Cotyso Străuţ percepea 10% din pădurile retrocedate

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Felician Cotyso Străuţ, şeful Ocolului silvic Răstolița, jud. Mureș, acuzat de primire de foloase necuvenite în formă continuată (5 acte materiale), potrivit unui comunicat DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureș.

Potrivit rechizitoriului, „în perioada 2001 – 2009, inculpatul Străuț Felician Cotyso, după ce şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu care i-au revenit în calitate de șef al Ocolului silvic Răstolița, referitoare la retrocedarea pădurilor private ale unui proprietar, precum și la administrarea acestora, a acceptat calitatea de moștenitor testamentar-legatar cu titlu particular dispusă de respectiva persoană prin testament”.

Zeciuiala lui Străuţ

Mai precis, şeful Ocolului silvic Răstoliţa cerea 10% din fiecare retrocedare de pădure la care participa. Procurorii DNA au reuşit să dovedească cinci astfel de situaţii, în urma cărora Felician Cotyso Străuţ s-a ales cu 415,2 hectare de pădure din totalul suprafețelor de pădure reconstituite, în baza procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, pe raza judeţelor Sălaj și Mureș, astfel:

  • 10% (respectiv suprafața de 0,986 ha pădure) din suprafața de 9,86 ha pădure situată în jud. Mureș, pe raza Ocolului Silvic Luduș,
  • 10% (respectiv suprafața de 226,081 ha pădure) din suprafața de 2.260,81 ha pădure, situate pe raza Ocolului Silvic Răstolița,
  • 10% (respectiv suprafața de 107,324 ha pădure) din suprafața de 1.073,24 ha pădure, situate pe raza Ocolului Silvic Lunca Bradului,
  • 10% (respectiv suprafața de 30,808 ha pădure) din suprafața de 308,08 ha pădure, situate pe raza Ocolului Silvic Lunca Bradului,

Momentul primirii efective a respectivelor terenuri îl reprezintă „data rămânerii definitive a fiecăreia dintre hotărârile judecătoreşti prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de pădure respective”, mai arată sursa citată.

Sechestru asigurător asupra pădurilor înşfăcate

Procurorii „au dispus măsura sechestrului asigurător asupra a 415,2 ha teren cu vegetație forestieră, situate pe raza județelor Mureș și Sălaj, ce i-au revenit inculpatului Străuț Felician Cotyso, conform unor prevederi testamentare”, mai arată comunicatul DNA, potrivit căruia, „procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI”.

DNA precizează că „această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Ce are de făcut un şef de Ocol Silvic în cazul unei retrocedări

Ca şef de Ocol Silvic implicat în retrocedări de pădure, Străuţ era obligat

  • să analizeze respectarea condiţiilor legale pentru aplicarea întocmai a prevederilor Legii nr. 1/2000 privind retrocedarea terenurilor;
  • să întocmească şi să pună la dispoziţia comisiilor locale de aplicare a legii 1/2000 documentaţia necesară;
  • să facă parte din Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, în calitate de reprezentant Romsilva şi de șef al Ocolului Silvic
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.