Cotidianul.ro vă prezintă lista samsarilor din Parlamentul României

MRU şi PDL propun o lege unică în analele parlamentarismului românesc. 22 de senatori poartă începând cu data de 5 martie 2013 „ştampila” de promotori ai mafiei retrocedărilor.

Ponta: MRU este premierul samsarilor

„Cei care au făcut foarte mulţi bani, samsarii, au oameni ai lor în Parlamentul României; unul dintre ei este un fost prim-ministru, mai sunt câţiva, au depus un proiect de lege care este exact pentru ei, cum să dăm la cei cu drepturi litigioase, de fapt, nu la proprietari, o groază de bani, în continuare”. Această declaraţie a fost făcută de premierul Ponta miercuri, în debutul şedinţei de guvern, dar nu a primit atenţia cuvenită din partea presei deşi conţinea acuzaţii destul de grave. Cu câteva zile înainte, tot premierul Ponta a făcut o referire directă la fostul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, dar s-a crezut că se referea la legea pe care guvernul PDL pe care l-a condus urma să o dea în aprilie 2012. Nu, referirea era la o propunere legislativă înregistrată pe 5 martie 2013 în Senat de PDL.

Lege cu dedicaţie pentru cumpărătorii de drepturi litigioase!

Pe 5 martie a.c., PDL depune la Senat o propunere legislativă privind stabilirea şi plata despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada regimului comunist. Nu comentăm fondul proiectului, dar un articol iese în evidenţă şi reprezintă o premieră în legislaţia din România. Este vorba de teza a doua a alin. 2 a art. 16 care sună astfel: art. 16: (1) Soluţionarea cererilor (de despăgubire – n.a.) se face în ordinea înregistrării lor; (2) Prin excepţie de la alin. 1 au prioritate de soluţionare cererile persoanelor (…) care au cumpărat drepturi patrimoniale litigioase.

Suntem deci în faţa unui articol de lege făcut – explicit – cu dedicaţie. Un articol de lege care, dacă ar fi adoptat, urmează că protejeze şi să acorde facilităţi unei categorii dubioase de persoane, adică aceea care i-a păcălit, escrocat pe foştii proprietari sau urmaşii lor, cumpărându-le la preţ derizoriu drepturile de proprietate şi urmând să beneficieze urgent de despăgubirea integrală a proprietăţilor.

O palmă pentru Parlamentul României

Această propunere legislativă vine exact în momentul în care Guvernul (presat şi de unele obligaţii internaţionale) a elaborat o lege în care urmează să impoziteze cu 85% profitul obţinut de către cumpărătorii de drepturi patrimoniale litigioase. Întreaga societate civilă a criticat toate variantele de legi de retrocedare/despăgubiri din ultimii 15 ani, tocmai pentru că nu existau clauze restrictive pentru descurajarea cumpărătorilor de drepturi litigioase. În orice ţară normală, după apariţia unui astfel de proiect de lege, ar urma anchete, pentru că este clar că autorii proiectului, Mihai Răzvan Ungureanu este conducătorul de proiect, protejează anumite persoane sau chiar propriile persoane. Înregistrarea unui astfel de proiect de lege reprezintă o palmă la adresa Parlamentului României. Pentru că este o încercare de legalizare a unei situaţii similare fraudei.

Cotidianul.ro vă prezintă lista celor care au promovat această iniţiativă legislativă, cu menţiunea că unii dintre susţinători, prin funcţiile deţinute anterior, au avut legătură directă cu procesul de retrocedare şi despăgubire.

