Chemarea la urne a 11 milioane de greci speriați de lipsa de cash și de majorările de taxe pentru un referendum organizat în pripă cu greu poate fi numită expresie a unei tradiții democratice milenare. Pe de altă parte, scrutinul acesta se poate dovedi șocul de care moneda euro și întregul proiect european au avut nevoie pentru a se repune în mişcare.
În primul rând, avântul unui guvern al ”stângii radicale” condus de un premier prea puțin hârșit în ale diplomației a pus în mișcare articulațiile Europei, anchilozate de spaimele și lipsa de viziune globală de care Germania a dat nu o dată dovadă. Guvernul lui Alexis Tsipras a avut un plan maximal, acela de a obține o reducere masivă a datoriilor în schimbul unor reforme cu minim impact. În momentul în care bătălia pe teren economic s-a dovedit imposibil de câștigat, guvernul elen a mutat-o pe teren politic printr-un referendum.
Primele ecouri de după scrutin arată că, pentru moment, strategia grecilor a fost câștigătoare. Acum, locul analizelor economice a fost luat de dezbaterea pe marginea legitimității instituțiilor europene și a structurilor ce conduc zona euro, care sunt considerate incompatibile cu cea mai autentică forma a democrației – cea referendară.
Însă cât de legitim este ca 11 milioane de cetățeni să decidă supraviețuirea monedei euro și reluarea creșterii economice europene, atât timp cât acest lucru privește aproape 200 de milioane de cetățeni (cât numără statele zonei euro)?
Dilema de mai sus nu poate avea decât doua soluții: UE și zona euro renunță la Grecia și continuă pe calea actuală a îndepărtării lente și sigure de propriii cetățeni sau acceptă proiectul creării unui parlament al zonei euro și instituie sistemul consultărilor prin referendumuri transnaționale în momente cruciale.
În al doilea rând, criza din Grecia i-a evidențiat mai bine pe cei care se tem de euro și o Europă unită. Nu este vorba doar de Rusia, ci și de Statele Unite. Se pare că elogierea democrației grecești (un stat care în 1974 scăpa de dictatură) este singurul punct în care curentele de opinie din Rusia și SUA se întâlnesc în ultimul an.
Dacă poziția oficială a Washingtonului a fost una absolut neutră la nivel diplomatic, nu puține au fost luările de poziție ale unor celebri analiști și economiști de peste Ocean care au susținut că Grecia ar trebui să părăsească zona euro, că proiectul monedei comune s-a născut mort și trebuie abandonat. Însă nici Joseph Stiglitz, nici Paul Krugman sau alte nume importante care nu văd euro cu ochi buni nu se opun proiectului acordului de schimb între SUA si UE. Să fie oare o legătură între cele două? Cert este că o Europă cu o monedă unică în prăbușire nu ar mai putea avea aceeași poziție de negociere cu Washingtonul.
În al treilea rând, criza din Grecia a demonstrat că, de la liderii politici și până la formatorii de opinie occidentali, noile țări membre UE din Europa de Est nu există decât ca piețe de desfacere și sursă de forță de muncă calificată și ieftină. Este limpede că Europa care contează nu se oprește acolo unde se termină autostrăzile de pe culoarele paneuropene, ci acolo unde se termină euro.
Din 2010 începând, reportajele din presa europeană nu contenesc să vorbească despre suferința celor 11 milioane de greci, despre starea jalnică a sistemului de sănătate sau despre cum atenienii se îmbulzesc la cantinele săracilor încropite de diverse ONG-uri sau cetățeni mai cu dare de mână.
Desigur, nu lipsesc relatările și cifrele ce vorbesc despre evaziunea fiscală, corupție, nepotism, lipsa unui cadastru într-un stat care a aderat la UE acum aproape 35 de ani. Însă tonul general și sentimentul europenilor este unul de compasiune. Grecii nu meritau așa ceva!
Nimic însă despre sărăcia, mizeria și dramele esticilor, și ei cetățeni europeni. Estul nu este folosit decât instrumental în formarea opiniilor vesticilor – de ce să plătească Slovacia, unde salariul minim este de 380 de euro, datoriile unei Grecii unde salariul minim este de 580 de euro? În rest, nimic despre sistemul de sănătate muribund din România, nimic despre săracii de pe străzile Bucureștiului, ale Sofiei sau Bratislavei. Nimic despre sărăcia și mizeria pe care le îndură alți aproape peste 100 de milioane de cetățeni europeni. În schimb, Estul, acel Est care a privatizat în zece ani mai mult decât Grecia în cincizeci, care a creat DNA-uri, care a impus declarații de avere de neconceput pentru demnitarii vestici, este, prin definiție, tărâmul corupției și poligonul de încercare al noilor politici europene.
Explicația acestor analize aparent schizoide despre starea Europei este simplă – Estul nu există, pe când Grecia doare, pentru că prin vinele economiei sale curge același sânge cu al Occidentului și pentru că Grecia (fie ea a dictaturii coloneilor sau a dinastiilor Karamanlis, Mitzotakis sau Papandreou) a avut o mare calitate – mereu aproape de Vest și de NATO timp de peste 50 de ani. Corupția şi nepotismul se mai trec cu vederea, dacă ești like-minded sau cum s-o mai fi zicând în rusește.
Dacă această criză a monedei comune europene bucură oficioasele din Rusia, unde liderii politici ipocriți își trimit odraslele să trăiască în Europa aflată ”în putrefacție”, sau îi face pe formatorii de opinie americani să sugereze renunțarea la acest proiect european, înseamnă că euro contează. Pentru a deveni cu adevărat puternic este necesară legitimarea lui în ochii cetățenilor europeni. Europa cercurilor concentrice este de multă vreme o realitate, iar contestata monedă unică ar putea fi o oportunitate pentru ultimii sosiți la masa bogaților. Pentru ca România să conteze, pentru ca o presiune din partea electoratului să fie resimțită la Bruxelles, Berlin sau Paris, trebuie ca România, chiar și de acolo, de pe ultimul cerc, să fie cât mai aproape de euro.
Polonia şi Cehia au adoptat strategia de a sta în anticamera euro, pentru a-și permite o implicare în conturarea noii arhitecturi europene. Măcar acesta să fie avantajul obținut de București în urma acceptării cu ochii închiși a tuturor tratatelor, pactelor și compactelor fiscale negociate în spatele ușilor închise în ultimii ani de către ceea ce în viitor s-ar putea numi vechiul regim european.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.