Festivalul de la Avignon s-a terminat. Ca întotdeauna a fost şi ora bilanţului, făcut public de Olivier Py şi Greg Germain. Criticul Armelle Heliot, de la Le Figaro, comentează, fără menajamente, ediţia din acest an, remarcând pentru început că “este bizar să constaţi că la festivalul In de la Avignon şi la cel Off există acelaşi obicei: să dai prioritate cifrelor când vine momentul bilanţului”.
La secţiunea Off, la această a 50-a ediţie, au participat 26 regiuni ale Franţei, dintre care 4 departamente “din afara ţării”, şi 25 de ţări străine, instalate în 127 de locuri, cu 1.071 de companii străine, 565 de spectacole de teatru, 301 de spectacole umoristice, 76 de musicaluri, 83 de spectacole de dans, 311 spectacole pentru publicul tânăr…
Des arbres a abbatre, în regia lui Krystian Lupa
Criticul reproşează organizatorilor, mai ales lui Greg Germain, care este responsabilul acestei secţiuni, că nu vorbesc despre spectacolele vulgare, proaste, foarte proaste, că, în concluzie, nu stabilesc nici cea mai mică selecţie la înscrierea spectacolelor.
“E greu de înţeles clar marele proiect al lui Greg Germain, care vrea să facă dinAvignon, de-a lungul întregului an, un cap de pod, un laborator cu scopuri diverse: educaţie, tineret, periferie, relaţii cu străinătatea etc.”, scrie Armelle Heliot.
De fapt, Germain reia marile teme dragi lui Olivier Py, care a lăudat şi el “elanul unei Republici a inteligenţei”, comunicând cifrele pentru In: 58 de spectacole, 280 de reprezentaţii, 120.907 bilete puse în vânzare, dintre care 112.500 vândute, incluzând şi invitaţiile, deci o rată de frecventare de 93,05%.
Richard al III-lea, spectacol eveniment la Avignon
De fapt, ediţia din acest an a fost controversată, mai ales din cauza programării de spectacole excelente şi a altora care au deziluzionat. Iar deziluzia a fost accentuată de cele două spectacole din Curtea de Onoare a Palatului Papilor, cu Regele Lear, care nu au fost convingătoare.
De altfel, Olivier Py a promis că pe viitor va pune în scenă un singur spectacol şi acela “uşor”.
La rândul ei, Fabienne Darge de la Le Monde remarca faptul că Festivalul “s-a deschis cu o capodoperă cum rar se poate vedea – adaptarea de către maestrul polonez Krystian Lupa a textului Des arbres à abattre de Thomas Bernhard – şi cu un dezastru artistic cum poţi vedea la fel de rar – Regele Lear de Shakespeare, pus în scenă de Olivier Py, directorul Festivalului”. Această diferenţă între spectacole a nemulţumit numeroşi spectatori, critici şi oameni de teatru.
Olivier Py a dezamăgit cu Regele Lear
Acestor comentarii, şi mai ales unui articol foarte dur din Le Monde, care ironiza sloganul “cel mai mare teatru al lumii” şi se îndoia de capacitatea secţiunii Off de a releva talente, le răspunde, în L’Express, actorul scriitorul, regizorul de teatru şi film Philippe Caubère. El îl aminteşte pe André Benedetto, autor remarcabil şi fondator al Festivalului Off, şi reiterează “codul genetic” al acestei secţiuni: loc al tuturor întâlnirilor şi al tuturor posibilităţilor, creuzet al pasiunii şi al îndrăznelii, înfrăţirea a autorilor cu actorii “la bine şi la rău”.
“Căutarea, avangarda, adecvarea între un text şi un loc, folosirea fericită a celor mai moderne tehnologii în domeniile luminii şi sunetului dau naştere tatonărilor din secţiunea In care pot nedumeri şi nemulţumi publicul”.
Sofia Dias şi Vitor Roriz în Antoniu şi Cleopatra
Realitatea, conchide el, este alta. “Realitatea este că aceşti jurnalişti nu-şi fac meseria. Vorbesc despre ceea ce nu ştiu. Festivalul de la Avignon (In sau Off, şi la naiba cu aceşti termeni debili şi arhaici) este imens, variat, complex, la fel ca imaginea lumii, este plin de surprize fericite, dar şi de deziluzii înfiorătoare, şi este dificil, ba mai rău, eroic, să-ţi dai seama de asta…” Şi articolul continuă pe un ton aproape vitriolant.
Dincolo însă de criticile mai mult sau mai puţin elegante, în afara celor două spectacole de top ale actualei ediţii, semnate de Krystian Lupa, Des Arbres à abattre, şi de Thomas Ostermeier, cu versiunea “rock and rolla piesei Richard III,au existat câteva surprize frumoase. Pe primul loc cronicarii au situat Antoniu şi Cleopatra de Shakespeare, pusă în scenă de portughezul Tiagio Rodrigues, directorul Teatrului Naţional din Lisabona. O versiune “şamanică”, interpretată de două personaje interşanjabile, bărbat şi femeie, care a devenit un emoţionant balet de dragoste, prin expresia corporală, prin jocul lingvistic.
Scenă din NO51
Fascinant a fost considerat şi Idioţii lui Lars Von Trier, într-o versiune “şoc”, foarte politică, transpusă în Moscova anilor ’90 de regizorul rus Kirill Serebrennikov.
Li s-a alăturat în acest clasament “ad hoc” N051, o piesă oferită de estonienii de la Teatrul NO99. Ene-Liis Semper şi Tiit Ojasoo au creat un spectacol-performance în care teatralizează o poveste individuală, propulsând-o într-o dimensiune socială. Este povestea plină de umor, de frenezie, a unui om care îşi recompune fotografiile distruse de soţie. De aici, o reflecţie asupra imaginarului memoriei, a relaţiei prezentului cu trecutul.
Fabrice Lambert, Jamais assez
La polul opus, Dinamo, un melo trash, a dezamăgit mai ales venind din partea unui regizor ca argentinianul Claudio Tolcachir, autorul apreciat al mult premiatului spectacol Cas de la famille Coleman.
Ar mai fi de amintit câteva surprize plăcute venite din partea unor coregrafi mai puţin mediatizaţi. În primul rând coregrafa Gaëlle Bourges, cu À mon seul désir, un spectacol în jurul Doamnei cu licornul, în care istoria artei stă alături de reprezentarea femeii în lumea actuală. Dar şi Fabrice Lambert, cu Jamais Assez, sau Eszter Salamon, cu Monument O, o istorie a secolului al XX-lea, prin inermediul dansurilor de război.
Eszter Salomon, Monument O
Bilanţul Festivalului de la Avignon a fost însoţit de ştirea că viitoarea ediţie va fi deschisă de revenirea Comediei Franceze, după 23 de ani de absenţă. Regizorul belgian Ivo van Hove, unul dintre cei mai importanţi ai scenei europene actuale, va realiza o adaptare a filmului lui Luchino Visconti din 1969, La caduta degli dei (Căderea zeilor).
Un alt artist care va veni în mod sigur anul viitor la Avignon este Julien Gosselin, cel care a adaptat şi a regizat Particulele elementare de Michel Houellebecq. El a anunţat o adaptare-fluviu, de aproximativ 8 ore, a romanului neterminat, 2666, al scriitorului chilian recent dispărut, Roberto Balano. Cartea este considerată un mare text al secolului al XXI-lea, o plonjare într-o lume în care răul face legea.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.