Costache Negruzzi – „Alexandru Lăpuşneanul”, o nuvelă foarte actuală în aceste zile

Protestul de proporţii din aceste zile din faţa Guvernului, dublat acum şi de protestul de la Cotroceni, face actuală o nuvelă pe care mulţi dintre noi am studiat-o la şcoală: „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi, în care Vodă caută să rezolve un „miting de protest” avant la lettre, prin sacrificarea boierului Moţoc.

Pentru reamintire, dar şi pentru a da o sugestie celor interesaţi, indiferent de tabăra în care se află, publicăm scena celebră, în care Alexandru Lăpuşneanu se află alături de boieri, în timp ce mulţimea furioasă era sub balconul Palatului. Şiret, domnitorul îi întreabă pe boieri ce să facă şi dacă n-ar fi potrivit să pună „organele de ordine” să tragă cu tunurile, iar boierii sînt entziasmaţi în faţa acestei idei. Numai că Vodă vrea să afle ce doreşte şi muţimea, strategie care-i surprinde pe „manifestanţi” care, brusc, vor o rezolvare concretă: capul lui Moţoc!

Dar, mai bine să citim textul lui Negruzzi, unde vom găsi şi expresia celebră „proşti, dar mulţi”:

„Văd că armaşul întîrzie, zise Lăpuşneanul curmînd pre Moţoc, care se învălmăşea în vorbă. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. Ha, cum socoţi şi dumneata?

– Aşa, aşa, să-i împuşte cu tunurile; nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de mojici, de vreme ce au perit atîţa boieri. Da, să-i omoare de istov.

– M-aşteptam s-aud asemene răspuns, zise cu oţărîre Lăpuşneanul, dar să vedem întăi ce vror. In vremea aceasta, armaşul se suise pe poarta curţii şi, făcînd semn, strigă:

– Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba?

Prostimea rămasă cu gura căscată. Ea nu se aştepta la asemenea întrebare. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea. Începu a se strînge în cete, cete, şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. În sfîrşit începură a striga:

– Să micşureze dăjdiile! – Să nu ne zapciască!

– Să nu ne mai împlinească! – Să nu ne mai jăfuiască!

– Am rămas săraci! – N-avem bani! – Ne i-au luat toţi Moţoc! – Moţoc! Moţoc! – El ne beleşte şi ne pradă! – El sfătuieşte pre vodă! Să moară!

– Moţoc să moară! – Capul lui Moţoc vrem! Acest din urmă cuvînt, găsind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui Moţoc vrem“.

– Ce cer? întrebă Lăpuşneanul, văzînd pre armaşul intrînd.

– Capul vornicului Moţoc, răspunse.

– Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe; n-ai auzit bine, fîrtate! vrei să şuguieşti, dar nu-i vreme de şagă. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îţi spun că eşti surd; n-ai auzit bine!

– Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici. Într-adevăr, ostaşii nemaiîmpotrivindu-se, norodul începuse a se căţăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Moţoc! Capul lui Moţoc vrem!“

– Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. Maică preacurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!. Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică, să postesc cît voi mai ave zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!. Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre nişte proşti, pre nişte mojici. Pune să deie cu tunurile într-înşii. Să moară toţi! Eu sînt boier mare; ei sînt nişte proşti!

– Proşti, dar mulţi, răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece; să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi cînd îmi spuneai că nu mă vrea, nici nu mă iubeşte ţara. Sînt bucuros că-ţi răsplăteşte norodul pentru slujba ce mi-ai făcut, vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele şi mai pe urmă lăsîndu-mă si trecînd în partea Tomşii.

– Oh! nenorocitul de mine! strigă Moţoc smulgîndu-şi barba, căci de pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el. Încai lăsaţi-mă să mă duc să-mi pun casa la cale! fie-vă milă de jupîneasa şi de copilaşii mei! lăsaţi-mă să mă spoveduiesc! Şi plîngea, şi ţipa, şi suspina.

– Destul! strigă Lăpuşneanul, nu te mai boci ca o muiere! fii român verde. Ce să te mai spoveduieşti? Ce-i să spui duhovnicului? că eşti un tîlhar şi un vînzător? Asta o ştie toată Moldova. Haide! Luaţi-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce pradă ţara.

Îndată armaşul şi căpitanul de lefecii începură a-l tîrî. Ticăitul boier răcnea cît putea, vrînd să se împotrivească; dar ce puteau bătrînile lui mîni împotriva acelor patru braţe zdravane care-l trăgeau! Vrea să se sprijinească în picioare, dar se împedeca de trupurile confraţilor săi şi luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. În sfîrşit puterile îi slăbiră, şi sateliţii tiranului, ducîndu-l pe poarta curţii mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulţime. Ticălosul boier căzu în braţele idrei acestei cu multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăţi.

– Iată cum plăteşte Alexandru-vodă la cei ce pradă ţara! ziseră trimişii tiranului.

– Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. Şi mulţămindu-se de astă jertfă, se împrăştii. În vreme ce nenorocitul Moţoc perea acest fel, Lăpuşneanul porunci să rădice masa şi să strîngă tacîmurile; apoi pusă să răteze capetele ucişilor şi trupurile le aruncă pe fereastră”.

Din cînd în cînd, guvernanţii noştri de azi ar trebui să treacă pe la bibliotecă şi să-i citească pe clasici. Ar avea multe de învăţat!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.