„Cred că Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi o sămânţă a creaţiei”

În timp ce alţii se plâng de criză, managerul şi magicianul Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu aleargă prin toată lumea adunându-şi prieteni, sponsori şi toate formele de asociere, reţele culturale, mecena naţionali şi internaţionali, reuşind o formidabilă performanţă ce ne dă tuturor un sentiment al demnităţii şi al construcţiei. Şi asta, pentru că el consideră că “totul e să crezi în ceea ce vrei, să lupţi pentru excelenţă”. Şi el deschide ochii spre toate valorile reale şi pieţele autohtone, europene, mondiale. El ştie să facă din teatru o sărbătoare a clipei, dar şi a eternităţii. 

“Directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, creează o fascinantă Arcă a lui Noe, în lumea teatrului mondial, urcând pe puntea ei, excepţionala familie a teatrului sibian dimpreună cu toate speciile de teatru de pe meridianele lumii. La Sibiu, în timpul Festivalului, sentimentul de a face teatru aducând pe scenă/puntea corabiei teatrale perechi şi echipe creatoare e un fapt de domeniul evidenţei. După ce petreci timpul miraculos al festivalului, alergând cu sufletul la gură să prinzi atâtea spectacole-eveniment, montări intrate la secţiunea Patrimoniu, spectacole de stradă şi companii de dans clasice ori moderne, tot ce ţine de fenomenul teatral underground, platformele create de arta vizuală, de ateliere, proiecte, spectacolele-lectură, conferinţe, lansări de carte şi teatrul de la miezul nopţii, care au loc atât în spaţii convenţionale, dar şi neconvenţionale, simţi nevoia să trimiţi un mesager care să certifice faptul că Teatrul, cu toate formele lui, n-a fost înghiţit de potop, că bătrânul Noe şi-a trimis porumbeii de pe puntea acestei diversităţi salvatoare şi încă o dată salvată, ca să primească semnul pământului învingător peste ape”.

Un dialog despre capitala teatrului, cu poveştile sale fermecătoare şi ritmurile sale incandescente.

“Infernul cu miros de Paradis”

Directorul Teatrului Radu Stanca din Sibiu, Constantin Chiriac. Foto Dragos Spiţeru

Eşti un adevărat globe-trotteur, dar şi un perfecţionist. La fiecare început de vară, timp de zece zile, Sibiul se umple de iubitori de teatru, care se revarsă pe străzi, se aşează la masă în cafenele şi se adună sub bolţile sobre ale bisericilor. Nu este puţin lucru să poţi simţi cum, datorită unui festival, se naşte o comuniune în înţelegerea Artelor spectacolului, o atmosferă unică, care se transformă parcă într-un alt univers. Dar, mai întâi, să vorbim despre Troţki, rolul interpretat de tine în “Undeva la Palilula”.

În primul rând este o premieră în producţia cinematografică românească. Filmul este total altceva decât s-a făcut până acum. Consider acest scenariu ca fiind cel mai bun de la Lucian Pintilie cu „De ce trag clopotele Mitică”, având o limbă românească atât de frumoasă, zone de dramatism, de umor şi de poezie. În acelaşi timp, nu poţi să nu vezi zona atât de specială care îi este caracteristică lui Purcărete: zona de bâlci, de metafizică, un fel de baroc ilogic românesc.

La graniţa dintre real şi ireal ca în toate spectacolele lui…

Este totodată o zonă de poezie şi de tristeţe, de reflecţie profundă, acumulată de-a lungul experienţei atâtor şi atâtor spectacole. Singurul meu regret e că filmul a apărut poate prea târziu, în sensul că, totuşi, sunt aproape 10 ani de când l-a gândit şi fiecare an care trece aduce o anume depreciere. Orice creaţie are o perioadă socialmente necesară de naştere şi de promovare.

Cu siguranţă l-a întârziat din cauza lipsei de bani. Cum ai intrat în pielea lui Troţki? Cum te-ai apropiat de el?

Un personaj foarte special. Sincer să fiu, când am citit scenariul, nu m-am gândit nicio clipă că îmi va da acest rol. M-am gândit la Gogu. Din păcate, nu puteam juca Doctorul pentru că presupunea cel puţin cu zece ani mai puţin decât aveam, deşi cred că deţineam datele pentru rol. A fost o surpriză. În acelaşi timp, Troţki este unul dintre cele mai interesante roluri pe care Purcărete le-a creat. E adevărat, că atunci când vorbeam cu el acum 10-15 ani, i-am povestit despre bunicul dinspre tată care a făcut 17 copii până la 78 de ani şi a trăit 105 ani. La 100 de ani, i-au căzut dinţii şi i-au crescut dinţi noi, dinţi de lapte. Ca în Marquez. După un secol de existenţă vine un alt secol în care începe totul să reînflorească. I-a plăcut atât de mult gândul, încât a venit cu această propunere. Personajul meu are un singur dinte pe care îl pierde graţie tuturor amicilor din Palilula din noaptea de beţie şi, după ce se căsătoreşte, trăind această experienţă extraordinară a noii dragoste, îi cresc dinţi de lapte. Troţki e plin de umanitate, de căldură. Totodată este cel care a controlat din punct de vedere ideologic tot acest spaţiu. Are multe precepte atât de inflexibile care aduc mult rău locuitorilor de acolo. În acelaşi timp, Silviu l-a lăsat singurul în viaţă, alături de personajul principal care, vrând-nevrând, este mărturia a tot ce s-a întâmplat în Palilula. Probabil că salvarea lui se datorează acestui sentiment târziu care îl umanizează într-un anume fel. Are, bineînţeles, toate ticurile, toate tarele unui mic dictator. Are şi o mare zonă de umanitate, de umor, de înţelegere. Este un personaj frumos şi complex la care am lucrat cu foarte multă plăcere, în condiţiile în care perioada de muncă a fost absolut cumplită pentru că s-a întâmplat exact acum trei ani, când era frig de crăpau pietrele. Uneori am avut şi -15 grade. Într-o hală în care sunt geamurile sparte e mult mai frig. Eram în pielea goală, în căzile alea în care, vezi Doamne, noi ne simţeam extraordinar pentru că eram la baia publică şi ne duceam acolo ca boierii Palilulei să ne relaxăm. Toţi am fost acolo dintr-o mare, mare prietenie pentru Silviu şi pentru ce a însemnat el în viaţa noastră, deoarece mulţi dintre actori fac parte din teatrele în care el a montat. „Undeva la Palilula” va fi proiectat în 30 mai în Sala Balanţa, unde va putea fi revăzut şi „Faust”.

