Crin Antonescu dezminte manipularea celor de la România TV

Şeful liberalilor dezminte categoric diversiunea „negocierilor” cu Traian Băsescu. Lucruri elementare pe care nu le cunosc unii jurnalişti de la România TV. Ce eveniment va avea loc la Bucureşti pe 7 aprilie.

Dezminţire categorică

Crin Antonescu a dezminţit categoric diversiunea lansată de România TV privind o întâlnire la Bruxeles între Crin Antonescu şi Traian Băsescu şi negocieri între cei doi.

Dacă am vreun motiv să mă văd cu domnul Băsescu sau domnia sa cu mine nu trebuie să ne ascundem pe la Bruxelles. Dar voiam să spun că nici măcar nu am fost în Bruxelles când a fost domnia sa, că este o pură invenţie pe care pot să o înţeleg oricât de grosoloană ar fi, am mai văzut din astea, e o întreaga campanie. E o campanie mizerabilă, fie din minciuni de felul acesta direct, fie din tot felul de aluzii. Adevărul este că nu m-am întâlnit. Nu am în agendă nicio întâlnire cu domnul Băsescu. Nu am niciun subiect de discutat cu domnul Băsescu şi toată discuţia, toată bârfa de fapt, chiar dacă din guri prestigioase, privitoare la o combinaţie, la o apropiere între mine şi domnul Băsescu este o minciună sfruntată”, a declarat Crin Antonescu într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

 

Jurnaliştii lui Sebastian Ghiţă nu cunosc lucruri elementare

La începutul şi spre mijlocul anilor ’90, mediile de informare specializate în diversiuni şi manipulări aveau totuşi ziarişti care ştiau meserie. Când se manipuila sau era cineva atacat, se avea grijă să se evite aberaţii care puteau fi foarte uşor demontate. Nu este şi cazul epigonilor acestora.

„Povestea” cu aşa-zisele negocieri de la Bruxelles dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu mergea până la „intrarea PNL în PPE”. Făcând acest „anunţ” cei de la România TV au dat dovadă că nu au cunoştinţe elementare legate de activitatea politică. „Apartenenţa la o familie politică se decide doar prin congresul partidului. Deci, pentru ca PNL să treacă la PPE decizia o poate lua doar congresul PNL. La ultimul congres nu s-a discutat problema plecării din familia liberală, un alt congres nu se convoacă în viitorul apropiat pentru nici un fel de subiect. Mai mult, problema PPE nu a fost ridicată în niciunul din forurile de conducere de la noi, lucrurile sunt clare, suntem în familia europeană liberală şi nu trecem la vreo altă familie. De altfel, foarte, foarte curând va avea loc la Bucureşti un eveniment deosebit şi atunci se va vedea cât de departe sunt cei care susţin diversiuni de genul PNL intră în PPE”, a declarat pentru Cotidianul.ro, europarlamentara PNL, Norica Nicolai. Este vorba de lansarea, la Bucureşti, pe 7 aprilie, a candidaturii la preşedinţia Comisiei Europene a unuia dintre liderii europeni a liberalilor, eveniment organizat de PNL.

Să nu fi ştiut cei care au lansat ultima diversiune pe piaţă ce prevede statutul liberalilor? (statutul unui partid, alte documente legate de activitatea publică a unui partid sunt lucruri elementare pe care jurnaliştii care se ocupă de scena politică sunt obligaţi să le ştie) Probabil. Pentru că în caz contrar, autorii de „dosare zilnice” sau „săptămânale” ar fi „informat” şi despre „posibilitatea” convocării unui congres. O manipulare în plus nu strica la postul patronat de deputatul PSD, Sebastian Ghiţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Cristescu 134 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.