Cozonacul literar le contrazice pe gospodine

La aproape o sută de ani de când celebrul gastronom Păstorel a publicat rețeta de cozonaci cu 50 de ouă la kilogramul de făină, îndelung contestată de gospodine, un chef român a refăcut-o cu succes și ne explică pașii ce trebuie urmați pentru acest aluat perfect.

În 1933, Păstorel Teodoreanu a publicat în presa vremii o rețetă nemaivăzută și nemaiauzită de cozonaci. Ce avea ea atât de special? Se foloseau 50 de ouă pentru fiecare kilogram de făină. Imediat după publicare, la poșta redacției au ajuns multe scrisori de la gospodinele românce care contestau cu vehemență rețeta și care scriau că sigur este vorba de o greșeală de tipar. Ofuscat la culme, mucalitul scriitor le-a replicat acid contestarilor și, în nu puține rânduri, a explicat răspicat că pentru un aluat perfect aceea este paritatea.
De curând, unul dintre cei mai bine cotați chefi români, Nico Lontras, care s-a întors de câțiva ani în țară, după ce a gătit prin mari res-taurante din Estonia, Irlanda (în 2004 a fost desemnat cel mai bun chef expat din Irlanda), Norvegia etc., a refăcut pas cu pas rețeta de cozonaci și ne-a explicat care sunt „secretele lui Păstorel“.

Demersul lui Nico Lontras nu este singular și nici întâmplător. Cheful se preocupă de mult timp de reintepretarea rețetelor tradiționale și, împreună cu istoricul culinar Cosmin Dragomir, se străduiește să valorifice tezaurul gastronomic național.

Într-unul dintre articolele dedicate acestui preparat, Păstorel mai menţionează: „Dacă sunteţi de părerea mea că un cozonac bun trebuie să se desfacă uşor în felii de sus până jos, dacă nu supravegheaţi personal fabricarea cozonacilor sau dacă aţi uitat reţeta bătrânească, vă reamintesc că aluatul nu trebuie frământat cu degetele, ci numai cu pumnii strânşi“.

Chef Nico Lontras: „Nu încercaţi să improvizaţi, etapele lui Păstorel au multă noimă“

Marea problemă cu această reţetă constă în faptul că există o masă umedă (ouă, lapte, ulei, unt etc.) care, la prima vedere, nu se va transforma într-un aluat ferm, ci parcă ar deveni mai mult un fel de aluat precum cel de clătite.

„Cel mai probabil, aceasta este partea care a speriat pe toată lumea şi e de înţeles. Însă dacă urmaţi toţi paşii, o să vedeţi, va ieşi un minunat cozonac. Nu încercaţi să improvizaţi, etapele lui Păstorel au multă noimă. Spre exemplu: gălbenuşurile de ouă frecate cu sare şi lăsate la frigider peste noapte se transformă, după deshidratarea datorată contactului cu sarea, într-un fel de emulsie care e mai groasă. Zahărul trebuie adăugat abia la final, ca să fie masă solidă, nu dizolvată. Iar plămădeala se face cu o parte din făina oprită. Apoi, când spune Păstorel că trebuie să frămânţi două ore, să ştiţi şi de la mine că două ore trebuie să munciţi la aluat până va căpăta cu adevărat consistenţa necesară. Am frământat cu pumnul, împreună cu un coleg, Felician Mureșan, în ture, până nu ne-am mai simțit mâinile. Este nevoie de răbdare și mâini serioase“, ne-a spus chef Nico Lontras.

Rețeta originală a lui Păstorel

Păstorel Teodoreanu

„Material: 150 ouă, 3-4 (maximum) kg făină, 1 pahar mare (de apă) cu rom alb, 1 baton vanilie, 1 litru lapte, jumătate de pachet drojdie, 3-4 linguriţe rase cu sare, 3-4 păhăruţe de vin cu unt topit şi cald, 1 păhăruţ untdelemn fin, zahăr tos circa 1,200 kg.

Explicaţie. Când aplici această reţetă, nu poţi spune: am să fac trei sau cinci kilograme de cozonaci, ci am să întrebuinţez atâtea ouă. Ouăle nu sunt toate la fel şi făina nu-i toată deopotrivă de uscată. Cu cât este mai uscată, cu atât înghite mai mult lichid (ceteşte: ouă şi rom).

Observaţie. Pentru fabricarea cozonacilor trebuie socotite 12 (douăsprezece) ore. De aceea, e bine să fie pregătite toate de cu seara şi să te apuci de treabă cu noaptea în cap.

