Corporatiști cu față umană

Spectacolul „După ploaie“ de la Teatrul Apollo 111, montat de Alexandru Maftei pe un text din 1993 al dramaturgului catalan Sergi Belbel, este o experiență a răsturnărilor de perspectivă.

Când cobori înspre demisolul spațios din Brezoianu 23-25 nu îți trece prin cap că o să te trezești pe un acoperiș. Și totuși, pe un acoperiș de corporație se petrece toată povestea spectacolului în care discuțiile la o țigară sunt gura de aer de care are nevoie tot angajatul care, oficial, ar trebui să fie nefumător.

Cum știm, problemele le lăsăm la ușă atunci când ajungem la serviciu. Cum problemele nu sunt tocmai câini să îi lași în lesă și să îi iei la plecare, textul lui Belbel urmărește tocmai felul în care grijile vin după tine când ieși la fumat, în scurtele momente în care ceea ce este interzis devine posibil, „pentru că, teoretic, pe acoperiș nu suntem în interiorul clădirii, iar fumatul e interzis numai în interior“, cum spune unul dintre personaje. Dar diferența dintre teorie și practică e cam aceeași dintre interdicția de a fi vicios chiar și în afara serviciului și faptul că încet, încet șefii și angajații (obligați să se declare nefumători) se întâlnesc la țigara strecurată între reprizele de munci.

65 de lei este prețul unui bilet la spectacolul „După ploaie”

Plonjări în realitate

Cuplurile de fumat nu sunt neapărat stabile, dar au o dinamică specială. Ca să pornim de undeva, băiatul de la calculatoare (Andrei Aradits) fumează cu un șef (Lucian Pave), secretarele schimbă între ele perspective despre viață și ciudățenie (Ioana Flora, DanaVoicu, Raluca Botez, Ana Turos), curierul (Bogdan Dumitrescu) are logica lui sexuală, și o altă șefă (Andreea Mateiu), ca tot managerul independent, o face singură.

Din lumea regulilor de serviciu și a etichetelor artificiale fiecare interacțiune înfățișată pe scenă este propulsată în spațiul liber dintre terasă și strada care vuiește 42 de etaje mai jos. Un elicopter care bântuie bezmetic pe sub cerul din care nu a mai căzut picătură de ploaie de ceva timp și personajele încep să se identifice cu lucrurile acelea care ne fac diferiți de rolul profesional. Fiecare cu ce aduce de acasă.

Bogdan Dumitrescu sau Hermes, ameninţat cu poşta electronică

De la film la scenă

Este a doua producție a celor de la Apollo 111 în care un regizor cunoscut pentru realizările sale în film este pus în situația de a coordona o montare de teatru și rezultatul este surprinzător. Alexandru Maftei decupează secvențele piesei și limpezește trecerile altfel destul de bruște de la o stare la alta pentru personaje. Așa că sentimentul că până și dramele capătă sensul cel mai fericit, pe care nu prea îți vine să îl crezi în viață, invocă subtil în spectacolul lui Maftei cea mai directă formă de magie a teatrului. Dacă locul poveștii este, cum spuneam, unic, timpul istoriei noastre se întinde ceva mai multe zile, până plouă (și o scenă, câteva luni după, ca o despărțire de acoperișul cu pricina), iar acțiunea, ei bine, acțiunea este unitară în toate direcțiile posibile, ca o explozie vizualizată în sens invers, până când toate bucățelele cad la locul lor perfect.

Apollo 111 este un proiect inaugurat la finalul anului trecut. Producțiile lor teatrale sunt gândite pentru un număr fix de reprezentații, așa că „După ploaie“ se joacă în perioada februarie-martie. Proiectul vă invita în fiecare stagiune un nou director artistic să coordoneze activitatea teatrală din Brezoianu. Combinația dintre film și teatru este tema acestei prime stagiuni de la Apollo, responsabil fiind actorul Bogdan Dumitrache.

Spectacolul „După ploaie“ nu este recomandat copiilor sub 15 ani. Textul este semnat de Sergi Belbel, directorul Teatrului Național Catalan din Barcelona, iar varianta în limba română îi aparține Deliei Prodan. Vali Ighigheanu a gândit scenografia, iar mișcarea scenică vine de la Arcadie Rusu. În distribuție sunt Andrei Aradits, Raluca Botez, Bogdan Dumitrescu, Ioana Flora, Lucian Pavel, Andreea Mateiu, Ana Turos și Dana Voicu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Tupa 152 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.