Creşterea accizelor: Tăriceanu îl contrazice pe Isărescu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, marţi, că este la curent cu proiectul de creştere a accizei la carburanţi, explicând că s-a ajuns la această soluţie deoarece producătorii nu au ieftinit preţul la pompă, deşi preţul barilului este în scădere, iar măsura nu îi va afecta pe consumatori, pentru care impactul va fi „nesemnificativ”, transmite News.ro.

„Această majoare a accizei se va resimţi într-o măsură nesemnificativă în preţul final al carburantului, la pompă. În România avem cele mai mici taxe pe carburanţi. Din informarea de la Ministerul Finanţelor, în România nivelul taxelor şi accizelor este cel mai redus din Europa”, a adăugat Tăriceanu.

„Pentru consumator nu va fi o povară, având în vedere că în acest moment preţul barilului şi al carburanţilor este redus. Discuţia pe care am înţeles că Ministerul Finanţelor a purtat-o cu operatorii economici este ca această creştere să fie practic absorbită în preţul actual”, a mai spus şeful ALDE.

Guvernatorul BCR are o opinie contrara. Majorarea accizei la carburanți va împinge inflația în sus, a afirmat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, întrebat despre propunerea Ministerului de Finanțe de a majora acciza la carburanți de la 1 septembrie, prin ordonanță de urgență. „Ne va afecta. Deci, va împinge inflația în sus. Deocamdată nu am introdus-o, că e discuție încă. V-am precizat de multe ori că introducem în datele de prognoză informațiile care au un grad ridicat de certitudine. Discuțiile le lăsăm la capitolul discuții, eventual domeniul riscurilor. Acolo ați văzut, la riscuri? Politica fiscală și politica salarială, riscuri să împingă inflația în sus”, a subliniat Mugur Isărescu.

„Presiunile acumulate pe plan intern încep să transpară la nivelul preţurilor de producţie, odată cu disiparea influenţei dezinflaţioniste a mediului extern. Avem costuri salariale care se duc în sus. Avem o majorare o preţurilor de producţie”, a spus Isărescu.

Ministerul Finanţelor a redactat un proiect de ordonanţă de Guvern prin care urmează să fie modificat Codul Fiscal, principalele noutăţi fiind majorarea semnificativă a accizelor la carburanţi de la 1 septembrie, ceea ce înseamnă că şoferii vor plăti mai mult pentru benzină şi motorină, în timp ce patronii sau acţionarii companiilor nu mai plătesc deloc impozit pe dividende din 2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.