În Troţki din Undeva la Palilula, împreună cu Olivia Niţă şi Constantin Cicort

Este cunoscut faptul că Silviu Purcărete lucrează întotdeauna cu o echipă cu care are afinităţi.

Absolut. Şi probabil că datorită acestei prietenii am trecut peste toate greutăţile, toate inconvenientele care au apărut pe parcursul celor două luni şi jumătate. Apoi a fost o perioadă de post producţie foarte lungă. Sunetul a ieşit foarte, foarte bine. Vasile Şirli a făcut un lucru extraordinar. Publicul cu siguranţă se va lăsa purtat de magia imaginilor create de cei doi scenografi, Helmut Sturmer şi Dragoş Buhagiar, care au reuşit un decor perfect pentru atmosfera poveştii. Actorii au realizat adevărate performanţe sub mâna lui Silviu Purcărete care ştie să orchestreze.

Sigur, şi a lui Şirli care semnează coloana sonoră. Pentru că şi acolo, ca şi în spectacolul „Ultima zi a tinereţii”, al lui Kordonskyi, pe care l-am văzut recent, muzica punctează fiecare gest şi fiecare situaţie, ca într-o partitură, muzica însăşi e un personaj.

Într-adevăr, muzica nu are numai o dimensiune ilustrativă. Face parte din construcţia operei în sine.

Troţki seamănă cu vreunul dintre personajele pe care le-ai mai interpretat?

Am avut un singur rol de felul acesta în „Lungă poveste de dragoste”, de Tudor Popescu, spectacol pe care l-am făcut prin 1987. Nu cu Silviu Purcărete, ci cu o regizoare care cred că nu mai este în ţară. Dar a fost mai mult o creaţie colectivă. Jucam cu Virgil Flonda şi aveam rolul unui torţionar care, în timp, evolueză de la tânărul care se furişează şi-şi face o carieră în zona politicului până la cel care ajunge supremul decident. Făceam atunci o combinaţie între ce însemna un secretar de partid dur, mergând la exemplele consacrate, Stalin şi Ceauşescu. Foloseam ambele personaje. De altminteri au fost multe probleme cu vizionările. Am reuşit să-l aducem pe scenă, a avut un succes extraordinar, dar, din păcate, din 1990 încoace şi-a pierdut actualitatea şi a trebuit să renunţăm la el, mai ales că nu personajul meu era problema, ci povestea însăşi.

Teatrul îmbrăţişează universalitatea

Şi în această vară, burgul sibian va fi inundat de sute de artişti, de zeci de spectacole de teatru şi de dans. Te afli încă odată în faţa unui eveniment de anvergură, Festivalul de Teatru de la Sibiu, care, ca şi în alţi ani, este o adevărată demonstraţie de virtuozitate şi stil. Festivalul, care se desfăşoară între 27 mai şi 3 iunie, însumează, timp de 10 zile, peste 350 de evenimente, în peste 60 de spaţii de joc, cu peste 2.500 de artişti şi invitaţi, cu aproximativ 62.000 de spectatori pe zi.

Este a XIX-a ediţie. Teatrul este sărbătoarea clipei, dar asta nu ne împiedică să ne amintim de ea. Teatrul este magie. Am încercat tot timpul să aduc acest festival în avangarda teatrului mondial, care să ia pulsul teatrului românesc. Am mai vorbit şi în alte întâlniri ale noastre despre felul în care a crescut festivalul de-a lungul timpului. Este probabil cea mai rapidă dezvoltare a unui fenomen cultural, pentru că el nu a depins de politicile statului român, de prezenţa sau lipsa unei politici culturale a întregului areal românesc. Festivalurile importante, atâtea câte sunt în România, din păcate, nu au o agendă a evenimentelor care să dea coerenţă şi un motiv de atracţie pentru turiştii străini. Festivalul de la Sibiu şi, treptat-treptat, Festivalul Enescu, care sunt totuşi festivaluri de nişă, vor putea să aducă acel surplus de turism de care România are atât de multă nevoie. Este un lucru pe care eu îl subliniez mereu.

Dar tu la Sibiu deja ai reuşit. Sibiul e plin de turişti în perioada festivalului.

Noi am reuşit ca festivalul să devină un vârf de lance, de 19 ani de când îl facem, el fiind şi motorul Capitalei Culturale din 2007, dar de atunci s-a învăţat acest limbaj al unei coerenţe a evenimentelor într-o agendă culturală, care este firească la nivelul unei comunităţi atât de importante cum este Sibiul şi cum ar trebui să fie majoritatea oraşelor care au un trecut istoric, un patrimoniu, un site şi, cât de cât, pretenţia unui oraş civilizat. Revenind la dimensiunea istorică a ceea ce înseamnă Festivalul de la Sibiu, niciunul dintre festivalurile importante din lume, de la Edinburgh, la Avignon sau Salzburg nu a avut o dezvoltare atât de accelerată, în progresie geometrică. Spunând de atâtea ori că acest festival este în acord cu viaţa, am avut nevoie să sar etape. Din acest motiv am gândit o dezvoltare în progresie geometrică, lucru care a reuşit cu prisosinţă  pentru că am înţeles că în jurul lui, ca să pot să-l dezvolt şi să-l fac foarte puternic, trebuie să aduc alte instituţii care să-i dea credibilitate. Dacă până în 2000 am făcut festivalul din postura de artist şi de manager, de fapt din 1997, am adăugat „Bursa de Spectacole”, singura din România, am adăugat  Şcoala de Teatru din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, din 2000 am creat Şcoala de Management Cultural din cadrul Universităţii şi am preluat şi destinele Teatrului Naţional din Sibiu care, la vremea respectivă, era Teatru Dramatic şi pe care l-am transformat în 2004 în Teatru Naţional, cu o subordonare locală. Orice structură poate fi naţională, internaţională prin proiecte, prin activitate, prin anvergură, dar ea este profund legată de comunitatea căreia îi aparţine. Ea trebuie să fie în acord cu tot ceea ce înseamnă specificul acelei comunităţi, cu viziunea de dezvoltare interioară. Aducând toate aceste structuri în jurul festivalului, ele funcţionează pe principul vaselor comunicante, slujindu-se între ele şi împreună dând forţă conceptului pe care l-am gândit şi care se dezvoltă în timp.

