Agenda conferinței bilaterale a președinților Statelor Unite ale Americii, George Herbert Walter Bush, și Uniunii Sovietice, Mihail Sergheevici Gorbaciov, a fost axată pe actualizarea și adaptarea la noul context al Declarației asupra Europei eliberate, ale cărei echivocuri au permis Uniunii Sovietice să-și impună regimul politic totalitar în toate țările eliberate de Armata Roșie de sub ocupația statelor Axei Berlin – Roma – Tokio.
Președintele Bush, în discursul său din 30 mai 1989, de la Mainz, a enunțat cele trei cerințe ale reconcilierii istorice care urma să pună punct Războiului Rece: (1) slăbirea controlului Moscovei în țările-satelit; (2) instituirea sistemului politic pluralist; (3) partidele să poată participa, fără calificările de la Yalta, ca „fasciste” ori „naziste”, la alegeri libere constituante în toate țările socialiste europene (la solicitarea expresă a lui Gorbaciov, „alegeri libere care să nu implice obligatoriu un control internațional asupra lor”).
În schimbul acceptării de către Gorbaciov a acestor reforme politice, președintele Bush îl asigura că nu se va acționa în dauna securității Uniunii Sovietice. Mai mult chiar, se întrevedea posibilitatea unor aranjamente financiare care să mai atenueze unele dintre consecințele dramatice ale prăbușirii economiei.
Lista generalilor implicați în evenimente și care au decedat în împrejurări suspecte este însă mult prea lungă pentru a nu fi și ea un argument al conspirației internaționale.
România, restanța lui Gorbaciov
Gorbaciov s-a prezentat la Malta cu o restanță: România, unde Nicolae Ceaușescu continua să-i sfideze pe toți, deopotrivă, din Est și din Vest, acuzându-i că și-au dat mâna pentru lichidarea socialismului, a cuceririlor revoluționare ale popoarelor.
După Malta, în zilele de 4-5 decembrie 1989, Gorbaciov i-a convocat pe toți liderii statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. A existat, desigur, și o ordine de zi prestabilită, dar informarea asupra rezultatelor Conferinței de la Malta, în versiunea Kremlinului, era scopul principal.
La rândul său, președintele Bush a efectuat vizite de informare a partenerilor din Alianța Nord-Atlantică: 3-4 decembrie la sediul NATO, iar la 16 decembrie la Paris.
Detonatoarele de la Iași, Cluj și Timișoara
La 12 zile de la încheierea Conferinței de la Malta, detonatorului prevăzut de KGB pentru perestroika românească i-au fost aprinse fitilurile. Cele de la Iași și Cluj erau umede, au fâsâit și atât. La Timișoara, în schimb, cu concursul mai multor servicii secrete, cu o implicare agresivă a Ungariei și Iugoslaviei, plus surprinzătoarea coincidență a executării silite a deciziei judecătorești de mutare și evacuare a pastorului Tokes Laszlo, detonatorul a funcționat.
Două divizii GRU de „turiști sovietici”
Cu trei luni înainte de detonarea situației explozive acumulate în ultimii ani, pe teritoriul României era dispus un amplu dispozitiv clandestin al forțelor militare speciale de insurgență ale GRU, purtătoare ale tradițiilor Armatei Roșii în materie de revoluții spontane, revolte populare, insurgență contrarevoluționară, puciuri militare, lovituri de stat sau de palat. Afluxul celor circa 70.000 de turiști sovietici era acoperirea ideală, masa în care una-două divizii ale GRU erau acul în carul cu fân. Totul a fost anticipat, din vara-toamna anului 1968, până în cel mai mic detaliu: ascunzători cu arme și muniții, spitale de campanie, echipe medicale, gazde conspirative, căsuțe poștale, curieri ș.a. Membrii grupelor de acțiune vin și pleacă discret, doar cu o inofensivă sacoșă de voiaj. Este peste evidențe că un astfel de dispozitiv de acțiune clandestină nu ar putea fi amplasat, ori dislocat instantaneu, iar odată realizat, este un bun câștigat pe termen lung.
Planul de dezmembrare a României
Planul sovieto-ungaro-iugoslav al „reformării perestroikiste a României”, asumat și de puterile occidentale, cunoscut la Vatican, a fost însă numai parțial realizat, fiind sine die amânat: unirea celor două Moldove, a Banatului sârbesc cu Banatul românesc, a Maramureșului interior cu Maramureșul exterior, tranșarea statutului noilor entități, dar și al Dobrogei, toate acestea făcând să pară cât mai firească și desprinderea Transilvaniei, în care scop Armata de Vest a Ungariei fusese dislocată la frontiera cu România.
Planul menționat a fost sabotat de doi generali români. În ordinea deciziilor și actelor lor de comandă, generalul-colonel Iulian N. Vlad și generalul-maior Ștefan Gușă.
Acțiunile generalilor Vlad și Gușă
Cel dintâi menționat, generalul-colonel Iulian N. Vlad, în calitate de ministru secretar de stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului: (1) a interzis uzul de armă; (2) și-a dezarmat toate forțele luptătoare din subordine, inclusiv deținătorii de armament individual, dispunând securizarea și sigilarea locurilor de păstrare a armamentului și muniției; (3) a interzis, din faza incipientă a evenimentelor, orice fel de intervenție sau prezență a Securității în mișcările de stradă și (4) a dejucat provocările și diversiunile prin care se urmărea declanșarea unui război fratricid între Armată și Securitate. Dacă acest obiectiv intermediar al conspirației internaționale ar fi fost realizat, calea intervenției externe și condițiile izbucnirii războiului civil, implicit ale dezmembrării teritoriale a României, erau împlinite.
