Cu o neruşinare demnă de cauze mai bune, Cristian Tudor Popescu publică un atac mizerabil la adresa lui Marian Munteanu. Ca să eliminăm orice confuzie, precizăm că este vorba despre acelaşi Cristian Tudor Popescu care, în 1990, în „Adevărul”, făcea apologia comportamentului minerilor care ”nu avea cum să fie paşnic”!
Sînt cîteva nume importante pe care n-aş fi vrut să le regăsesc între cei care acum aruncă mizerii spre Marian Munteanu. Dintr-un calcul simplu: în 1990, cînd toată planeta vorbea laudativ despre Piaţa Universităţii, ei erau de partea minerilor! Dintre toţi, se pare că doar Andrei Pleşu, ministru în cabinetul Petre Roman, spre onoarea lui, se abţine.
Theodor Paleologu, fiul lui Alexandru Paleologu, a sărit primul la gîtul lui Marian Munteanu, uitînd că onorabilul său tată, fiind atunci ambasadorul României la Paris, a trimis o telegramă, citită la balconul Pieţei Universităţii chiar de Marian Munteanu, în care s-a declarat „GOLAN”! Băsist incurabil, nu pare preocupat de faptul că scuipatul său către liderul Pieţei Universităţii loveşte şi obrazul tatălui său!
Dintre toţi, însă, CRISTIAN TUDOR POPESCUeste de departe cel mai lipsit de caracter, ca un rest pe care nu-l interesează în ce tomberon nimereşte. Iată de ce:
După ce ai scris aşa despre Fenomenul Pieţei Universităţii, fiind tranşant în favoarea lui Ion Iliescu şi FSN-ului de atunci, auzind că s-a redeschis „Dosarul Mineriadei din 1990”, în care Ion Iliescu şi Petre Roman deja sînt puşi sub acuzare pentru intervenţia brutală a minerilor, trebuie să fi rămas fără ţigle pe casă să te apuci să scrii despre Marian Munteanu în aceşti termeni:
„La început de ianuarie 1990, un individ cu barbă, tânăr, alură de barbudos cubanos, vorbea studenților din Institutul Politehnic în calitate de reprezentant al FSN, emanația Revoluției, cum zicea dl Ion Iliescu. În primă fază, M. Munteanu a încercat ralierea studenților IPB sub sigla FSN. Zbiera dintr-un balcon interior pe care-l cunosc bine ca absolvent al Automaticii. Tentativa lui a fost sancționată de studenți cu strigăte hotărâte de Huo FSN!. Caricatura de Fidel Castro s-a repliat instant: „Asta înseamnă că voi nu recunoașteți autoritatea Frontului! E-n regulă!”. Tinerii au început să aplaude.
Așa că nu m-am mirat prea mult să-l văd pe revoluționar devenind un dubios și prosper biznismen. Îngemănarea lui politică cu fostul turnător la Securitate Virgil Măgureanu, șef SRI după `90, mi s-a părut în firea omului. Ca și apariția la serbările de la Putna, în precampania electorală din 2004, a unui M. Munteanu, împreună cu niște ciraci, în cămeșoaie, afișând un crucioi în stil neolegionar…
M. Munteanu la ce-o fi bun? Acesta e omul nou și curat al liberalilor? Cine votează corcitura asta revoluționaro-securistoido-legionaroido-șmenară? Piața Universității, minerii sau pensionarii organelor?
”Pentru a evita cuvintele grele, cităm un fragment din articolul semnat de Rodica Culcer în Revista „22” din 8 iunie 2008: „La fel ca Ion Iliescu, CTP nutreşte o ură patologică faţă de PNȚCD – figuri „agresive“ cu discurs „revanşard“ (termenul lui Ion Iliescu!) – şi faţă de Doina Cornea, acuzată că, în loc să fie „verticală, pură“ etc., ar fi fost „o activistă pură… făcând propagandă PNŢ-ului şi atacându-l pe Iliescu“, ceea ce nu ar fi avut dreptul să facă pentru că „era un simbol care trebuia să fie deasupra acestei lupte“. Să recunoaştem că denigrarea Doinei Cornea în numele purităţii şi verticalităţii este o mostră superbă de cinism de tip stalinist şi să observăm totodată că domnul Popescu nu spune nimic de Corneliu Coposu, simţind că nu „dă bine“ să te legi de Senior” Destul însă cu justificările ziariştilor mineriadei. I-am citat doar pentru a demonstra că au rămas aceiaşi şi că pot oricând repeta „performanţele“ de atunci.”
Avea dreptate Rodica Culcer şi iată că „ziaristul mineriadei”, pe numele său Cristian Tudor Popescu a revenit!
