Corina Crețu anunță ce așteaptă Bruxelles-ul de la Guvernul Grindeanu

Comisia Europeană aşteaptă dovezi de la Guvernul României că poate susţine creşterile salariale şi de pensii angajate şi că nu va depăşi un deficit bugetar de 3 la sută, astfel încât ţara noastră să nu intre în procedura de infringement, de a fi pusă sub observaţie pentru modul în care este depăşit deficitul bugetar, a declarat, luni, la Europa FM, comisarul european Corina Creţu.

Potrivit Corinei Creţu, la Bruxelles există temeri în legătură cu România, în contextul situației din Grecia.

”Domnul prim-ministru (Sorin Grindeanu – n.r.) i-a dat asigurări domnului Moscovici (Pierre Moscovici – comisar european pentru afaceri economice- n.r.) că se fac calcule, astfel încât acest proiect ambiţios de mărire a salariilor să se încadreze în final în acest deficit bugetar de 3 la sută. Comisia Europeană aşteaptă documentaţii din partea Guvernului României. În această etapă suntem – în ce măsură Guvernul României va considera că aceste măriri de salarii sunt sustenabile şi se poate îmbunătăţi viaţa oamenilor, în paralel cu menţinerea acestor reguli. Pentru că am avut cazul Greciei şi, într-adevar, Comisia Europeană are aceste temeri. Spania, Portugalia au intrat în criză. E important să nu ajungem şi noi la fel. (…) Bani, creştere economică avem. Dar să vedem cât de sustenabile sunt aceste propuneri de măriri salariale, astfel încât să nu intrăm pe procedura de infringement, de a fi puşi sub observaţie pentru felul în care depăşim sau nu deficitul bugetar”, a afirmat Corina Creţu.

Vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrivskis şi Comisarul pentru Afaceri Economice şi Financiare, Pierre Moscovici, au trimis, în februarie, ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, o scrisoare în care avertizează că, potrivit datelor disponibile, deficitului ar urma să depăşească 3% în 2017, ajungând la 3,6%, respectiv la 3,9% în 2018. Ei au cerut ca Executivul să anunţe măsuri clare pentru reducerea deficitului bugetar.

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a declarat, săptămâna trecută, că Guvernul este pregătit să ia măsuri de reducere a cheltuielilor, în cazul în care va constata depăşirea ţintei de deficit bugetar de 3% din PIB, astfel încât România să nu depăşească acest nivel, în condiţiile în care datoria publică este estimată să rămână sub nivelul de 38% din PIB. Anunțul ministrului de Finanțe a fost criticat de liderul PSD Liviu Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.