Crin Antonescu: Din 2012, s-a lucrat pe diferite canale la ruperea USL

Într-un interviu pentru Gândul, la trei ani de la referendumul din 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcția de președinte, Crin Antonescu a declarat că persoane importante din România și din afară au jucat un rol decisiv în ruperea coaliției USL.

“Din 2012, s-a lucrat pe diferite canale la ruperea USL, a tandemului Ponta – Antonescu. Eu cred că în acea perioadă, asta este o părere, nu am date, elemente, dovezi, este pur şi simplu impresia mea, eu cred că încă din acea perioadă, din perioada interimatului, din perioada verii 2012, pe diferite canale s-a lucrat cumva la ruperea acestui tandem politic, extrem de puternic, între mine şi Victor Ponta, între PSD de atunci şi PNL de atunci, o construcţie politică extrem de puternică pentru că avea în spate cei mai mulţi dintre cetăţenii români cum s-a dovedit chiar şi la alegerile din decembrie 2012. Cred că atunci s-a construit o breşă, care apoi a fost din ce în ce sporită, lărgită şi care a dus până la urmă la ruperea USL şi la prăbuşirea acestui proiect politic cu foarte multă forţă”, a declarat Antonescu.

El a mai precizat că existat oameni importanți din instituții importante care nu vedeau cu ochi buni coaliția USL, indiferent de succesul Referendumului.

„Cred că au existat, dar repet, nu am să vă dau nume, pentru că însumi nu am presupuneri concrete în legătură cu acest moment, dar cred că au existat oameni importanţi, persoane importante, care i-au sugerat lui Victor Ponta, că pot face un parteneriat cu domnia sa, cu condiţia să rupă acest tandem, pentru că el era prea puternic”, a adăugat Antonescu.

Referitor la situația în care se află acum premierul, întrebat dacă Ponta va rămâne până la sfârșitul mandatului în fruntea Guvernului, fostul președinte PNL a declarat că acest lucru nu depinde de decizia prim-ministrului.

“Sincer nu cred că acest lucru depinde de decizia domnului Ponta. Dacă e să fac un pronostic, probabil că acest lucru se va întâmpla mai devreme, undeva în toamna aceasta”, a mai declarat el.

În cadrul aceluiași interviu, fostul președinte liberal a vorbit și despre rolul crescut al serviciilor secrete.

“Este o situaţie periculoasă puterea serviciilor”, o putere cauzată de vulnerabilitatea liderilor politici și a partidelor, iar de vină directă și totală este a corpului politic românesc. Totodată el șu-a exprimat speranța că politicienii vor găsi o soluție de ieșire din această situație, „în sensul de a-şi redobândi rolul normal într-o democraţie”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.