Corina Cretu: Raportul MCV, un instrument al luptei politice

Din păcate, în perioada guvernării portocalii, MCV a devenit un instrument suplimentar al luptei politice, îndreptat împotriva USL, afirmă europarlamentarul pesedist, Corina Crețu.
”Nu este pentru prima oară când critic conținutul Rapoartelor din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Nu am nimic împotriva Mecanismului, țara noastră și l-a asumat, cu bună-credință, într-un moment delicat pentru procesul de aderare. Din păcate, din motive care țin în primul rând de modul în care se face politică în România, în perioada guvernării portocalii, MCV a devenit un instrument suplimentar al luptei politice, îndreptat împotriva USL.
Asta a permis, așa cum remarca săptămâna trecută Ambasadorul Republicii Franceze la București, transformarea Mecanismului dintr-unul de Cooperare într-unul de control al deciziilor care se iau la București de instituții democratic alese. Ambasadorul exprima necesitatea revenirii la scopul inițial al mecanismului, acela de cooperare în domeniul Justiției. Din păcate, Raportul este plin de clișeele pe care anumiți politicieni și jurnaliști, legați ombilical de fosta putere și de Traian Băsescu, le repetă cu obstinație de ani de zile. Fosta putere a admis ca MCV să fie folosit împotriva intereselor României, ca în cazul aderării la Spațiul Schengen, numai pentru a putea folosi o parte a Justiției în scopul de a-și elimina adversarii politici”, scrie Corina Crețu, pe blog.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.