Cultura, moneda noastră forte

În Eu, Rodin, cu Esther Cloet

Încă o dată Sibiul are posibilitatea de a deveni o placă turnantă în dialogul creativităţii internaţionale, construind o piaţă culturală, fiind un promotor de evenimente şi proiecte. O politică culturală se poate înfăptui pe termen lung. Fiecare ediţie este centrată pe teme de mare actualitate, programul din acest an fiind construit în jurul crizei.

„Crize – Cultura face diferenţa”. Cred că este una dintre cele mai inspirate teme pentru că, într-adevăr, cultura, în orice domeniu, face diferenţa. Putem să gândim cultura la nivel de standard şi de elită în orice zonă a unei societăţi. Nu vorbesc de cultură numai în zona creaţiei artistice. Putem să vorbim despre o cultură a afacerii, de una a business-ului, de una a banului, de una a educaţiei… În fiecare zonă, în clipa în care ne adresăm culturii, vorbim deja de generaţii care au lucrat în acest domeniu, vorbim de acumulări, de iniţiative, viziuni, de decantări, de scări de valori. Care, din păcate, sunt din ce în ce mai puţine sau mai puţin respectate în această ţară.

Să înţeleg că ai reuşit să impui pe plan internaţional afirmaţia ta, „cultura este moneda noastră forte”, produsul nostru cel mai vandabil şi competitiv pe piaţa internaţională. Cultura este un factor determinant care poate genera soluţii pentru a ajuta societatea romînească. În implementarea valorilor europene, totdeauna cultura a fost în avangardă.

Tema Festivalului de la această ediţie am impus-o la câteva întâlniri importante pe care le-am avut în luna ianuarie la Bruxelles, când am inaugurat unul dintre cele mai importante proiecte culturale ale Europei, „Oraşe pe scenă/ Cities on stage/ Villes en scene”, care formează un fel de ligă a campionilor teatrelor din Europa, pentru că vorbim de nume celebre ca „Odeon”, din Paris, Teatrul Naţional din Bruxelles, „Volksbühne” din Berlin, „Young Vic” de la Londra, „Teatro de La Abadía” din Madrid, „Teatro Stabile Mercadante” din Napoli, „Almada” din Lisabona, „Folkteatern” din Göteborg, al lui Lars Noren, alături de „Teatrul Naţional” din Sibiu. Lucrăm împreună pe un proiect european în următorii cinci ani. Vin cele 9 structuri cu 3 milioane, iar Uniunea Europeană spijină acest proiect cu trei milioane. Impresionantă a fost participarea preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso la lansarea oficială a proiectului. La conferinţa de presă a mărturisit că prezenţa sa singulară se datorează faptului că a vizionat spectacolul cu „Faust” pe care l-am prezentat la Bruxelles în toamnă şi care l-a impresionat atât de mult încât a fost un argument suficient de a veni şi a saluta această iniţiativă la care Teatrul Naţional care a produs acest spectacol este partener. Am avut atunci o întâlnire cu „Asociaţia Europeană a Festivalurilor”. 25 de personalităţi din Europa am fost invitate să facem un grup de reflecţie împreună cu Comisarul European, cu Comisia Europeană, cu Comisariatul pentru cultură, educaţie, tineret şi multilingvism despre ce înseamnă proiectul european şi care sunt oportunităţile de finanţare şi de dezvoltare pe perioada 2014-2020. Intervenţia mea a fost foarte apreciată. Avansam ideea că în ţările arabe, în acest moment, moneda de schimb este petrolul. Noi, ar trebui să gândim în Europa care este moneda de schimb. Ce reprezintă Europa în acest moment. Mulţi au afirmat că, probabil, moneda de schimb este democraţia. Este posibil, cu toate că aproape în fiecare ţară din Uniunea Europeană, în această clipă, democraţia este gândită puţin diferit, dacă ne gândim numai la mişcările de extremă dreaptă, de naţionalism pe care le înregistrăm în atât de multe ţări în care domneşte de multă vreme democraţia. Şi atunci am propus ca moneda de schimb la nivelul Europei să fie cultura. Şi dacă la un moment dat în ţările arabe petrolul se va sfârşi, în mod cert, în Europa, cultura nu se va sfârşi niciodată. Ar trebui să avem grijă ca ea să devină acest motor, atât de sănătos, de dezvoltare din toate punctele de vedere a comunităţilor, a regiunilor, a naţiunilor. Se pare că acea întâlnire a fost benefică pentru că există o propunere la nivelul Parlamentului European, ca bugetul pentru cultură, care este absolut ridicol, să fie crescut cu 40%. Este o propunere importantă, nu temerară, dar oricum importantă, pe care noi avem datoria să o susţinem.

Spectacole-lectură, conferinţe, ateliere, dezbateri, lansări de cărţi

Cum se regăseşte Festivalul de la Sibiu în toată această problematică?

Europa este în această clipă, prin câteva ţări care sunt în situaţii deloc fericite din punct de vedere economic, în căutare de susţinere financiară, de investitori. Europa se uită la modul foarte serios către China. Şi atunci, cultura poate deveni un înainte mergător serios. Anul acesta a fost consacrat relaţiilor privilegiate de schimb cultural între Europa şi China. Cum eu am o experienţă de invidiat în raport cu tot ceea ce înseamnă activitatea culturală, nu numai cu China, fiind, în perioada 2007-2010, consultantul Expoziţiei Mondiale de la Shanghai, perioadă în care m-am ocupat de tot ce înseamnă eveniment „outdoor”, pe parcursul celor trei luni cât a durat expoziţia, am reuşit să înţeleg o parte din mecanismele care funcţionează în societatea chineză, dar şi unele din resorturile creatoare în domeniul artistic. Şi atunci, am fost invitat atât de partea europeană, cât şi de partea chineză ca unul dintre oamenii care pot să exprime un punct de vedere serios şi să propună soluţii, proiecte pentru această dezvoltare. Festivalul Internaţional de la Sibiu este unul dintre motoarele importante de dezvoltare a acestor relaţii dintre România în primul rând şi China, dintre Europa şi China.

Să revenim la programul din anul acesta. Care sunt punctele forte care vor rămâne indiscutabil în memoria spectatorilor? Ce personalităţi aşteptaţi?