Dar să ne întoarcem la zilele mineriadei, cînd Marian Munteanu era deja în comă în spital, după ce minerii au fost la un pas să-l omoare. Cristian Popescu a realizat exact atunci un interviu cu Emanuel Valeriu, directorul TVR din acele zile, pe care l-a publicat în „Adevărul”, An I, Nr. 143, din 15 iunie 1990, pe care-l preluăm, ca să nu avem discuţii de interpretare, tot din revista „22”, mai exact dintr-un articol semnat de Traian Ungureanu. Citiţi, minunaţi-vă şi reacţionaţi în gînd:
“Sediul TVR, 14 iunie orele 10 (…) în interiorul clădirii un peisaj de coşmar: cioburi, hîrtii, pietre, apă peste tot, bucăţi de tencuială, aparate dezmembrate. Pînă şi cu pereţii au avut ceva de împărţit non-violenţii noştri apolitici. Intru în biroul d-lui Emanuel Valeriu. Are chipul palid, tras, dar reuşeste să fie calm şi chiar plin de bunavoinţă.
C.T.P.:-Cum a fost, d-le Valeriu?
EV:-Păi, cum să fie, au dat năvală în birou, aducîndu-l cu ei şi pe Alexandru Stark. În majoritate erau ţigani, puţind a alcool de trăsnea. Liderul părea a fi un mustăcios cu geacă vişinie. Au rupt firele telefoanelor şi au răsturnat birourile. Au luat de pe biroul meu un trandafir adus de fiica mea din gradina casei şi s-au năpustit cu el la fereastră urlînd către cei de jos «ia uitaţi-vă ce-am găsit aici» Printre ei erau şi două fete blonde şi cîţiva băieţi tineri care nu s-au dedat la violenţă.
C.T.P.: -Ce voiau de fapt?
EV: -Să se intre din nou în emisie, ca să poată apărea ei pe post: aici ne-a ajutat din nou d-l Pintilie, ministrul Poştelor care după 22 decembrie a reuşit să menţină emisia iar acum a blocat-o la timp (…) M-au dus la pervaz şi m-au ameninţat că mă aruncă (…)
C.T.P.:-Şi d-l Theodorescu a fost victima aceloraşi procedee?
EV:-Exact. A dat dovadă de foarte mult curaj şi calm rezistînd tuturor ameninţărilor. (Chiar în această clipă intră Răzvan Theodorescu, pare destins aproape zîmbitor):
R.T.:-Chiar adineauri, ne spune, am vorbit cu d-nii Iliescuşi Roman. Voi prezenta urgent proiectul unui gard solid şi, nu-i aşa, estetic, care să înconjure instituţia, aşa cum există în toate ţările democratice, d-lor. (…)
E.V:-Împreuna cu agresorii erauşi doi operatori francezi, care mă întreb cum au putut fi atît de prompţi. Au solicitat un interviu d-lui Theodorescu şi mie. La rîndul nostru, i-am rugat să ne dea caseta filmată pînă atunci să o copiem pentru că nu apucasem să filmam mai nimic. Ne-au refuzat. (…)
C.T.P.:- Ce parere aveţi de reacţiile faţă de evenimente?
EV:-Luările de poziţie ale PNL, PNTCD, Liga pentru apărarea drepturilor omului, precum şi UDMR, în loc să îndemne la calm, au pus gaz pe foc. Reiese din ele că cei din piaţă au fost trataţi cu aroganţă, că s-a refuzat dialogul. Cu mare surprindere am constatat incisivitatea „României libere” şi pe de altă parte liniştea consternantă din paginile ziarului Azi”
.
Înţelegeţi, oameni buni, ce făcea Cristian Tudor Popescu în 15 iunie 1990? Un asemenea interviu aranjat, în care Răzvan Theodorescu apare în uşă exact atunci cînd vine vorba despre el, în care Emanuel Valeriu descrie gloata de ţigani veniţi la TVR din Piaţa Universităţii, apare azi ca una dintre cele mai sinistre mojicii a acelei perioade.
Iar autorul acestui interviu, Cristian Tudor Popescu, în loc să evite subiectele „Piaţa Universităţii” şi „13-15 iunie 1990”, vine acum să-l atace în acest mod incalificabil pe liderul acelei senzaţionale mişcări civice, riscînd şi reuşind să-şi verse în cap tineta cu fecale. Este ca o sinucidere publică, pe care Cristian Tudor Popescu ne-o propune ca sfîrşit de carieră în jurnalistica de tip ventilator.
Astfel de atacuri, venite din partea unora ca Cristian Tudor Popescu (sic!), nu fac altceva decît să readucă aminte oamenilor care au fost în 1990 solidari cu Piaţa Universităţii, cine este cu adevărat Marian Munteanu.
P.S. Pentru cei care nu au cunoscut Fenomenul Piaţa Universităţii, fiind prea mici sau nenăscuţi, dar şi pentru cei care au uitat ce înseamnă Marian Munteanu, n-ar fi rău să vadă/revadă acest film realizat de Lucian Pintilie, care poate fi vizionat pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=E8_0pEdNFKI.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.