Cel de-al doilea general, generalul-maior Ștefan Gușă, în calitate de şef al Marelui Stat Major, s-a opus cu fermitate și vehemență ofertelor armatelor ungare și sovietice de a intra pe teritoriul României. Trebuie menționat că războiul informațional crease deja, în câteva zeci de minute, starea de teroare psihică și isterie mediatică, de tulburări, incidente, amenințări și pericole iminente, toate induse prin dezinformare în cascadă și transmise în direct de televiziune, pentru ca cererile de intervenție militară externă, care, de altfel, au și fost anunțate ca realizate, să aibă aparențele de necesitate.
Tentative de asasinat împotriva generalilor
La viața generalului Iulian Vlad au fost nu mai puțin de opt tentative de atentat. Prima tentativă a fost făcută în sediul Comitetului Central, în noaptea de 22/23 decembrie 1989, fiind vizat și generalul Ștefan Gușă, ambii generali fiind împreună la singurul centru operativ de comandă legal al forțelor armate (Armata, Ministerul de Interne – Securitate, Miliție, Pompieri). Ambilor generali li s-a solicitat de către Ion Iliescu să coopereze în cadrul Comandamentului Militar. Un comandament ad-hoc constituit la Comitetul Central, date fiind prezența lor acolo și situația creată ca urmare a faptului că mai multe grupuri care se revendicau revoluționare acționau anarhic, interferându-se în comunicarea publică a televiziunii și a radioului, substituindu-se decidenților militari legali, contribuind astfel la amplificarea dezordinilor, a panicii și la crearea de incidente armate. Centrele de comandă militară instituite la Televiziunea Română și la Ministerul Apărării Naționale nu funcționau sub autoritatea șefului Marelui Stat Major. Dimpotrivă, din cele două centre erau deturnate, contramandate și sabotate ordinele generalului Ștefan Gușă.
Generalul Ștefan Gușă a fost eliberat din funcția de șef al Marelui Stat Major, fiind înlocuit, la 28 decembrie 1989, cu generalul Vasile Ionel.
În seara zilei de 28 decembrie 1989, generalul Gușă l-a informat pe generalul Vlad că viețile lor sunt în pericol, propunându-i să accepte o gardă militară comandată de un ofițer pentru care garantează. Garda a fost acceptată și în circa 20 de minute a realizat dispozitivul de protecție. Aceasta era cea de-a patra situație de pericol pentru viața generalului Vlad.
Generalii rușilor
Generalul Vasile Ionel a fost anume reactivat cu scopul de a fi numit șeful Marelui Stat Major. El fusese trecut în rezervă în anul 1980, din aceleași motive ca și alți generali și înalți ofițeri cu probleme contrainformative și vulnerabili la provocările de trădare exercitate asupra lor servicii de spionaj străine. Cele mai notorii cazuri erau cele ale generalilor Nicolae Militaru, Nicolae Doicaru, Ștefan Kostyal și Ioan Șerb, acesta din urmă fiind și condamnat, în anul 1971, oficial pentru deținere de documente secrete de stat în vederea divulgării. Generalii Nicolae Militaru și Vasile Ionel au rechemat imediat în cadrele active generalii și ofițerii superiori din categoria anterior amintită: Paul Romano Cheler, Jean Ioan Moldoveanu, Marin-Gheorghe Bălteanu, Ioan Bucur Bordei, Liviu Traian Ciubăncan, Horia Traian Opruță, Dumitru Nicolae Pletos, Gheorghe Constantin Popescu, Marin Pancea, Nicolae Gheorghe Hârjeu ș.a., pe care i-au numit în importante funcții de comandă ori alte poziții-cheie pentru reușita conspirației.
Procesul politic al lui Iulian Vlad
Generalul Iulian Vlad, în boxa acuzaţilor
Generalul-colonel Iulian Vlad a fost arestat, formal, de generalii Vasile Ionel și Ion Hortopan, supervizați nemijlocit de Gelu-Voican Voiculescu. Nicolae Militaru și ambasadorul Uniunii Sovietice la București, Evgheni Tiajenikov, au ținut să privească scena escortării generalului Vlad de către o grupă de soldați, echipați de luptă, cu baionetele la arme.
Generalul Vasile Ionel, asemenea lui Silviu Brucan, a intervenit și asupra președintelui completului de judecată al celor trei procese intentate generalului Vlad. Motivul intervenției a fost decizia retrimiterii cauzei la anchetatori, deoarece rechizitoriul nu a fost susținut de probe. Mai mult, cele câteva zeci de martori ai acuzării au făcut depoziții favorabile generalului Vlad. Din acel moment, procesele generalului Vlad nu s-au mai judecat după regulile cercetării judecătorești, ci după indicații politice. Indicații politice care au fost cuantificate cumulativ în 25 de ani de ani de închisoare. A executat 4 ani, respectiv un sfert din pedeapsa cea mai mare, fiind eliberat prin efectul legii.
Generalul Ștefan Gușă a fost mutat la Cluj, apoi la Buzău. A decedat în anul 1996, în urma unui cancer galopant.
Citiţi şi
„Cotitura istorică” de la Malta (I)
„Cotitura istorică” de la Malta (II)
Cotitura istorică de la Malta (III)
Cotitura istorică de la Malta (IV)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.