Lucrez de 7 ani să-l aduc pe Peter Stein, unul dintre cei mai mari regizori ai secolului al XX-lea. Este unul dintre numele celebre, alături de Peter Brook, de Grotowski, de Luca Ronconi, de Strehler, de Ariane Mnouchkine care au marcat dezvoltarea teatrală europeană, mai ales că vine dintr-un spaţiu atât de interesant cum este cel german. Spectacolul lui cu „Faust Fantasia” va intra în dialog cu marea producţie a lui Silviu Purcărete. Nu întâmplător, John Freeman, unul dintre criticii importanţi şi profesorii universitari din lume, va lansa volumul  „Teatrul lumii. Cele mai importante spectacole de la Peter Brook la Jocurile Olimpice de la Sydney” în care sunt incluse cele mai frumoase 15 spectacole din ultimii 30-40 de ani, între ele fiind şi „Faust”. Seria „Conferinţelor” va avea o dimensiune cu totul şi cu totul aparte. Vor fi nume celebre, precum belgianul Jan Lauwers, un regizor pe care îl curtez de patru ani şi care acum vine şi cu filmul său „Goldfish Game” şi ţine şi o prelegere. Totodată, vom avea un spectacol – lectură din creaţia sa, „Camera Isabellei”, dar şi montarea cu „Casa cerbilor” în interpretarea celebrei Needcompany. George Banu va intra într-un dialog cu marele regizor Peter Stein, pe tema „De la colectiv la singurătate”. Va fi lansat totodată şi noul său volum, „Cortina sau fisura lumii”. Dan C. Mihăilescu va conferenţia despre „Caragiale ca lux”.

Constantin Chiriac, în Pampon in D’ale carnavalului

Nu vor lipsi nici atelierele şi l-aş aminti pe Niky Wolcz de la Columbia University New York, cu “Zibaldone-All’ Improvviso”. De asemenea, va fi regizorul canadian Wajdi Mouawad, cel care a fost doi ani la rând consultantul artistic al „Festivalului de la Avignon”, unul dintre cei mai interesanţi autori şi regizori din Europa şi din America de Nord, care vine cu două spectacole scrise de el, „Seuls” şi „Reves”. George Banu şi Felix Alexa vor avea un dialog cu acesta, pe tema „Scena, tabloul şi lumea”. Vor sosi şi directorul Festivalului de la Edinburgh, Jonathan Mills, noul director al Festivalului de la Salzburg, Alexander Pereira, Ioan Holender, care va lansa cartea “Ich bin noch nicht fertig. Erinnerungen / I Am Not Finished Yet Memories/ Spuse, Trăite, Dorite. Amintiri, de Ioan Holender. Din nou, va veni la Sibiu Eugenio Barba, atât cu un spectacol, cât şi cu o conferinţă şi mai ales cu „Arta secretă a actorului: Dicţionarul de Antropologie Teatrală”, una dintre cărţile fundamentale ale artelor spectacolului pe care am făcut efortul uriaş, împreună cu Editura Humanitas, de a o aduce în România. De asemenea, tot pe ideea „Cultura face diferenţa”, am hotărât, având atât de multe nume sonore, să facem o secţiune de spectacole-lectură cu texte propuse de mari regizori, care sunt în acelaşi timp autori. În deschiderea festivalului va fi unul dintre cei mai mari regizori pe care-i are Polonia, Grzegorz Jarzyna, un om la 42-43 de ani, căruia statul polonez i-a făcut un centru de cercetări teatrale. Este un subiect pe care îl supun atenţiei guvernanţilor, pentru că Polonia este una dintre puţinele ţări din Europa care nu a avut recesiune şi cultura a fost unul dintre principalele argumente. Acolo cultura a făcut diferenţa. Sunt 29 de centre de cercetare pornind de la Kantor la Grotowski. Să nu uităm că, din păcate, Liviu Ciulei a plecat. A fost unul dintre marii renascentişti ai Europei şi ai lumii, un artist complet şi noi nu avem un centru de cercetări, un centru de documentare în care tinerii să vină să vadă spectacolele miraculoase pe care le-a făcut de-a lungul timpului, ce a gândit el în zona filmului, a scenariului, a arhitecturii şi a tot ce înseamnă noua scenografie în teatrul românesc şi mondial. În cazul unor asemenea valori este nedrept ca tocmai ţara de origine să nu le preţuiască. Noi ne putem mândri cu regizori importanţi care fac carieră mondială, precum Silviu Purcărete, care este, cred, unul dintre cei mai interesanţi regizori în clipa aceasta, de asemenea, cu Andrei Şerban care a bătut monedă pe crearea unui centru de cercetare, centru care s-a dus din păcate în zona derizoriului. În clipa asta cred că este imperios necesar ca Purcărete să poată să construiască un asemenea centru. Să nu uităm că, după triumful cu „Faust”, festivaluri importante, cum sunt cele de la Edinburgh, Dublin şi Belfast îl comisionează. Acum doi ani, au cerut un spectacol, un proiect pe care să-l cumpere. Se întâmplă foarte rar. Şi iată, produce „Călătoriile lui Gulliver”. Evocam posibilitatea de a construi în jurul a tot ceea ce Purcărete a însemnat şi înseamnă în artele spectacolului din România şi din Europa, un centru de cercetări. Am propus în spectacolele-lectură un text al lui, realizat împreună cu Dick McCaw, din Marea Britanie, care a făcut carieră, „De Sade”, spectacol pe care l-a creat pentru capitala culturală europeană de la Bologna şi de la Praga. Vor mai fi piesele „Medea” şi „Între noi totul e bine”, de Grzegorz Jarzyna, „Seuls” şi „Reves” ale lui Wajdi, un text inedit al lui Aureliu Manea, „Penelopa rămâne îngândurată”. Vă daţi seama ce bucurie să poţi aduce un text al unuia dintre regizorii geniali, cu un destin atât de tragic. În acelaşi timp, vom şi publica o carte a lui Aureliu Manea, „Texte inedite”. Deci, va fi o structură cu totul specială.

Werther, de la Schauspielhaus Graz

Numeşte câteva dintre marile companii teatrale care vor veni la Sibiu?

Alături de nume celebre ca Teatrul Naţional din Bruxelles, „Abadia” de la Madrid, va fi „Katona Jozsef” din Budapesta, cu o participare foarte importantă, vin din Austria, pentru prima dată, patru teatre cu două spectacole din Graz, „Werther” şi „Maestrul clovnilor” şi cu „Procesul”, în regia lui Gernat Plass de la „TAG Theater Wien”.

