pentru Kahn există o relaţie esenţială între carte şi lumina naturală. Un om cu o carte în mână merge spre o fereastră şi acolo o deschide ca s-o citească. Această bibliotecă din Exeter a generat zeci de comentarii şi eseuri privind arhitectura lui Louis Kahn, de n-ar fi fost decât referinţa la bârnele în cruce, uriaşe, care lasă să se difuzeze lumina în partea acestui atrium conceput ca o catedrală. S-a scris şi despre cărucioarele cu cărţi aduse la lumina ferestrelor. Serviciul Poştal din SUA a scos un timbru pe care apare biblioteca din Exeter, socotită a fi una din cele douăsprezece minuni ale arhitecturii moderne. Pianul din atrium scaldă spaţiul acesta în sine muzical. Am încă un vis, acela de a citi din poemele mele în atriumul bibliotecii lui Kahn din Exeter.

Memorialul Roosevelt, un spaţiu solemn, dar deschis

Gauguin, Whispered Words

Un alt proiect care a aşteptat patru decenii ca să fie pus în operă, după moartea lui Louis Kahn, este “Roosevelt Memorial”, parte din “Franklin D. Roosevelt Four Freedoms Park”, aflat pe Roosevelt Island, în New York.

Numele Parcului care cuibăreşte Memorialul de granit, precum o inimă şi un vector ţintind marile valori ale umanităţii, vine de la un text înflăcărat avându-l drept autor pe Franklin D. Roosevelt, socotit cel mai de seamă preşedinte al Americii din secolul XX. Un vizionar. Mesajul nobil îmbrăţişând un viitor al dezlegării omului de prejudecăţi, temeri şi neputinţe, numea atunci, în ziua de 6 ianuarie, 1941, când a fost rostit, patru mari libertăţi esenţiale, libertatea de a vorbi, de a lucra, de a vrea/dori şi de a nu-ţi fi frică/de a nu te teme. Discursul celor patru libertăţi rostit de Roosevelt în Congresul Statelor Unite este celebru. Un amplu citat din el a fost săpat cu majuscule în granitul ce face parte din memorialul desenat de Louis Kahn. Arhitectul avea să moară de un infarct, în Pennsylvania Station, la New York. Kahn avea la el toate schiţele proiectului şi toate aceste desene când a murit. Desenele lui Kahn au fost finalizate de “Giurgola Architects”, care au respectat concepţia lui. O expoziţie cuprinzând desenele şi schiţele arhitectului, deschisă la “Cooper Union”, în 2005, a readus în atenţie acest proiect excepţional şi unic prin capacitatea lui de a esenţializa semnificaţii şi idealuri majore. Prin puritatea liniilor şi integralitatea liminară a concepţiei.

The Salk Infinity

Memorialul este construit la capătul de sud al insulei Roosevelt, într-un parc cu o suprafaţă de patru acri ce este înconjurat de apele lui Hudson River şi de East River. Pe o limbă de pământ lungă, triunghiulară, ce atinge apele râului, ca un vârf de săgeată, dacă privim, de sus, din cer, şi fotografia e panoramică.

Louis Kahn a susţinut o conferinţă la Pratt Institute, în 1973, în care spunea:
”I had this thought that a memorial should be a room and a garden. That’s all I had. Why did I want a room and a garden? Just chose it to be the point of departure. The garden is somehow a personal nature, a personal kind of control of nature. And the room was the beginning of architecture. I had this sense, you see, and the room wasn’t just architecture, but was an extension of self.”

Jocul de beton şi sticlă la The Salk Institute

Privind spre sud vezi clădirea Naţiunilor Unite şi uriaşul zgârie-nori de sticlă proiectat de Mies van der Rohe. La nord se vede Podul Queensboro. Venind dinspre nord treci de ruinele fostului spital care poartă amprenta arhitectului James Renwick Jr., care a proiectat vechiul aşezământ de sănătate, dar şi Catedrala Saint Patrick din Manhattan. Ruinele, declarate monument, sunt pentru câteva ceasuri locul de preumblare al unui cârd lung de raţe sălbatice. Treci printre două şiruri de cireşi, vecine cu malul apei. Şirurile de pomi, plantate pe alei pietruite, îngustează perspectiva spre monument, precum o cale a iniţierii. Vederea e înrămată succesiv în designul peisagistic, cu geometria lui controlată milimetric. Descoperi o scară ca o arenă, ce se va deschide larg spre orizont, la capătul ei. Treptele scării sunt largi, dar au o înălţime normală, umană. Poţi citi în granit numele sponsorilor, fundaţii şi persoane private. Peter Georgescu şi soţia lui, Barbara, sunt printre numele celor ce au susţinut realizarea monumentului încă de la început. Graţie intervenţiei preşedintelui Roosevelt, Peter şi fratele lui, aflaţi în domiciliu forţat, într-un lagăr de muncă în România, au fost aduşi în America, unde erau aşteptaţi de ani de părinţii lor.

Scara memorialului te duce la cer, îţi înalţă privirea spre cer. Urcând-o, descoperi treptat firele de iarbă, gazonul uriaş de la capătul de sus al treptelor, vederea zgârie-norilor, a portului, a râului, cu albia lui, ce atinge toate părţile insulei. Ritmul între spaţiile deschise şi cele controlate de aleile de pomi este el însuşi muzical. Asemănător unei procesiuni, unui recviem. Urmează arhitectura ca o piaţetă majestuoasă, un spaţiu solemn, dar deschis, împrejmuit de 28 de blocuri de granit, cântărind fiecare din ele 36 de tone. Tăiate perfect, monumentale, majestuoase, de neclintit. Ele însoţesc spaţiul şi calea ce ne conduce spre lăcaşul unde pluteşte uriaşul cap de bronz al preşedintelui Roosevelt, sculptat în 1933 de sculptorul Davidson. Portret realist, în bronz, impresionant, a cărui levitare în aer sugerează eternitatea. Totul este simplu şi esenţial în acest proiect. Volumul blocurilor de granit, finisajul, accesul luminii care devine ca o foiţă de aur în spaţiul creat prin intervalul subţire dintre volumele masive.

Louis Kahn la masa de lucru

Cerul şi lumina ţin loc de acoperiş pentru această catedrală deschisă spre cer. Aleea de cireşi înfloriţi primăvara, aleea formată de cei 120 de tei tineri, înfloriţi la începutul verii, fagii şi parcul în sine de dinainte de monument au lăsat un loc liber, la intrarea în parc, vegetaţiei naturale, specifică insulei Roosevelt, de pe vremea când era doar un peisaj lăsat de Dumnezeu pe pământ. Alternanţa aceasta între spaţiu deschis şi închis, între natură şi arhitectura modernă, între vegetaţie şi granitul adus din cariera de la Mount Airy, din California, întregeşte un univers în care Memorialul lui Roosevelt de pe insula Roosevelt, proiectat de Louis Kahn, ni se înfăţişează ca o capodoperă a arhitecturii de ofrandă şi pomenire creată de lumea modernă. Nu întâmplător, “Memorialul lui Roosevelt” din “Parcul celor Patru libertăţi” a fost comparat cu piramidele.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.