Cristian Preda despre susţinerea Elenei Udrea de către Traian Băsescu

Europarlamentarul PMP Cristian Preda spune că a văzut doar reacții negative la anunțul președintelui Traian Băsescu privind susținerea candidaturii Elenei Udrea pentru Cotroceni, precizând că ar putea exista o astfel de percepție și în PMP.

Întrebat la RFI cum apreciază faptul că preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat susţinerea pentru Elena Udrea, europarlamentarul a răspuns: „Am văzut doar reacţii negative. Eu n-aş vrea ca viitoarea campanie să erodeze capitalul de simpatie de care se bucură preşedintele. Lumea pare să spună Elena Udrea nu e Traian Băsescu. Mai multe comentarii n-aş vrea să fac. Vreau să zic lumea din afara PMP-ului şi mă tem că şi în PMP există această percepţie, chiar dacă nu sunt prea mulţi cei care au curajul să ia cuvântul public şi s-o spună”.

Pe de altă parte, Preda a anunțat că a decis să rămână vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară. Acesta a spus că nu demisionează din PMP, în ciuda faptului că a fost singurul care a votat în Colegiul Naţional împotriva desemnării Elenei Udrea drept candidat la Preşedinţie.

„Am luat această decizie de a rămâne în poziţia de vicepreşedinte, chiar dacă sunt într-o minoritate extraordinară, nici n-o poţi numi minoritate, am fost singur împotriva celorlalţi. Izolare îi putem spune, dar aştept verdictul urnelor, ele ne vor spune cine a făcut evaluarea corectă”, a declarat Preda pentru sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.