„Maxim Gorki” de la Berlin, unul dintre cele mai importante teatre din arealul germanic, prezintă „Prinţul Friederich Von Homburg”, în regia lui Armin Petras. Va fi un spectacol excepţional cu „Trei surori”, venit de la Sankt Petersburg, în regia lui Lev Erenburg, apoi „Iubirea Fedrei”, de Iva Milosevic, al Teatrului de Dramă din Jugoslavia, „Killing Time” al lui Eugenio Barba, în interpretarea „Odin Teatret”, „Între noi totul e bine”, în regia lui Grzegorz Jarzyna,  “Exils/ Înstrăinări/Ţipete mute”, în regia lui Fabrice Murgiade la “Théâtre National de la Communauté Française” din Bruxelles.Ca întotdeauna, vor fi prezenţi şi japonezii, cu “Floarea de lotus”, deTomoe Shizune & Hakutobo, cu “Romeo şi Julieta”, un solo nonverbal al lui Makoto Inoue, şi cu “Cameristele” în regia lui Renniku Kobo.

Gulliver, în călătoriile sale, se opreşte la Sibiu

Cu siguranţă, „Călătoriile lui Gulliver” va fi revelaţia Festivalului. „Călătoriile lui Gulliver” are patru părţi: „Călătorie în Lilliput”, „Călătorie în Brobdingnag”, care este, de fapt, Ţara Uriaşilor, „Călătorie în Laputa”, unde locuitorii aroganţi şi închipuiţi savanţi nu trăiesc pe pământ ci pe deasupra lui, pe o insulă zburătoare, aluzie la societatea în care trăia, şi, ultima, „Călătorie în Ţara Cailor”, în care o parte a locuitorilor este înzestrată cu raţiune, cealaltă este primitivă şi brutală, dominată de instincte de acaparare. Extrem de semnificativ este finalul cărţii, când Gulliver se întoarce în Anglia, dar nimeni nu-i crede povestirile. Crezi că volumele autorului anglo-irlandez Jonathan  Swift, scrise între 1726 şi 1735, vor reuşi să capteze interesul publicului secolului al XXI-lea?

A fost o muncă sisifică pentru că a folosit toate cele patru volume. Din păcate, „Călătoriile lui Gulliver”, la nivelul cunoaşterii generale, se reduc la aventura din Ţara Lilipuţilor şi din Ţara Giganţilor, însă ele sunt mult mai complexe şi mult  mai dificile. Vorbeam cu Purcărete care spunea: cred că dacă Swift nu s-ar fi născut într-o ţară cu o religie atât de liberă, dacă ar fi fost într-o zonă catolică, probabil că ar fi sfârşit pe mâna Inchiziţiei. Este o carte foarte grea, o carte care nu lasă nicio speranţă. La final Swift a şi avut acest destin. El spune „Dumnezeu a greşit. Pământul nu trebuia lăsat oamenilor…” 

Cu Ofelia Popii in D’ale carnavalului

E o aventură căreia regizorul îi dă glas acum. Au fost momente de cercetare extraordinare. Toţi actorii din distribuţie, Ofelia Popii, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Adrian Matioc, Tomohiko Kogi, Raluca Iani, Cristina Ragos, Veronica Arizancu, Serenela Mureşan, Pali Vecsei, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Adrian Neaclu, Ciprian Scurtea, Natalie Sigg, Alexandru Malaicu, au avut teme de îndeplinit şi din ele s-au structurat idei, gânduri, imagini, căi pe care se merge în această clipă. În spectacol apare şi un cal nărăvaş adevărat. Premiera spectacolului cu „Călătoriile lui Gulliver” va avea loc în cadrul Festivalului de la Sibiu, iar premiera europeană va fi în cadrul celui de la Edinburgh, între 17 şi 21 august, cinci reprezentaţii în teatrul „Rex”, cel mai impozant din Edinburgh, cu 1.200 de locuri. Sunt convins că va avea acelaşi destin ca „Faust”. De altminteri promovarea de care se bucură este absolut extraordinară. Au apărut până acum cinci articole în „The Guardian” despre prezenţa Teatrului Naţional „Radu Stanca” şi a spectacolului lui Silviu Purcărete cu „Călătoriile lui Gulliver”. Avem un mănunchi de artişti foarte importanţi care şi-au dat mâna în jurul lui Silviu Purcărete. Shaun Davy, unul dintre artiştii excepţionli ai Irlandei, muzicianul care face programul muzical din deschiderea şi din închiderea Olimpiadei de la Londra, care lucrează foarte mult la Hollywood, a făcut un cadou extraodinar naţiei române, un spectacol pe care l-am prezentat în 2009, în Biserica Evanghelică din Sibiu, după toate înscrisurile din „Cimitirul vesel”, o muzică de o originalitate şi de o profunzime extraordinare raportate la România, cu nişte valenţe celtice nemaipomenite. El s-a angajat în această aventură, alături de Dragoş Buhagiar care semnează costumele şi scenografia. Vor fi implicaţi şi alţi parteneri din cadrul Facultăţii de Teologie ai Universităţii „Lucian Blaga”, câţiva alţi solişti…

 Universuri fantastice

Cu siguranţă, nu vor lipsi nici spectacolele de stradă, cele care atrag ca un magnet întregul oraş, şi, bine înţeles, focurile de artificii care vor lumina nopţile cetăţilor.  

Aşa cum am obişnuit, Festivalul are această forţă extraordinară de a aduce oraşul la viaţă. Datorită acestei dimensiuni este festivalul cu numărul cel mai mare de spectatori zilnic. Este forţa spectatorului care vine de pretutindeni, pentru că avem 70 de ţări participante şi din fiecare ţară sunt prezenţi turişti. Vom avea zi de zi cel puţin 20 de reprezentaţii în diverse spaţii, cu spectacole de stradă care vor culmina în Piaţa Mare şi în Piaţa Mică cu reprezentaţii de anvergură ca: „Ipamena Brazilian”, ce aduce, prin frumuseţea costumelor şi dansului, magia Carnavalului, un spectacol de mare clasă cu jonglerii, „The Life Is…”, din Germania, „Tărâmul apelor”, din Olanda, „Zânele”, din Franţa, „Zumzet de paradă” din Olanda, „Călăreţii” şi „Cupidonii” ale trupei „Les Goulus” din Franţa, „Pe ritmuri comice”, „Parada barocă” din Germania, „Graţie şi mişcare” şi „Paradă marină”, din Italia, „Noapte de foc”, un spectacol fabulos de circ, creat de Pietro Chiarenza şi Alessandro Serena, tot din Italia… Un alt punct de interes vor fi concertele: cele de „Muzică Elisabetană” şi „Baroc Redivivus”, în interpretarea ansamblului „Rennaisance” din Serbia, concertele de orgă susţinute de cunoscuta Ursula Philippi din Germania în Biserica Evanghelică, „Voci în acorduri baroc”, cu Grupul vocal Acapella, în Biserica Ursulinelor, “Autostrada spre Rai”, muzică gospel din Franţa, ce va fi interpretată în Catedrala Romano-Catolică, “Muzica îngerilor”, în regia lui Francesco Agnello, ce se va desfăşura la Sinagogă, „Otros Aires”, concert electro-tango din Argentina, “Muzică fără frontiere” cu March Mellows Street Band din Germania, dar şi Fanfara de la Cozmeşti, concertul lui Ştefan Bănică jr cu  “The Rock’n roll Band & The 50’s”, Horia Brenciu&HB Orchestra,  „Punk & Perfezione” cu Carloforte Cotillon, “Mabo Band” din Italia, un concert de fado, intitulat “Parfumul vinului vechi”, al Mariei Berasarte din Spania, “Anotimpul chitarelor” din Mexic… Fiecare segment de public se poate bucura de ce înseamnă acest festin al artelor spectacolului.