Lista autorilor, co-autorilor şi susţinătorilor proiectului

Mihai Răzvan Ungureanu – senator Forţa Civică (fost prim-ministru)

Ion Ariton – senator PDL (fost ministru)

Riceard Badea – senator PDL pentru diaspora

Marius Bălu – Senator PDL (fost preşedinte CJ Mehedinţi)

Anca Boagiu – senator PDL (fost ministru)

Leonard Cadâr – senator PDL (fost viceprimar 2000-2003)

Gigi Chiru – senator PDL

Marinică Dincă – senator PDL

Daniel Florian – senator PDL

Gavrila Ghilea – senator PDL – fost prefect

Traian Igaş – senator PDL (fost ministru)

Marius Isăilă – senator PDL

Dumitru Oprea – senator PDL

Marius Paşcan – senator PDL

Nicolae Vlad Popa – senator PDL

Cristian Rădulescu – senator PDL

Ciprian Rogojan – senator PDL

Alin Tişe – senator PDL (fost prefect)

Andrei Volosevici – senator PDL (fost primar)

Dănuţ Culeţu – deputat Forţa Civică (fost prefect)

Dan Cristian Popescu – deputat Forţa Civică

Cristian Roman – deputat Forţa Civică

MRU şi PDL au ratat „tunul” din aprilie 2012

Vom face un apel la memorie. După cum se poate observa, MRU şi „fiţi ungurenii mei” aveau intenţii necurate şi când erau la guvernare. Abia după apariţia proiectului din martie 2013 se poate înţelege mai bine uriaşa diversiune de acum un an de zile, când la CEDO oficialii români au informat că efortul financiar pentru despăgubiri integrale s-ar ridica la 21 de miliarde de euro iar ulterior, MRU şi ministrul de Finanţe, Bogdan Drăgoi, au anunţat că suma pentru despăgubiri totale s-ar ridica la 16 miliarde de euro. Stratagema era una simplă: nu se mai restituia nimic în natură, iar în acest caz, statul, adică regimul MRU-Băsescu, urma să vândă (mai mult ca sigur pe sume modice) clientelei politice ultimele imobile şi terenuri nerestituite; cum despăgubirile în cuantum de 15% ar fi căzut la Curtea Constituţională – pe motiv de discriminare faţă de foştii proprietari despăgubiţi anterior –, se aloca pe o perioadă de timp suma de 16 sau 21 miliarde de euro, din care erau suficiente miliarde pentru cumpărătorii de drepturi litigioase. Cumpărători printre care nu excludem că puteau fi şi interpuşi ai foştilor guvernanţi. Cotidianul.ro a fost primul mediu de informare care a contestat şi demontat cu date precise sumele avansate de MRU şi acoliţii săi. Am avut dreptate. Actualii guvernanţi au arătat că de fapt ar fi necesare pentru despăgubiri cca 8 miliarde de euro – şi în acest caz avem unele semne de întrebare, dar în mult mai mică măsură faţă de anunţurile din 2012.

MRU 2012 vs MRU 2013

Culmea, tot MRU este cel care se dă cocoş şi se răţoieşte la actuala guvernare: „Dacă este să aducem vorba despre samsari, domnul Ponta ar trebui să privească în spatele său, spre cei care se presupune că îl susţin, şi să se întrebe câţi dintre ei au făcut averi considerabile din afaceri imobiliare. Legea iniţiată de noi, agreată cu majoritatea asociaţiilor de proprietari şi susţinută de grupul PDL din Senat, este o lege transparentă, cu aplicare imediată şi care asigură restituirea în integralitate a drepturilor proprietarilor”. Articolul din proiectul de lege însă îl contrazice flagrant.

Dar mai avem şi alte contraziceri:

MRU 2012 (la guvernare): Nu se restituie nimic în natură

MRU 2013 (în Opoziţie): Se restituie în natură

MRU 2012: Despăgubiri plafonate în valoare de 15%

MRU 2013: Despăgubiri integrale

MRU 2012: Eşalonare a despăgubirilor plafonate pe o durată de 10-12 ani

MRU 2013: „Ponta şi guvernul său vin cu o lege ale cărei efecte sunt amânate până în 2017”

Orice alt comentariu este de prisos.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.