Tehnică. Se strică de cu seara ouăle, punând gălbenuşurile deoparte. Albuşurile le pui unde vrai, căci ori pui prea puţin (ca o linguriţă de omăt), ori deloc – cam totuna este. În gălbenuşuri pui sarea, mesteci, pui la rece şi te culci. A doua zi: într-un vas foarte curat, pui doi pumni de făină (circa 500 gr) pe care o opăreşti cu lapte clocotit. Se mestecă cu o lopată anume, de lemn (sau cu un linguroi, şi se bate straşnic până se face ca o pomadă, fără nici un gogoloş. Când s-a răcorit (să poţi suferi degetul cel mic), adaugi drojdia, pregătită astfel: fărâmiţată într-o farfurie adâncă şi frecată cu două-trei linguri de zahăr, până se face ca o cafea cu lapte. Mesteci bine drojdia cu pomada, acoperi cu un şervet şi pui la loc călduţ (nu fierbinte), ca să crească.

Frămânți timp de două ceasuri. În timp ce creşte plămădeala (aşa se cheamă amestecul de mai sus), strecori prin sită gălbenuşurile în covată (albie de lemn, foarte curată, uscată şi călduţă), clăteşti cu două-trei linguri de apă călduţă vasul în care au stat şi torni totul în albie. Dacă vrai, pui şi o ceaşcă de albuş spumă, dacă nu, nu pui. Baţi gălbinuşurile cu străşnicie, adaugi romul şi baţi, şi baţi, baţi mereu şi te bucuri că miroase bine; adaugi apoi vanilia tăiată mărunt şi baţi înainte până ce plămădeala a crescut frumos. Când e gata plămădeala, o răstorni pre ea în albie şi mesteci până se face una cu gălbenuşurile Pe urmă, începi a pune făina, câte puţin, şi a tot mesteca şi bate cu lopata, până ce nu mai poţi. Atunci, frămânţi cu pumnii închişi, până ce obţii un aluat potrivit de moale. Când crezi că nu mai încape făină, cântăreşti câtă a rămas, ca să ştii câtă ai întrebuinţat, şi pui zahărul şi untul după proporţia: 300 gr zahar la kilogramul de făină şi un pahar de unt, plus unul, aşa, pe deasupra. După ce a intrat făina, frămânţi înainte, punând zahărul, puţin câte puţin, până ce-l pui tot. După ce ai isprăvit zahărul, pui untul (câte un păhăruţ) şi untdelemnul, întorcând aluatul mereu în aceeaşi parte (ca să iasă felii).

Pui la crescut la loc călduţ, nu fierbinte, acoperit bine, ca să nu se răcească, şi laşi două-trei ore, până ce a crescut frumos. Ajuns aici, pui în formele unse perfect cu unt sleit (o treime din formă), şi iarăşi acoperit, la loc călduţ, aproximativ o oră. Cât timp cresc în forme, se pregăteşte cuptorul (detaliu foarte important). Când e gata şi cuptorul, ungi cozonacii cu ou bătut şi presori cu migdale tăiate sau zahar granulat şi, cu «Doamne-ajută», pui la cuptor, unde stau o oră, o oră şi un sfert, cel mult. La cuptor trebuie om priceput, ca să-l cerce, cu făină de păpuşoi (porumb), să nu puie cozonacii prea deşi, să-i acopere la nevoie ca să nu se pălească, să le puie «zăgneaţă» etc.

La scosul din cuptor, alt meremet. Scoţi cozonacul, îl scuturi puţintel cu urechea aplecată, să-l auzi dacă joacă. îl culci apoi cu formă cu tot pe-o coastă, sprijinit de-un lemn. După două-trei minute, îl mai scuturi şi-l răstorni încetişor, cu binişorul, pe ceva moale şi-l legini cătinel şi cu mare băgare de seamă, ca să nu se cumva turtească şi încruzească! Abia un ceas după ce i-ai scos din cuptor îi duci în casă şi, după două-trei, când sunt bine răciţi, ii transporţi în cămară. Ca să-i păstrezi bine şi multă vreme proaspeţi, îi înveleşti (pe fiecare în parte, se înţelege) în hârtie impermeabilă şi în şervet gros. Cozonacul făcut după această reţetă trebuie să nu se usuce trei şi chiar patru săptămâni.

P.S. Reţeta de mai sus n-am luat-o nici din cărţi, nici n-am inventat-o. O transmit întocmai cum mi-a fost comunicată din casa părintească, unde e aplicată de când ţin minte E o veche reţetă rusească, cunoscută de la bunica mea maternă, care, la rându-i, a primit-o aşa de la bătrâni. S-a menţinut până în prezent, numai prin tradiţie orală şi mai ales prin practică.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.