În paşi de dans

Bineînţeles, vor fi şi numeroase spectacole de teatru-dans.

Ca şi la alte ediţii, vor veni trupe din Israel, din Franţa, din Marea Britanie, din Canada, Italia… Spectatorii vor putea urmări un inflamant flamenco, „Inima ce sparge pieptul”, în interpretarea Companiei Jose Soriano din Spania, sau “Corabia nebunilor”, de Niv Sheinfeld şi Oren Laor, “Lumina înţelepciunii” de la Vertigo Dance Company din Israel şi “În derivă” de Nathalie Bard din Franţa, “Invitaţie la călătorie”, în coregrafia lui Marco Berrettini…

În derivă, spectacolul trupei de dans din Franţa

Spectacole pe care le curtez şi, aşa cum bine ştiţi, nimic nu se naşte de pe un an pe altul. Majoritatea companiilor pe care le invit sunt foarte importante. Astfel, în 2008 am făcut tentativa de a aduce „Centrul Grotowski” care este, probabil, cel mai impozant centru de cercetări în exemplaritatea sa, reuşind să avem o expoziţie şi să proiectăm un film. Am adus „Centrul Kantor” în 2009. Acum vor fi două spectacole, într-o suită de patru zile, prezentate în Cisnădioara. Se va începe cu un spectacol care va fi la bază, chiar în piaţă, în agora din Cisnădioara, şi după 45 de minute ne mutăm şi avem un alt spectacol în cetate: „Rugile copilăriei” de Jaroslaw Fret, de la Teatr ZAR din Polonia.

Teatr ZAR

Avem, de asemenea, o seamă de ateliere de mare performanţă în zona vocii şi a corporalităţii pe care Centrul „Grotowski” le va susţine pe toată această perioadă. De altminteri există un parteneriat foarte serios cu Institutul Adam Mickiewicz, cu Ambasada şi cu Institul Polonez, cu Ministerul  Culturii, pentru că alături de Grzegorz Jarzyna care va veni cu un spectacol exemplar, cu care a fost la Edinburgh, va fi teatrul din Lublin care face unul dintre cele mai importante festivaluri teatrale din Polonia. Aduc de acolo „Fraţii Karamazov”.

Baletul israelian Vertigo Dance Company

Ce loc ocupă artele vizuale? Ce expoziţii mai importante vor face deliciul publicului?

De câţiva ani, împreună cu Dan Perjovski, am dezvoltat o platformă de arte vizuale în cadrul căreia vom prezenta pentru prima dată „Galeria de Artă Contemporană” de la Wroczlaw, cu o formulă de prezentare a noilor spectacole pe care polonezii le dezvoltă într-o galerie de artă. Va fi o serie de expoziţii ca aceea de fotografii a Mihaelei Marin, inspirată de lumea teatrului, cea din lumea artiştilor şi muzicienilor, a lui Wolfgang Sreter din Germania, cea a lui Daniel Munteanu, “Creaturi de lemn”… Întotdeauna există un concept rotund. Nimic nu lăsăm la voia întâmplării şi totdeauna suntem în dialog, în aşa fel încât spectatorul, dar şi profesionistul să poată avea un câştig important de la acest efort pe care noi îl facem cu atâta bunăvoinţă, cu atâta entuziasm, dar şi cu atâta cheltuială.

Bursa de spectacole va funcţiona în aceeaşi formulă?

Va fi una dintre cele mai importante ediţii ale Bursei de spectacole. Am hotărât că e important să reformăm sistemul de prezentare a acestei secţiuni, pentru că, din păcate, instituţiile noastre de spectacol sunt opace, se mulţumesc cu puţin şi nu caută promovarea internaţională. Ca să pot să-i provoc voi aduce câţiva reprezentanţi foarte importanţi ai Burselor internaţionale, cărora li se pot adresa direct, în aşa fel încât să înţeleagă ce înseamnă trend în această clipă. În acelaşi timp adun structurile importante finanţatoare din Europa. Vor fi reprezentanţii Comisiei Europene care vor explica felul în care vor fi selecţionate proiectele din 2014 încolo, ce priorităţi sunt, ce bani sunt. Voi invita, de asemenea, structurile finanţatoare din România să se explice către toţi cei care creează spectacole, pornind de la teatru până la muzică, la Operă, pantomimă, dans etc.

Secţiunea Patrimoniu

O furtună, spectacolul marca Purcărete

Nu aş vrea să nu treci în revistă spectacolele Teatrului „Radu Stanca”, pentru că „Ultima zi de tinereţe”, în excepţionala regie a lui Kordonskyi, distins recent cu Premiul pentru cel mai bun spectacol de către UNITER, pe mine m-a bulversat. Este o montare de mare clasă, cu câţiva foarte tineri actori formidabili, care au şansa să evolueze alături de nume mari ale scenei.

În primul rând, Teatrul Naţional împreună cu Festivalul au inaugurat acea secţiune unică în lume, pe care din păcate nimeni nu poate s-o mai facă, o secţiune de patrimoniu, în care am ţinut ca marile spectacole pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului să existe. Din cauza asta „Faust” este unul dintre miracolele în zona artelor spectacolului, dar şi a turismului cultural în Europa. El va putea fi vizionat în 1 iunie, la Sala Balanţa.

Sigur, va fi şi spectacolul lui Kordonskyi, apoi „Insula” lui Vlad Masacci, o montare interesantă, de care sunt mândru şi care sunt convins că va face carieră internaţională, „Eu, Rodin”, în regia lui Măniuţiu, pe un text de Patrick Roegiers, un spectacol despre putere şi dragoste dintre August Rodin şi Camille Claudel, şi recenta premieră cu „Scrisori de dragoste pentru o prinţesă chineză”, după Matei Vişniec, în regia lui Cristi Juncu.

Voi aduce şi spectacolul lui Silviu Purcărete de la Craiova, cu „O Furtună”, care dă încă odată dimensiunea acestei personalităţi, pentru că eu am văzut alte două spectacole cu „Furtuna”, total diferite şi atât de importante, unul pus la Porto, altul la Nottingham în două chei total diferite, iar această a treia versiune se dovedeşte o dezvoltare extraordinară a textului shakespearian. Va fi prezent şi Marcel Iureş cu una dintre montările cele mai interesante după părerea mea din acest moment, de la noi, „Absolut”, un spectacol după Ivan Turbincă. Pe afiş vor figura şi „Visul unei nopţi de Shakespeare”, după un scenariu creat de George Banu, în regia lui Gavriil Pinte, al Teatrului „Radu Stanca”, „Scrisoarea pierdută” de la Teatrul de Comedie, „Fata din curcubeu”, după un text al Liei Bugnar, cu Tania Popa, de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Apoi, „Goi puşcă”, un excelent musical marca Răzvan Mazilu, de la Teatrul Naţional din Timişoara. În zona dansului, se remarcă spectacolul făcut de Gigi Căciuleanu la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, o „Carmina Burana” exemplară. Nu lipseşte nici Teatrul  „Metropolis”, cu „Lautrec la bordel”, în regia lui Horaţiu Mălăele şi cu remarcabila scenografie a lui Dragoş Buhagiar, „Hoţul de oase”, în regia lui Radu Afrim… Sunt deci nume importante care contribuie la promovarea artei interpretative şi regizorale româneşti.

În rolul marelui sculptor Rodin

„Tineri, cuceriţi oraşul”

Mă întreb uimită cum reuşeşti să organizezi impecabil acest festival cu o mînă de oameni, să alergi dintr-o parte în alta a lumii, să gândeşti tot timpul în perspectivă. La noi se lucrează de obicei de pe o zi pe alta. Mi-aduc aminte că mi-ai vorbit despre „Sibiul Capitală Culturală a Europei” cu vreo cinci ani înainte să se întâmple, când multora li se părea o utopie, pentru că nu eram nici măcar în Uniunea Europeană.

Răspunsul este conţinut în întrebare. Tot timpul gândesc în perspectivă şi nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Şcoala de management este o pepinieră a tot ce facem noi acolo. Oamenii sunt profund implicaţi. Festival este aisbergul ce se vede, dar profunzimea şi greutatea evenimentelor sunt pe parcursul unui an întreg. Am dezvoltat un proiect care se numeşte „Tineri, cuceriţi oraşul”. Eu mă bazez foarte mult pe tineri şi anul acesta voi face o secţiune specială a şcolilor de teatru din Europa şi din lume, invitând şcoli importante din România să se alăture acestui demers. De asemenea, acord mult mai mult credit iniţiativei private, a zonei underground. Vor fi foarte multe cluburi, pub-uri care pot primi spectacole.

Uimitoare este atmosfera, din timpul Festivalului, când oraşul este invadat de tineri care, chiar şi după terminarea spectacolelor şi a concertelor, se retrag liniştiţi să dialogheze în cafenele care sunt deschise până spre dimineaţă.

Şi în acest an, va fi o secţiune ce va începe de la ora 11 seara şi se va termina pe la 3-4 dimineaţa, dându-le lor posibilitatea să se exprime şi dându-le şansa să poată capta atenţia celor prezenţi. În acest program „Tineri, cuceriţi oraşul”, studenţii şcolii de teatru, actorii tineri din Teatrul Naţional au obligaţia, an de an, să facă „one man show”, „one woman show”, spectacole de poezie. Iar tinerii de la management cultural au obligaţia să le producă, să le managerieze, să le difuzeze, să găsească finanţatori. Împreună cu ei am mers în posibilele spaţii care ar putea să prindă astfel viaţă, am vorbit cu patronii de localuri şi până acum am găsit 29 de spaţii noi în care se produc deja spectacole. După cum vedeţi, toate sunt gândite în perspectivă. Suntem singurul teatru din România care are de trei ani toate biletele vândute.

Să amintim că aveţi spectacole şi pe perioada verii.

Ar fi aberant când Sibiul este arhiplin de turişti. Este anormal să închizi poarta teatrului, când spectatorul te roagă că vrea să intre în casa ta.

Turismul cultural şi de business

Spectacol de stradă, Invazia

Să sperăm că cineva, acolo sus, te va iubi încât îţi va oferi şansa de a mări teatrul sau de a face unul nou, aşa cum ar fi normal.

Proiectul este deja început. Am avut o primă licitaţie de a gândi un concept, prin anul 2001-2002, după ce am preluat conducerea teatrului. Primăria ne-a spijinit. Atunci s-au născut nişte soluţii, apoi a venit urgenţa Capitalei Culturale Europene. N-am putut în doi ani să construim un teatru nou. Am fost unul dintre cei care s-au împotrivit pentru că ar fi însemnat să facem foarte multe compromisuri. Să construim o clădire care să nu folosească cu adevărat comunităţii. Căpătând toată această experienţă, având foarte mulţi prieteni care chiar se pricep, unul dintre ei fiind scenograful şi arhitectul lui Peter Brook timp de 30 de ani, care a mers cu el în toate spaţiile de joc, adaptându-le, aducându-le la standarde, acum avem un cu totul alt concept pe care îl vom materializa în maximum cinci ani şi, cu siguranţă, va dezvolta comunitatea şi regiunea. E vorba de trei săli de spectacol, nu foarte mari. O sală va fi cam de 500 de locuri, una de 300 şi una de 150. Secţia română a Teatrului Naţional poate umple zilnic o sală de 500 de locuri. Apoi, va fi o sală Studio, de tip  elisabethan, care va putea fi folosită în toate formele ei de exploatare, de la teatru la dans, iar sala de 150 de locuri va reveni Secţiei Germane, care pentru mine este o revelaţie. Atunci când am luat-o în 2000 ca director, avea 10-20 de spectatori, acum este arhiplină. Noutatea cea mai mare este faptul că pentru fiecare scenă va exista câte o sală de repetiţii, de exact aceleaşi dimensiuni şi cu aceeaşi dotare, în aşa fel încât sălile de spectacol să nu mai fie niciodată ocupate cu repetiţii. Ele vor fi construite modular ca să poată fi unite şi să facem o sală mare când avem marile evenimente. Dar scopul principal la care m-am gândit sunt congresele. În România nu avem în acest moment o sală profesionistă pentru asemenea manifestări. Aici se fac congrese mici, de maximum patru-cinci sute de persoane. Sibiul în clipa aceasta a devenit o ţintă pentru că are notorietatea turismului cultural, are o infrastructură fabuloasă, sunt şapte hoteluri de patru stele, două de cinci stele, alte două de cinci stele în construcţie, alte trei de patru stele în construcţie…  

Se mândreşte şi cu un centru pietonal splendid, cu multe restaurante şi pub-uri  diverse, bune şi foarte ieftine.

Are cel mai modern aeroport, este în mijlocul ţării, are cea mai bună ofertă turistică. Şi atunci, eu am gândit că viitorul acestui oraş este turismul de business şi turismul cultural. La asta visez de când am trecut de sărbătorirea Capitalei Culturale Europene. Este singura Capitală Culturală care  nu a avut o cădere după sărbătorire. Am căutat şi am găsit surse şi resurse ca fiecare ediţie de festival să crească, să respect această progresie geometrică pe care eu am impus-o. Această dezvoltare pe termen lung am gândit-o pentru că cel mai greu lucru e să creezi spectatorii. Şi Sibiul chiar are un public care nu numai că este fidel, dar care şi dă certitudinea că demersul este sănătos, pentru că 78% din publicul meu este până în 28 de ani.

Venind la Sibiu de la prima ediţie a Festivalului, pot să îţi spun că am văzut foarte mulţi oameni decent îmbrăcaţi, chiar eleganţi, de o anumită vârstă.

Da, dar am speranţa viitorului, atât timp cât există o cifră atât de puternică care reflectă tineretul. Am certitudinea că ei şi copiii lor vor veni la teatru.

„Pasiunea depăşeşte greutăţile”

Dragoş Buhagiar îmi mărturisea, vorbind despre Sibiu, „eu aici mă simt acasă. Bucureştiul nu mai există pentru mine, Sibiul este oraşul în care îmi place să trăiesc”. La fel spuneau şi Vasile Şirli, Helmut Sturmer şi George Banu care vin de fiecare dată în Sibiu simţindu-se ca acasă.

Secretul izbânzii este pasiunea, dar, bine înţeles, şi oamenii. Eu lucrez deja pentru ediţia din 2017. Programul din 2013 este făcut în proporţie de 85% . De asemenea, cel din 2014, în proporţie de 40%. Sper din tot sufletul să se întâmple ceva, să nu mai stau sub semnul părelnicului şi îndoielii. Nu se poate să aduci atât de mult profit de imagine culturală, fără să existe o decizie la nivel guvernamental în aşa fel încât să am asigurate cele 26 de procente măcar cu un an înainte, ca să pot atrage mai mulţi bani privaţi. Pentru că atunci când te duci cu argumentul faptului că statul, guvernul tău se implică, altfel stai în faţa surselor şi resurselor europene şi mondiale. În acelaşi timp, costurile se diminuează mult mai mult având bani înainte. În mod cert, toate biletele de avion sunt cu două-trei sute de euro mai scumpe dacă le rezerv în ultimul moment. Dacă aş face contractele cu hotelurile înainte, preţurile ar fi cu mult mai mici. Şi dacă aş putea să le şi dau în perioada grea, noiembrie, februarie, nişte bani în avans, ei ar fi dispuşi să-mi facă discounturi mari. E o gândire economică pe care eu încerc s-o pun în practică pentru a investi cât mai puţini bani şi a câştiga cât mai mult.

Ce te nelinişteşte astăzi?

Lipsa unei scări de valori. Lipsa moralităţii, a unei consecvenţe. Priviţi ce nenorocire se întâmplă cu traseismul ăsta politic.Aş vrea să dispară acest verb pe care îl urăsc, „mă descurc”, „merge şi-aşa”. Trec de colo-colo şi nu mai contează cel care a propulsat – vorbesc de alegător – şi pot să-mi bat joc de destinul unui popor.

Pentru că tema festivalului e „Criza”, cum te descurci cu criza?

Teatrul Naţional din Sibiu este o mare excepţie. Ceea ce facem noi este cu totul altceva. În primul rând pentru că pasiunea depăşeşte greutăţile. Felul în care sunt plătiţi actorii ar trebui să fie prin competiţie. Lucru care nu se întâmplă la nivelul celorlalte teatre. Până nu vom elimina acest „călduţ”, până nu vom avea o agendă a evenimentelor naţionale în aşa fel încât ele să fie corelate cu oferta turistică, să devină motiv de atracţie, până nu va exista această responsabilizare a celor care conduc instituţiile, nu se va face o schimbare. Din păcate, în cultură nu s-a făcut nicio reformă. Fiecare festival trebuie să aibă o unicitate, legată de locul în care este gândit şi se desfăşoară. Trebuie să existe un minim dialog între actori şi spectatori. Va trebui să învăţăm să comunicăm între noi.

Constantin Chiriac şi Marian Râlea în Aşteptându-l pe Godot

„Prin muzică şi cuvânt, comunici cu Dumnezeu”

La ce visezi?

De cele mai multe ori, visele mele sunt legate de proiectele concrete. Ne întrebăm adesea ce moştenim? În primul rând poveştile, apoi visele: despre întâlniri şi prietenii neaşteptate, despre proiecte şi întâlniri nevisate, despre căi simple şi normale de a ne face viaţa mai frumoasă. Fac teatru ca să resimt timpul şi să-l umplu. Cred că Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi o sămânţă a creaţiei. Sunt încântat de faptul că în Catedrala ortodoxă din Sibiu va avea loc un recital de poezie şi muzică religioasă, intitulat “Metanie, Ţie, Părinte”, în cadrul căruia, voi recita alături de Corul Facultăţii de Teologie “Andrei Şaguna” şi cu Divna Ljubojevici, de la Belgrad, cea mai importantă cântăreaţă de muzică bizantină. Voi continua să cred că lumea are nevoie de mângâiere, de cuvânt, de poveste. Aşa cum spunea poetul Radu Gyr, “Sunt duh învelit în nălucă de humă/ Sunt om odrăslit dintr-un tată şi-o mumă/ Dar sunt nerăspunsă-ntrebare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.